Teo Trandafir a dezvăluit totul despre noua ei emisiune, de la Kanal D. Îndrăgita prezentatoare TV a făcut noi declarații, după ce s-a aflat că revine pe sticlă. Potrivit spuselor ei, au avut loc niște schimbări în privința proiectului în care e implicată. Deși nu a dat prea mult din „casă', a mărturisit că în noul format nu va mai exista un coprezentator.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Teo Trandafir a dezvăluit totul despre noua ei emisiune, de la Kanal D. Prezentatoare TV a mărturisit că au avut loc unele schimbări în privința proiectului său. Vedeta a acceptat să vorbească public despre noul format al show-ului, dar și despre noua oră de difuzare. Printre altele, a anunțat că în noul format nu va mai exista un coprezentator.
După aproape un an în care telespectatorii au văzut-o în fiecare zi la Kanal D, la cârma emisiunii „Teo Show', Teo Trandafir a luat o vacanță. În tot acest timp, producătorii postului de televiziune au anunțat-o cu privire la schimbările survenite în grila de programe. Nu sunt deloc puține, iar fanii așteaptă să le descopere cu sufletul la gură.
Citește și: Mihai Mitoșeru, anunț surpriză despre emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D:”Cât mai repede”
Citește și: Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, la 18 ani.Fotografiile ei de pe Instagram fac furori
Teo Trandafir, totul despre noua ei emisiune, de la Kanal D
„Teo Show' a avut rezultate bune în privința audiențelor, pe segmentul orar de difuzare. Însă, cu toate acestea, cei de la Kanal D au decis să mute emisiunea în weekend. Astfel, în noul sezon ora de difuzare va fi schimbată.
Nu doar ora de difuzare a înregistrat unele modificări, ci și zilele. Acestea s-au redus la două, doar în weekend. Recent, în cadrul unui interviu oferit pentru Impact.ro, Teo Trandafir a dezvăluit motivul pentru care au avut loc aceste schimbări.
„Cred că surprizele pe care le-am pregătit vara asta pentru „Teo Show' vor suprinde, pentru că voi face altceva. Emisiunea va aduce informație, invitați care să explice anumite topic-uri ale perioadei, foarte interesante, de interes general.
Desigur, vom avea și parte de relaxare, mai ales că e o emisiune difuzată în weekend, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 10:00. Au fost niște schimbări și la nivel de styling. Vă pot dezvălui că este un format cu un tip de conținut nou în care se vor îmbina, cum spuneam, informații utile, interviuri interesante cu personalități din diverse domenii de activitate.
Nu va lipsi, evident, doza de divertisment pentru a face zilele de weekend mai frumoase. În noul format nu va mai fi un coprezentator', a declarat Teo Trandafir pentru sursa citată.
Cum și-a petrecut vacanța
Teo Trandafir a vorbit și despre vacanța sa. Vedeta s-a bucurat de o escapadă de neuitat la Sibiu, nu singură, ci alături de câțiva prieteni. Această pauză a ajutat-o să-și încarce bateriile, pentru a reveni în forță în noul sezon.
„Am fost împreună cu niște prieteni la Sibiu și a fost minunat. Locul este formidabil și compania a fost extrem de plăcută.
Decizia de a intra mai repede în vacanță am luat-o ca atare și nu m-am speriat foarte tare că o să am prea mult timp liber.
În plus, a fost și un timp dedicat întâlnirilor cu echipa pentru a aduce în fața publicului, din această toamnă, noutăți și suprize frumoase. Timpul a trecut atât de repede!', a adăugat ea.
Deocamdată, rămâne de văzut cum se va desfășura noul format al emisiunii prezentate de Teo Trandafir și difuzată la Kanal D, din toamnă.
Teo Trandafir, despre cele mai mari temeri ale sale
Nu în ultimul rând, Teo Trandafir a vorbit și despre temerile ei.
„Ca multă lume teama de abandon, teama de necunoscut și mai ales teamă de schimbare …și asta mă „încurcă' puțin. Le înving traversându-le. Trec prin ele și văd dacă mă pot descurca sau nu', a conchis vedeta.
Sursă foto: Instagram, Facebook