În noaptea de 30 octombrie 2015, Dorin şi Marcela Bucă şi-au pierdut unicul copil în incendiul de la Colectiv. Andrei a fost printre cei 64 de oameni care au murit în incendiu, însă tragedia a fost urmatăde un adevărat miracol. La 52 de ani, mama lui Andrei avea să afle că este însărcinată cu o fetiţă, care îi seamănă leit fratelui pe care nu a apucat să îl cunoască.
Povestea soţilor Marcela şi Andrei Bucă, din Brăila, pare desprinsă dintr-un film. După ce şi-au pierdut unicul fiu, pe Andrei, în vârstă de 29 de ani, în tragedia de la Colectiv, cei doi părinţi îndoliaţi nu au acceptat ideea că nimeni nu le va mai spune vreodată „mamă' şi „tată'.
Deşi tuturor li s-a părut imposibilă ideea de a aduce pe lume un copil, Marcela şi Andrei Bucă au demonstrat că există miracole.
„Eu nu cred că eu, după acel accident, am mai fost eu! Cred că vreo 6 luni de zile n-am ştiut ce se întâmplă cu mine şi am trăit într-o ceaţă. Când mi-am revenit cât de cât, mi-am dat seama că ori mai avem un copil, ori încetăm să mai existăm”, a mărturisit Dorin Bucă la Antena3.
Marcela Bucă, în vârstă de 52 de ani, rămăsese, într-adevăr, însărcinată. Cei doi soţi au trimis analizele în China pentru a se asigura că bebeluşul din pântece se dezvoltă normal şi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril au primit vestea mult aşteptată. Au aflat că vor avea o fetiţă şi că sarcina decurge normal.
'După pierderea lui Andrei, m-a mângâiat venirea fetiței. Nici nu știu să vă explic cât de fericit sunt. Golul a fost atât de mare, încât am căutat cu disperare să-l umplem și era singurul lucru care putea să umple o parte din acel gol, nu se va umple niciodată golul lăsat de Andrei, dar o parte din el se va umple cu Andreea și cu bucuria pe care ne-o oferă ea.
Nu am mai crezut în versul «Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia». Și uite că mi-a venit fetița și am început să cred din nou. A fost ca o lecție pe care am primit-o. Nu mi s-a părut corect, nu pentru că am făcut eu în viață ceva mai mult decât altcineva, ci pur și cimplu, copiii ăia au fost nevinovați. eu am înțeles că nu a fost chiar o mână curată acolo.
Andrei a înțeles întotdeauna cât de frumoasă este viața și că trebuie să te bați întotdeauna pentru ea. Cred că și asta ne-a făcut pe mine și pe soție să ne mai dorim un copil. În egoismul nostru, ne-am mai dorit un Andrei. Când o iau pe Andreea în brațe, trăiesc momente excepțional de frumoase', a mărturisit Dorin Bucă pentru Kanal D.
Fetiţa s-a născut la aceeaşi oră, în aceeaşi zi
Pe 30 martie, la ora 22:30, pe lume a venit Andreea Gabriela. Părinţii au ales ca micuţa să-i poarte numele fratelui său. De asemenea, pentru că au primit vestea de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, au botezat-o şi Gabriela.
Andrei Bucă a murit pe 30 octombrie, la Colectiv, la ora 22:30. Sora lui a venit pe lume doi ani mai târziu, pe 30 martie 2017, la ora 22:30.
„Fetiţa s-a născut în aceeaşi zi, pe 30 şi la aceeaşi oră când a plecat Andrei. Pe 30 a fost accidentul de la Colectiv, fetiţa s-a născut pe 30 martie, la aceeaşi oră: 22:30”, a spus Dorin Bucă.
Micuţa Andreea Gabriela semănă leit cu Andrei
„Seamănă ca două picături! Acelaşi păr, acelaşi mers, aceeaşi ochi, aceeaşi viteză în mişcare, poate chiar puţin peste Andrei. Este foarte isteaţă, face puzzle cu două mâini deodată, e un vis de copil (…) Deja se uită la tablourile lui Andrei, spune *Andei, Dei…*. Se joacă pe lângă ele. Dacă vede că eu mă duc la tablou şi îi pup mâna, vrea şi ea. O să fie o legătură peste ani cu totul excepţională. Dar va fi greu să-i povestim. Va trebui să afle de la noi întâi”, a mai spus tatăl Andreei şi al lui Andrei Bucă, la Antena 3.