Un muncitor în construcții și o adolescentă, de 13 ani, cuceresc juriul Românii au talent astă seară. De la o ediție la alta, show-ul iubit de români este din ce în ce mai surprinzător. Fiecare episod vine cu cel puțin un moment magic, emoționant, lacrimogen sau surprinzător, astfel că misiunea juraților, de a-l alege pe cel mai bun, devine din ce în ce mai grea. Iată ce se întâmplă în seara aceasta la Românii au talent 2024!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Fără doar și poate, emisiunea Românii au talent oferă cu fiecare ediție difuzată șansa în care visul de a fi cunoscut de către întreaga țară poate deveni realitate. Scena care strălucește mai tare decât ai putea spera, poate să devină cel mai bun prieten, pentru a-ți înfrânge emoțiile, astfel concurenții înscriși deja sunt gata să dea tot ceea ce au mai bun pentru a se face cunoscuți prin talentul lot.
Un muncitor în construcții și o adolescentă, de 13 ani, cuceresc juriul Românii au talent astă seară
Au trecut deja patru săptămâni de la momentul în care luminile s-au aprins și un univers fantastic a fost animat de dorința de autenticitate și evoluție, iar în scurt timp, telespectatorii vor avea parte de o întâlnire cu „nemaivăzutul„. De la masa juriului, Andi, Andra, Dragoș și Bobonete așteaptă să fie impresionați pentru a spune acele DA-uri sperate sau chiar pentru a apăsa butonul auriu care trimite concurentul direct în semifinale. Nu este ediție în care să nu rămână fără cuvinte, la cel puțin un moment, astfel că pe scena din seara aceasta urcă inclusiv un artist stabilit de mulți ani în străinătate.
‘Speram la o viață mai prosperă. Speram să ajung ca Gheorghe Zamfir. Calea asta nu e foarte ușoară. Am concerte, dar sunt foarte puține‘, va povesti un artist român, stabilit de mulți ani peste hotare, care a terminat Școala de Muzică cu 3 instrumente.
Un muncitor în construcții urcă pe scena „Românii au talent„
Are 29 de ani, este muncitor în domeniul construcțiilor și viața l-a încercat de multe ori de-a lungul anilor. Deși are doar 11 clase, nu s-a lăsat învins, iar acum vrea să vadă dacă muzica, cea care l-a salvat din multe clipe grele, l-ar putea face să ajungă și mai sus și să se bucure de o carieră în acest domeniu.
‘Îmi plăcea să scriu versuri care rimează. Din instinct, scot telefonul, pun un instrumental și scriu. Doar așa mă relaxez‘, va povesti el, înainte de a le arăta juraților ce a pregătit.
Asta nu este tot! O ediție întâmpină mulți concurenți, astfel că pe scenă își face apariția și o adolescentă de doar 13 ani, care cucerește prin pașii ei de dans!
‘Să apar la televizor e o emoție diferită. Mi-e mult mai ușor să mă exprim prin dans decât prin cuvinte’, va admite o puștoaică de 13 ani, din Constanța, decisă să arate atât celor din sală, cât și telespectatorilor că munca ei în dansul contemporan contează și că ea poate face diferența în domeniu.
Ei bine, cum vor reacționa jurații, cât de bine sunt pregătiți concurenții, dar și cine sunt cei care stârnesc valuri de aplauze rămâne să vedem în această seară. Nu ratați, de la 20:30, cea de-a cincea ediție a sezonului #14fenomen, Românii au talent, la PRO TV.
Sursă foto: Facebook / comunicat