Te lupți cu răul de mișcare? Iată câteva REMEDII pentru răul de maşină pentru adulți și copii!

.

Răul de mișcare sau kinetoza afectează un sfert din populația lumii. Cei mai sensibili sunt copiii cu vârsta între 2 și 12 ani și femeile gravide. Răul de mișcare este acea stare de disconfort care apare în timpul călătoriei cu un autovehicul, tren, avion sau o ambarcațiune.

„În mod normal, sistemul vestibular, sistemul care ajută organismul să regleze echilibrul și miscarea, precum și sistemul vizual, trimit semnale corespunzătoare către creier. Orice lucru care perturbă această relație normală este ceea ce duce la răul de mișcare', a explicat Robert Stern, profesor de psihologie la Penn State University.


Mai exact, în timpul călătoriei cu mașina, dacă privim afară ochii transmit informația că suntem în mișcare rapidă, dar urechea internă trimite puține semnale care să o confirme pentru că stăm pe banchetă. În plus, mișcarea percepută de ureche este mai mult de balans sus-jos și nu de deplasare. Este ca o stare de intoxicație cu vertij din care organismul încearcă să scape prin evacuarea stomacului.

Cum se manifestă kinetoza și ce este de făcut

Principalele manifestări sunt paloare, transpirații reci, greață, vărsături, cefalee, oboseală, amețeli.


Ce măsuri se pot lua pentru combaterea acestor neplăceri?

În autovehicule, alegem locurile din față. În ambarcațiuni, căutam o poziție cât mai aproape de mijloc, iar în avion scaunele din dreptul aripilor. La tren, alegem să stăm cu fața în direcția de mers.

De asemenea, în timpul călătoriei sunt de evitat cititul sau jocurile video și trebuie să privim spre un punct cât mai îndepărtat în fata și nu spre lateral. Inspirul și expirul prelungit de aer rece, proaspăt ajută mult prin acțiune asupra nervului vag inhibând greața/vărsătura.

Este de evitat călătoria cu stomacul plin’, iar apa plată, rece este de preferat altor băuturi. Trebuie să încercăm să schimbam locul dacă lângă noi sunt mirosuri puternice de parfum, mâncare, transpirație.

Dacă totuși apare vărsătura e bine să întrerupem pentru 15-20 min călătoria. Spălatul pe față cu apă rece, clătitul gurii, mișcari de înviorare și plimbatul pe jos alternat cu statul la umbră sunt generatoare de confort.


Tratamentul clasic presupune administrarea de antiemetice și anxiolitice.Tratamenul naturist poate ajuta. Cel mai util e ghimbirul. Este indicat și maceratul glicerinic de tei sau arin alb. Ceaiurile și infuziile de plante pot fi benefice ( traista-ciobanului, sânziene, levanțică, busuioc, paducel, salvie)

‘Tratamentul homeopat este strict individualizat și constă în administrarea unui remediu pe o perioada scurtă de timp care duce la vindecare.’, punctează dr homeopat, Dragoș Peteu, membru al Societății Române de Homeopatie.