Cine nu și-o amintește pe faimoasa Peggy Bundy, casnica din Married with Children, cea care îi scotea peri albi lui Al? Puțini știu însă că focoasa roșcată are o poveste de viață dureroasă, marcată de multe episoade dramatice.
Povestea familiei lui Al Bundy a fost unul dintre cele mai de succes sitcomuri ale anilor 1990, cele 262 de episoade ale Married with Children – sau, cum era cunoscut în România, Familia Bundy – făcând deliciul publicului din lumea întreagă. Și cine nu ar fi adorat o familie atât de imperfectă, unde mama era o gospodină jalnică și profitoare, tatăl, un egoist preocupat doar de mâncare și fotbal, iar copiii, niște puști complet scăpați din mână?!
Peggy Bundy, cea mai faimoasă casnică!
Imaginea sexoasei roșcate Peggy Bundy cu țigara în colțul gurii – țigară pe care, din când în când, o scăpa în bolul de salată – devenise cumva tipologia femeii emancipate a anilor 90, chiar dacă personajul avea tușe grele de cabotinism.
Puțină lume știe însă că Peggy Bundy, pe numele ei real Katey Sagal, deși a făcut generații întregi să râdă în hohote, a avut o viață tristă. Invitată la emisiunea radiofonică a faimosului Howard Stern, Katey Sagal, acum în vârstă de 65 de ani, a povestit că a avut o tinerețe furtunoasă, marcată nu doar de moartea dramatică părinților săi, ci și de consumul de substanțe interzise.
Katey Sagal și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă
Din păcate, actrița și-a pierdut mama la o vârstă foarte fragedă – avea doar 20 de ani atunci -, aceasta murind din cauza unei afecțiuni cardiace. Cinci ani mai târziu, a încetat din viață și tatăl lui Katey, cel care a încurajat-o să-și urmeze chemarea și să-și valorifice talentul. Moartea părintelui său a fost și mai dramatică, fiind una accidentală – acesta a fost rănit la cap de elicele unui elicopter.
A fost dependentă de droguri și de băutură
Ulterior, actrița, care în anii 1990 a fost pe val, nu a făcut prea bine față celebrității și a ajuns, ca mulți alți colegi de breaslă, dependentă de droguri (inclusiv cocaină) și de alcool. Lui Katey Sagal i-au trebuit ani de terapie la Alcoolicii Anonimi până a reușit să scape de aceste vicii care și-au lăsat amprenta asupra ei…
Între timp, actrița a jucat în mai multe seriale – printre care „Brooklyn Nine-Nine', „Sons of Anarchy', „Glee', „This is us', „A to Z', „The Big Bang Theory', „Lost', „The Bastard Executioner' și „Superior Donuts', însă, indiferent de rol, lumea o asociază tot cu Peggy Bundy, personajul care a făcut-o faimoasă. Chiar dacă nu mai seamănă foarte mult cu spectaculosul personaj, când zâmbește Katey devine din nou Peggy Bundy!
Foto: Profimedia