Tudor Chirilă a oprit piesa din cauza unei spectatoare! ”Nu puteam vorbi în același timp cu remarcile ei de popcorn”

.

Recent, actorul Tudor Chirilă a fost pus în postura jenantă de a opri piesa în care juca, din cauza unei spectatoare din primul rând care vorbea în același timp cu el…


Într-un secol în care tehnologia a preluat de mult controlul, este greu să desparți pe cineva de telefonul mobil, dar există totuși niște situații în care este obligatoriu ca acesta să fie pus pe silent – iar una dintre ele este, fără doar și poate, momentul în care ești spectator la teatru, la operă și chiar la film. Este o regulă ce ține de bun-simț și de minimă decență.

„Avea un amestec de zâmbet tâmp și rușinat'

Până la urmă, să stai două ore, sau mai puțin, fără să butonezi mobilul nu e chiar o dramă. Cu toate acestea, actorii se confruntă zilnic cu situații neplăcute, însă doar puțini sunt cei ce reacționează. Printre aceștia din urmă se află și actorul Tudor Chirilă, care, indignat de lipsa de maniere a unei domnișoare care vorbea odată cu el în timpul piesei, a luat atitudine. Mai mult, ulterior, actorul a postat pe contul său de Facebook filmul întregii pățanii:


„Aseară la spectacol am avut din nou o domnișoară extraordinară în public. Bine, era un grup de trei, dar una a strălucit. Prima dată vorbea în același timp cu mine, la mai puțin de un metru distanță. Am fost nevoit să întrerup spectacolul pentru că pur și simplu nu puteam vorbi în același timp cu remarcile ei de popcorn. I-am explicat în șoaptă că aici e teatru, nu cinematograf, suntem vii, chiar muncim și ea ne deranjează. Avea un amestec de zâmbet tâmp și rușinat, n-aș putea să vă indic proporția între stări. Înainte de acest moment, îi sunase telefonul, scurt. Asta deși la începutul spectacolului o domnișoară din echipa unteatru rugase spectatorii să-și închidă telefoanele. După ce am apostrofat-o șoptit, am reluat jocul'.

Din nefericire, lucrurile nu s-au sfârșit aici, domnișoarei cu chef de vorbă sunându-i și alarma telefonului, moment în care a intervenit și colega de scenă a actorului…

„Emoția noastră și a publicului fusese deja puternic zdruncinată, așa că revenirea la starea inițială era dificilă. Oricum, n-am fost lăsați s-o atingem, căci domnișoarei, da, aceleiași, i-a sunat alarma de la telefon. De data asta a fost amendată de colega mea (eu aș fi abandonat o cauză pierdută). O nuanță nouă a apărut în vocea pițișoarei (rezulatul împerecherii între domnișoară și pițipoancă): țâfna. Cu țâfnă deci, i-a explicat colegei mele că e o alarmă, ce-ar vrea să facă? Momentul m-a închis definitiv (restaurant) și am considerat-o o cauză pierdută.


„Dacă teatrul este casa mea, atunci tu trebuie să te conformezi regulilor casei mele'

Cu toate astea, cred că asemenea exemplare, dacă sunt lăsate să zburde liber într-un spectacol de teatru, riscă să se substituie rolurilor noastre. Spectacolul nostru a fost depunctat de un spectator pe mystage.ro pentru că am făcut o asemenea întrerupere în trecut. A primit trei stele și explicația că nu trebuie făcută educație cu forța. Eu răspund că n-am forțat pe nimeni, dar dacă teatrul este casa mea, atunci tu trebuie să te conformezi regulilor casei mele', a concluzionat, amar, actorul.