Cel de-al patrulea jurat de la Vocea României este Tudor Chirilă, care se alatură astfel trio-ului Loredana, Smiley şi Marius Moga.
Tudor Chirila a acceptat astăzi propunerea şi îi ia locul lui Horia Brenciu care a păraşit trustul Pro TV pentru Antena 1.
Mi-aş dori să găsesc voci pe care să le conving să cânte rock, să se exprime rock sau pop-rock. Cred că în muzica rock există multă energie și libertate și cred că Vocea și concurenții din echipa mea le-ar putea aduce oamenilor aminte de asta.
Când spun rock mă gândesc la o plajă mai largă de genuri: blues, jazz, funk. Este vorba despre atitudine: Frank Sinatra este rock pentru mine. Gil Dobrică, la fel. Vocea României trebuie să fie rock. Liberă, puternică, sexy'.', declară noul jurat.
Iata ce spun si colegii sai:
Loredana:
Toamna trecută l-am invitat pe Tudor să cântăm împreună la Sala Palatului şi la repetiţii mi-a urat să caştig Vocea Romaniei. Anul ăsta, va avea el şansa să fie caştigătorul celui mai tare talent show muzical. Cred că aveam nevoie de talentul şi profesionalismul lui şi îi urez bun venit în echipă. Dar anul ăsta eu câştig!.. Vorba lui'.
Smiley:
În echipa lui Tudor vor veni voci pe care doar el le poate descoperi, acoperind în acest fel un segment nou de talente. Este un adversar redutabil, sunt convins ca-şi va construi o echipă foarte puternică şi va aduce un mare plus competiţiei.'
Marius Moga:
Eu îl ştiu de ‘La Radio, credeam că are doar 18 ani, i se mai spune ‘Zmeul, pentru că nu-i uşor să mergi ‘Pe sârmă atâţia ani prin industria asta, de aceea îl înţeleg când zice câteodată ‘Nu am chef azi! Mă bucur că am rămas alături de Smiley şi Loredana pe care îi respect, şi că am ocazia să lucrez cu un om talentat pe atât de multe planuri cum e Tudor Chirilă ! Tudor, bine ai venit în gaşca noastră! La noi, Vocea e în continuare factorul decisiv'.
Foto: Facebook