Ți-o mai amintești pe Thalía, Regina telenovelelor? Uite cum arată acum micuța "Marimar"!

 Oana Pantazi
.

Fără doar și poate, anii ’90 au fost ai ei, dar de atunci au trecut 20 de ani… Uite cum arată la 47 de ani Regina telenovelelor, actrița Ariadna Thalía Sodi Miranda, cunoscută, simplu, sub numele Thalía.

Mai țineți minte telenovela María Mercedes? Dar Maria la del Barrio și Marimar? Cu siguranță, da, deoarece acestea au fost considerate ca fiind unele dintre „Cele mai bune telenovele ale tuturor timpurilor'. Protagonista lor, Thalía, a dat lovitura cu rolul Mariei din faimoasa trilogie, datorită lor fiind numită Regină a Telenovelelor, titulatură la care, în scurt timp, s-a adăugat și cea de Regină a muzicii pop.

Exact ca în telenovelele în care a jucat, Thalía s-a măritat în cele din urmă cu un prinț bogat… în persoana lui Tommy Motola, fostul director al Sony Music Entertainment, dar și fostul soț al lui Mariah Carrey. Din 1999, actrița a spus adio telenovelelor și s-a lansat în industria muzicală, grație, evident, și soțului ei, care a ajutat-o să se afirme și în America de Nord. Mai mult,  Thalía a câștigat și Latin Grammy, și Latin Billboard, iar cariera ei a fost multă vreme pe val.

Republica Thalía

„Telenovelele au făcut istorie, chiar mă uitam la o analiză făcută de UNESCO, unde scria că pe Coasta de Fildeș în Africa sau în Paris, oamenii se opreau în fiecare zi de la programul obișnuit, doar pentru a urmări o telenovelă. Niciodată nu m-am așteptat la un asemenea succes. (…)

Oriunde ajungeam în lume, eram tratată ca o regină, chiar și presa din anumite țări se referea la mine cu titlul de Regina Aztecă sau Regina Mexicului, iar eu aduceam mereu cu mine și steagul țării mele pentru le demonstra tuturor cât îmi iubeam poporul.

Când am fost în Filipine, organizatorii mi-au spus că doar la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în 1995, au fost atâția oameni în stradă. Acolo oamenii chiar au fost influențați de telenovela Marimar, care fusese mai promovată decât Super Bowl. Arhipelagul a fost numit temporar Republica MariMar', scria Thalía, în autobiografia sa.

Thalía arată ca la 20 de ani

După ce a lansat „El Sexto Sentido', în 2005, care s-a bucurat de un succes fabulos, Thalía a mai scos patru albume, ultimul în 2016, însă acestea nu au mai prins la public în aceeași măsură. Asta nu înseamnă că artista a renunțat la muzică – Thalía încă susține concerte în limba spaniolă și se bucură de mult succes. În plus, artista a scos patru cărți și o colecție vestimentară și, pe deasupra, este și mamă cu normă întreagă, ea și Tommy Mottola având doi copii. Uimitor este că Thalía, deși are 47 de ani (peste trei luni împlinește 48) pare aproape neschimbată. Nu știm dacă asta se datorează genelor bune sau… bisturiului, dar, dacă ne gândim la alte artiste latino-americane, ca JLo sau Shakira, tindem să credem că este vorba totuși despre moștenirea genetică și temperamentul latin.

Foto: Hepta

Thalía, în 2014Thalía, în 2014

Foto: Hepta

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton