Tily Niculae a vorbit cu lacrimi în ochi despre cele trei sarcini pierdute. Tily Niculae nu s-a mai ascuns și a vorbit pe larg despre drama prin care a trecut înainte de a deveni mamă pentru a doua oară. Frumoasa actriță a povestit cum după ce a născut primul copil, ea și soțul ei, se vedeau părinți de doi, așa că au încercat, însă de trei ori a fost fără succes și a pierdut sarcinile. Într-un final, Dumnezeu i-a dăruit cel de al doilea copil, însă, acum, când își aduce aminte prin ceea ce a trecut, nu poată să nu povestească fără ca lacrimile să își facă prezența pe fața ei. Iată ce a dezvăluit despre perioada în care a pierdut trei sarcini!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Tily Niculae este o actriță de succes care a reușit de-a lungul anilor să impresioneze prin rolurile sale memorabile. S-a bucurat de aprecierile publicului larg încă de când juca în serialul 'La Bloc' și a continuat să își facă meseria în cel mai bun mod. Totuși, și pe plan profesional duce viața mult visată în aceste momente, deși a avut și o perioadă care a marcat-o profund în încercarea de a deveni mamă.
Știm cu toții faptul că Tily Niculae este căsătorită cu Dragoș Popescu, iar din rodul iubirii lor au rezultat și doi copii adorabili, o fată, Sofia, în vârstă de 12 ani, și un băiat de 3 ani. Totuși, până la venirea celui de al doilea copil în viața lor, cei doi soți au trecut prin momente cumplite, în care și-au pierdut aproape orice speranță că ar putea să fie părinți din nou.
Citește și: Motivul pentru care Tily Niculae refuză să mai joace în seriale TV: „Este o foarte mare cămătărie'
Tily Niculae a vorbit cu lacrimi în ochi despre cele trei sarcini pierdute
Fără a ezita, recent, Tily Niculae a făcut o serie de dezvăluiri dureroase despre un moment dificil din viața ei, care a marcat-o profund. Invitată în podcastul moderat de Cristina Șișcanu, frumoasa actriță a povestit cu lacrimi în ochi, cum a pierdut trei sarcini până să aducă pe lume al doilea copil. De asemenea, a explicat inclusiv că nu a ținut doliu, fiind ghidată de societatea care de mici ne învață să ascundem suferința și să mergem mai departe în loc să trecem prin ea pentru a ne trata trauma singuri.
O aveam deja pe Sofia și ne doream un al doilea copil. După aceea, am mai pierdut alți trei copilași. Și mi-am dat seama că nu am purtat doliu. Mi-am dat seama că am băgat sub preș. Pentru că… așa suntem construite, învățate. Haide, lasă, că mai faci copii. Bucură-te de ce ai. Că ai un copil!' – se spune.
Doar că o mamă este mamă și pentru copiii născuți și pentru cei nenăscuți. Și mi-am dat seama că, după această experiență, pentru că una dintre sarcini era cu probleme… Și se punea problema dacă să o ținem sau nu și atunci în mine a fost o luptă foarte mare.', a povestit Tily Niculae, în emisiunea prezentată de Cristina Șișcanu.
Se afla la Vatican când a pierdut una dintre sarcini
Tily Niculae nu s-a oprit aici cu declarațiile, ci a povestit inclusiv unul din momentele în care s-a întâmplat să piardă sarcina. Mai concret, se afla la Vatican și a vorbit cu un preot despre teama ei, explicându-i acestuia că nu își dorește să se întâmple nimic rău cu copilul din pântecele ei. Nu a mai durat mult, iar atunci când a ajuns la hotel, s-a întâmplat să piardă sarcina, ceea ce a devastat-o.
'Pentru că eu nu mi-am pus niciodată problema să renunț. Niciodată! Și în momentul când s-a întâmplat să pierd sarcina eram chiar la Vatican. Vorbeam cu un preot și îi spuneam Știu, copiii nenăscuți nu sunt ai mei, sunt ai lui Dumnezeu.' Dar îmi doream tare mult să nu-i pierd. În seara aceea s-a întâmplat să pierd sarcina. Și a fost foarte greu! Pentru că știi cum suntem noi femeile, nu îi privim ca pe niște celule, ci ca pe dragoste din dragostea noastră.', a continuat Tily Niculae.
Tily Niculae: 'A fost foarte greu să mă pot pune pe picioare'
Tily Niculae nu s-a sfiit și a recunoscut, cu lacrimi în ochi, că acele momente au fost, fără doar și poate, cele mai grele din viața ei de până acum. Mai mult, a recunoscut că a durat ceva timp până când s-a pus pe picioare și s-a refăcut pentru a putea merge mai departe și a încerca din nou. Din fericire, într-un final a reușit iar acum se bucură de doi copii superbi alături de soțul ei.
„A fost foarte greu pentru mine să mă pot pune pe picioare. Apoi a fost toată această tranziție… că eu îmi doream să fiu alături de familie, iar lumea spunea actrița Tily Niculae', dar eu nu profesam, îmi doream să fiu alături de Sofia.', a mărturisit actrița, cu lacrimi în ochi.
Sursă fot: Facebook / Instagram