Tatăl Andreei Bălan, primele declaraţii după ce fiica lui a făcut stop cardio-respirator: “Vin la București!”

.

Andreea Bălan a făcut stop cardio-respirator aseară, în timpul operaţiei de cezariană. Din fericire, momentul critic a trecut şi atât cântăreaţa, cât şi fetiţa nou-născută sunt bine. Săndel Bălan a declarat pentru VIVA! că îi mulţumeşte lui Dumnezeu că fiica lui a scăpat cu viaţă, iar în această seară va veni în Bucureşti pentru a-şi vedea fiica.

 


Tatăl Andreei Bălan a fost cu gândul alături de fiica lui şi s-a rugat să depăşească acest moment dificil. Săndel Bălan a ţinut în permanenţă legătura cu soţia lui, aflată la spital, lângă Andreea.

„Eu locuiesc în Ploieşti, diseară vin la Bucureşti. Am vorbit cu soţia, care este la spital şi mi-a spus că Andreea este acum bine. Doamne ajută că e bine!’, ne-a declarat Săndel Bălan.

Andreea Bălan a trecut prin momente extrem de grele aseară, când i s-a oprit inima de masa de operaţie, iar George Burcea, soțul ei, a confirmat vestea care a șocat pe toată lumea. Din fericire, cântăreața este acum într-o stare stabilă, iar fetița, Clara Maria, este perfect sănătoasă.


„Pacienta Andreea Balan a suferit o intervenţie chirurgicală cezariană, în timpul căreia a intervenit un incident obstetrical major, o complicaţie critică ce nu putea fi prevazută la consultaţiile sau prin investigaţiile anterioare. Situaţia a fost gestionată cu succes de echipa medicală. Sunt foarte rare aceste incidente, 1-80.000 naşteri’, au declarat reprezentanţii spitalului în care Andreea Bălan a fost la un pas de moarte.