Astăzi se împlinesc 42 de ani de la una dintre cele mai triste zile din istoria României. Cutremurul devastator de pe 4 martie 1977 a ucis peste 1500 de oameni, iar printre cei care şi-au găsit sfârşitul în acea zi fatidică s-au aflat și personalități îndrăgite de români, actori de comedie, cântăreți, regizori, scriitori și oameni de știință. Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocăneț, dar şi surorile gemene ale Oanei Zăvoranu s-au aflat printre victime.
Actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ şi cântăreaţa Doina Badea locuiau în centrul Capitalei şi blocurile lor s-au prăbuşit aproape unul peste altul în seara de 4 martie 1977, când seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a lovit România la ora 21.22.
Toma Caragiu era liber în acea zi, iar soţia sa a decis brusc, pe la ora prânzului, să plece din Bucureşti şi să petreacă ziua la un prieten, în Titu. Deşi puteau rămâne acolo, fentând astfel moartea, soarta a decis altceva. Spre seară, Elena Caragiu se plictisește si îl anunță că vrea să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma a privit-o straniu, iar ea i-a adresat o întrebare premonitorie, cum și-au adus aminte martorii: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!'.
Caragiu şi Bocăneţ au murit împreună
Actorul a decis să se întoarcă în Capitală şi l-a chemat în vizită pe prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ, soțul creatoarei de modă Doina Levintza. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului „Gloria nu cântă', regizat de Bocăneţ, în care Toma juca rolul principal. Cei doi se aflau în apartamentul actorului din blocul Continental, situat în strada Colonadelor, în spatele Muzeului Municipiului Bucureşti.
Întreaga masă a clădirii s-a prăbuşit, în afara apartamentului lui Toma, aflat la etajul al doilea, care a rămas aproape intact. Însă, în panica momentului, cei doi prieteni au ales cea mai nefericită variantă: să coboare pe scări. Au fost găsiți sub ruine abia după șase zile.
Toma Caragiu avea 52 de ani, iar Alexandru Bocăneţ doar 33.
Doina Badea a pierit cu toată familia
În blocul vecin cu cel în care stătea Toma Caragiu a avut loc altă tragedie: Doina Badea a murit împreună cu soțul și cei doi copii. Îndrăgita cântăreață, posesoara unei voci inconfundabile, avea doar 37 de ani.
Vorbind despre ea, Octavian Ursulescu spunea: „Doina Badea nu era ceea ce s-ar putea numi o cântăreață de turneu, de show, pentru că vocea ei era, fatalmente, mai mult pentru esteți, pentru oameni care apreciază vocea, dar ea nu putea capta foarte mult publicul. Avea un anumit gen și piesele cam de aceeași factură, mai serioasă, în schimb era cântăreață de concurs. Orice piesă de concurs încredințată ei, cum erau piesele acelea ample, festivaliere, cultivate și la San Remo, ea o conducea către premii.'
Oana Zăvoranu şi-a pierdut două surori
În timpul cutremurului din ’77, au murit fetele gemene ale Marioarei, Camelia și Adriana, surorile mai mari ale Oanei Zăvoranu. Fetițele aveau nouă ani și jumătate când au pierit sub dărâmăturile blocului Casata, din zona Piața Romană.
Oana Zăvoranu avea patru ani când s-a produs tragedia. Ea a scăpat cu viață datorită tatălui ei, Nelu Bănicioiu, care le-a luat pe Oana și pe Mărioara cu el acasă, în Dorobanți, cu doar câteva ore înainte de cutremur.
Au pierit zeci de personalităţi în ’77
Poetul, prozatorul și eseistul A.E. Baconsky a murit și el în timpul cutremurului. A fost tatăl lui Teodor Baconski, fost ministru al Afacerilor Externe între 2009 și 2012.
Alexandru Ivasiuc, prozator și romancier, a murit sub ruinele blocului Scala.
Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară, locuia în Târgu-Jiu și venise la București în martie 1977 ca să înregistreze un disc. A murit în Hotelul Victoria, unde era cazată. Avea doar 29 de ani.
Mihai Gafița, critic și istoric literar român, a pierit în ruinele blocului de pe strada Colonadelor. Soția i-a murit alături, dar trupul ei nu a fost găsit.
Poeta și prozatoarea Veronica Porumbacu și soțul ei, criticul și istoricul literar Mihail Petroveanu, au pierit tot în blocul de pe strada Colonadelor.
Actrița Eliza Petrăchescu locuia într-un bloc de pe strada Brezoianu. Acolo și-a găsit sfârșitul. Juca la Teatrul Mic și a avut roluri în filme ca 'Tănase Scatiu', 'Felix și Otilia' sau 'Nunta de piatră'.