Ieri Chef Nicolai sau mai bine zis dansatorul Nicolai Tand a avut o zi plină de momente frumoase.
Pe lângă antrenamentele de la Dansez printre stele’, restaurant, familie, maramureşanul s-a organizat astfel încât să aibă timp de o întâlnire cu doi fani de-ai săi, după ce a primit o leapşa de la Teo Trandafir, care, la rândul ei, fusese provocată de Carmen Brumă.
Totul a fost gândit pe ideea de prima dată, de premieră importantă care rămâne pentru totdeauna în sufletul unui om. Iniţiativa a venit din partea Mall Promenada care pe 17 octombrie sărbătoreşte primul an de la lansare şi care le-a pegătit vizitatorilor săi multe cadouri şi surprize. Pe paginile de facebook ale matinalilor Razvan şi Dani concursul este in desfaşurare, air fanii îşi pot întâlni vedetele preferate.
Chef Nicolai sau mai bine zis dansatorul Nicolai Tand a avut parte de o excepţie. El a avut nu un câştigător, ci doi, pentru că Daniel a răspuns foarte târziu la mesaj.
Cei trei au găsit că au foarte multe lucruri în comun: Nicolai este un iubitor de artă şi în restaurantul său sunt expuse piesă de artă contemporană, câştigătoarea Alina pictează porţelan, iar Daniel este sculptor. Ei au petrecut preţ de două ore în Mall Promenada şi au povestit despre ce înseamnă o mâncare bună, cât de greu este să înveţi să dansezi la 40 de ani şi s-au bucurat de o întâlnire pur întâmplătoare cu Ilie Năstase.
Tot în timpul aceste întâlniri, Nicolai a intrat în direct cu Bogdan Miu la Radio Promenada.
Fanii lui Nicolai mai au o şansă de a se întâlni cu el şi nu numai pe data de 17 octombrie în Mall Promenada când alături de Carmen Brumă, Răzvan şi Dani, Teo Trandafir şi Andrei Aradits, vedeta va înmâna premii şi va sărbători primul an de viaţă a mallului din Floreasca. Mai multe detalii aici: 1an.promenada.ro.
Tot vineri, 17 octombrie întreaga emisiune Neatza va face matinalul din Mall Promenada.