Theo Rose dezvăluie când va avea loc nunta ei cu Anghel Damian: „Vom da o petrecere în cinstea noastră. Se va întâmpla…”. Cum li s-a schimbat viața de cuplu, după ce au devenit părinți / EXCLUSIV

.

De curând, Theo Rose ne-a dezvăluit în paginile revistei VIVA! când va avea loc nunta ei cu Anghel Damian. Se pare că vedeta e pregătită să îmbrace rochia de mireasă pentru prima dată, după ce a devenit mamă. Antrenoarea de la „Vocea României' ne-a povestit că ea și tatăl fiului ei au discutat despre marele eveniment și sunt nerăbdători să dea o petrecere în cinstea lor. Iată când va fi!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Bună, Theo! Este primul nostru interviu cu tine în calitate de mămică… Pentru că nu am apucat să vorbim, îți spun acum felicitări și te rog pe tine să-i transmiți urările și lui Anghel! Ce faci, cum te recuperezi după naștere?

Mulțumim! Sunt deja recuperată și în focurile proiectelor din care făceam parte dinainte de Sasha.

Citește și: „M-­a ținut de mână tot timpul, m-­am temut foarte tare de…’. Anghel Damian a asistat la nașterea fiului său și a lui Theo Rose. Ce a pățit artista după naștere și ce crede despre alăptatul în public / EXCLUSIV


Citește și: „Copilul poartă acum numele de familie al lui Anghel’. De ce fiul lui Theo Rose a purtat la naștere numele de familie al artistei și cum au ales-o ca nașă pe sora cântăreței / EXCLUSIV

Citește și: Liviu Vârciu nu-i mai dă bani fiicei sale, Carmina: „Noi suntem din neamul «muieți îs posmagii», am fost niște putori toți'

Citește și: „Da, îmi mai doresc copii. Iubita mea este foarte calmă, asta apreciez cel mai mult la ea'. Cum a început relația dintre Marius Elisei și noua lui parteneră

Theo Rose dezvăluie când va avea loc nunta ei cu Anghel Damian

Pentru că tehnologia este într-o continuă evoluție, aș vrea să știu și ce atitudine vei adopta tu în această privință când vine vorba despre fiul tău. Îl vei familiariza de mic cu tableta și telefonul sau îl vei ține cât de departe posibil?

Cred că a devenit imposibil și nefiresc să privezi un copil de tehnologie, cel puțin până când ajunge să intre în contact cu alți copii. Sigur că nu îmi doresc ca Sasha să fie un outsider în colectivele din care va face parte, dar suntem norocoși să avem o familie mare, bunici activi și speciali la țară, dar și în București și Paris, chiar. Sper ca lui Sasha să îi placă să se joace în natură, să învețe diferite meșteșuguri și să călătorească alături de noi și bunici.


După naștere, multe femei se confruntă cu depresia postnatală. Ai trecut și tu prin asta sau ești un caz fericit? Dacă da, cine ți-a fost alături și cum ai depășit momentul?

Din fericire, nu m-am confruntat cu depresia postnatală, însă am resimțit sensibilitatea specifică perioadei de după naștere. M-am protejat de energii și agitație în prima lună, alături de Sasha. Am fost înconjurată de familie și ajutată cu delicatețe să învăț cum se fac toate cele necesare unui bebeluș.


De asemenea, multe mămici sunt nemulțumite de forma lor fizică, după ce au născut. Tu te-ai afișat în costum de baie la doar o lună după. Deși silueta arată impecabil, mărturiseai că ai rămas cu celulită și vergeturi în urma sarcinii… Ai început deja să te gândești la dietă, tratamente?

Organismul meu a fost fâșneț și, într-adevăr, am slăbit rapid, însă nu mă gândesc la diete. Am nevoie de hrană pentru a putea susține alăptarea. Mă gândesc mai degrabă la sport, însă nu-mi permite timpul momentan. Noroc că am o viață cât se poate de activă. În privința celulitei și a vergeturilor, am apelat la creme, uleiuri și masaj.


Cum li s-a schimbat viața de cuplu, după ce au devenit părinți

Aș vrea să aflu cum s-a schimbat viața ta după ce ai devenit mamă. Cum reușești să te împarți între
familie și carieră? Mai ai timp să ieși în oraș, la o cafea cu fetele, sau măcar la o cină cu Anghel?


Nu e simplu să te împarți între familie și carieră. Nu am timp să ies în oraș cu prietenele, însă ele au învățat să treacă pe la noi, pe acasă, oricând vor să ne vadă, seara, după ce ne terminăm treburile. Cinele cu Anghel au loc mai rar, dar ele există și le prețuim mult mai mult acum.

Nu pot să nu te întreb! Despre nuntă ați discutat?

Am discutat și despre nuntă. Se va întâmpla discret, la fel ca botezul lui Sasha. Poate vara viitoare vom da, totuși, și o petrecere în cinstea noastră. Până atunci, avem alte planuri.


Ce fel de mamă crezi că vei fi când Sasha va mai crește puțin? Una extrem de grijulie, atentă să-l protejeze mereu sau îl vei lăsa să descopere singur, spre exemplu să meargă desculț prin iarbă și să se joace prin băltoace?

Evident, sunt genul care susține orice activitate se desfășoară în natură. Faptul că eu am crescut așa funcționează ca o convingere că Sasha are nevoie să se avânte cu curaj, să își dezvolte simțurile și să își înfrunte fricile.

La final, să ne spui, te rog, când mai dormi și când mai respiri.


Dorm noaptea cât apuc și respir cu adevărat, în sfârșit! Vă mulțumesc!

Sursă foto: Arhivă VIVA!, Instagram, Facebook