Teo Trandafir spune că despărțirea profesională de Mircea Badea a fost „tragedia' vieții ei. Mult timp a suferit după ce și-au separat drumurile și compară momentul cu un divorț. Cei doi au debutat în 1994, la Tele 7abc, iar prietenia lor a rezistat până în ziua de azi.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cu peste 30 de ani în urmă, Teo Trandafir și Mircea Badea au fost colegi de emisiune. „Bună dimineața, România’ a fost primul show pe care l-au prezentat împreună, la Tele 7abc. Trei ani mai târziu, în 1997, au continuat colaborarea, dar la Antena 1, la emisiunea „Dimineaţa devreme’. În aceeaşi perioadă au realizat o emisiune de weekend numită „Teo & Mircea Show’. Drumurile lor s-au separat când Teo Trandafir a primit oferta de a se alătura postului Pro TV.
Teo Trandafir, despre despărțirea de Mircea Badea, care i-a fost coleg de emisiune
Teo Trandafir spune că despărțirea de Mircea Badea, lângă care a făcut istorie în televiziune, a traumatizat-o. Mult timp a suferit din această cauză și n-a crezut că va întâlni un alt coleg care s-o completeze atât de bine. Colaborarea îndelungată cu Bursucu i-a schimbat însă percepția.
„În momentul în care m-am despărțit de Mircea, pentru mine a fost tragedia vieții, a fost una dintre marile traume ale vieții mele, nu mi-am revenit foarte mult timp. Și acum mi se pare oribil. Am depășit-o. M-am trezit făcând emisiune singură, am făcut-o și pe asta, nicio problemă. Ani de-a rândul, n-am avut nevoie de nimic. După care m-am trezit cu Bursucu, care a fost pentru mine o prezență atât de proaspătă și de reconfortantă, încât și în momentele în care mă scotea din minți, tot îl iubeam. Și pe Mircea la fel, și ei pe mine, că și eu îi scoteam din pepeni pe ei, de-a lungul atâtor ani. N-ai cum să nu enervezi pe cineva până la moarte. Dacă tot ne iubim, nu mai bine ne spunem?! „Bă, te iubesc, dar ai fost de porc’, a spus prezentatoarea TV pentru cancan.ro.
„E ca un divorț’
Teo Trandafir a comparat despărțirea profesională de Mircea Badea cu un divorț.
„Mircea pentru mine a fost primul partener și singurul, de altminteri, pe care l-am văzut în fiecare zi de la ora 5 dimineața. Îți vine să plângi de oboseală, nu îți arde de nimic. Și vine ăla de lângă tine, prostul tău, stai unul într-altul, ca puii, și aștepți să înceapă emisiunea. La un moment dat, ne-a prins o emisiune, am auzit genericul și noi eram afară. El a zis „dacă tu ești aici și eu sunt aici, atunci cine e acolo?’. Atât de multe aveam să ne spunem. Când n-am mai avut cu cine și mi-am dat seama că nu voi mai găsi pe cineva cu care să îmi vorbesc sufletul, am realizat că îmi va fi foarte greu. E ca un divorț’, a adăugat ea.
Sursa foto: Facebook