Urania Cremene, despre parenting și implementarea tehnologiei în viața copiilor: „Tehnologia nu e balaurul cu șapte capete, atâta vreme cât...” / EXCLUSIV

CITEȘTE REVISTA VIVA! D E MAI , GRATIS, AICI!

Urania Cremene, despre parenting și implementarea tehnologiei în viața copiilor

Ce înseamnă parenting și de unde nevoia de a învăța cum să ne creștem copiii? Pe vremea noastră, a celor născuți înainte de Revoluție nu exista așa ceva, învățau părinții unii de la alții, în familia extinsă.

‚‚Parenting' înseamnă relația părinte-copil, exact așa cum e ea, cu toate bucuriile și provocările din ea. Nu e nicidecum un lucru pe care l-am inventat noi, cei de după Revoluție, părinții de azi. Parenting făceau și părinții noștri, și bunicii și oamenii peșterilor.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani

Ce s-a schimbat este felul în care privim relația cu copiii și nivelul de conștientizare al oamenilor.

A apărut o dorință din ce în ce mai mare a părinților de a ști cum să facă lucrurile diferit, poate puțin altfel decât au fost ei crescuți.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Elena Lasconi și George Simion sunt la egalitate în lupta pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

Adică altfel decât cu scaunul rușinii, stat la colț sau în genunchi, pe coji de nucă. Altfel decât cu lăsat la grădiniță, cu inima frântă, în timp ce unele educatoare ne rușinau cu replici de soiul ‚‚Vai, așa copil mare și plânge!', ne amenințau că mama nu mai vine să ne ia acasă, dacă suntem obraznici sau ne promiteau o bulină roșie sau o bombonică dacă ne liniștim.

Oamenii de știință au tras semnale de alarmă că astfel de metode, bazate pe pedepse și recompense, fac rău. Ele scad stima de sine a copiilor și îi transformă în oameni cu răni emoționale greu de vindecat, precum e teama de abandon sau frica de eșec, răni care ne împiedică să ne urmăm visurile, de teamă să nu greșim și să ne pierdem valoarea în ochii celorlalți.

Și, pe lângă oamenii de știință, mulți părinți au simțit pe pielea lor cât de tare dor în suflet pedepsele, nu doar pe piele, așa că au prioritizat sănătatea emoțională a copiilor, pe lângă cea fizică.

Asta nu înseamnă că părinții noștri nu au fost ‚‚părinți buni', ci doar că ei au făcut ce au știut și au putut mai bine, cu ce au avut la îndemână. Dar noi… noi știm și putem face mai bine. Și avem și resursele să o facem, chiar dacă nu ne e ușor sau nu ne vine natural, de multe ori.

Și aici, cred eu, că a apărut nevoia de a învăța despre parenting, din faptul că ni s-a spus că nu e bine să ne certăm copiii, să-i rușinăm sau să-i amenințăm, dar nu ni s-a spus ce să punem în loc.

Cum să-i facem să ne asculte când nu vor să-și pună o bluză pe ei, deși e frig afară, cum să-i punem la somn, fără ceartă și fără lacrimi, cum să-i facem să înțeleagă că pizza și ciocolata sunt o excepție, nu o regulă, și că au nevoie și de salată sau fructe ca să crească sănătoși pe termen lung.

Nu ni s-a spus cum ne motivăm copiii să citească o carte sau să învețe, într-o eră în care copiii văd din ce în ce mai puțin rostul învățării sau mersului la școală, într-o eră în care tehnologia a schimbat cu totul regulile jocului și copiii nu mai înțeleg de ce să exerseze scrisul de mână, dacă totul are o tastatură, mai nou.

Ca să creștem copii adaptați vremurilor noastre, trebuie să ne adaptăm și noi, părinții, la realitatea lor. Iar asta necesită învățare.

Citește și: Cine este Urania Cremene, Supernanny de România.Celebra emisiune revine la Prima TV

Citește și: Antreprenoarea care învață părinții cum să crească lideri fericiți

Citește și: Fiica Adrianei Trandafir a avut un incident neplăcut în trafic și a răbufnit:”Învățați cum să vă comportați”. Ce a pățit Maria Speranța

Citește și: Cu ce se ocupă Lucian Viziru de când s-a mutat în România:„M-am apucat de…'. Speră să facă primul milion de euro

„Nu cred că există părinți buni sau răi'

Există părinți buni și părinți răi? Sau copii buni și copiii răi? Ce înseamnă, de fapt, că ești un părinte bun?
Nu e o întrebare la care să pot răspunde în alb sau negru, cu ‚‚Da' sau ‚‚Nu'. Eu cred că suntem cei mai buni părinți pentru copiii noștri, fiecare pentru al lui. Pentru că alții nu au.

Și mai cred că fiecare părinte, indiferent de deciziile pe care le ia pentru copilul său, o face din iubire, din grijă, din speranța pentru mai bine și pentru un viitor cât mai liniștit. Fie că alege să îl pedepsească, pentru că nu știe cum să facă altfel, fie că alege să îl răsfețe și să-i ofere tot ce el nu a avut (material vorbind), fie că îl crește conștient, după ce a învățat ce nevoi psihologice au copiii, cu adevărat – fiecare părinte face asta din grijă pentru copil.

Deci nu, nu cred că există părinți buni sau răi, ci diferența e dată de felul în care alegem în fiecare zi să învățăm cum să fim azi părinți mai buni decât ieri.

Cât despre copii… fiecare dintre ei este o minune și spun asta fără să exagerez.
Copiii noștri se nasc perfecți, gata să exploreze lumea și să devină cea mai bună variantă a lor în această viață. Și se nasc ‚‚echipați' cu motivație de a învăța lucruri noi și a evolua constant, fără să-i împingem de la spate (adică cu Nevoie de Competență), se nasc cu dorința de a fi stăpânii propriei vieți, de a lua decizii pentru ei și de a fi independenți (adică cu Nevoie de Control) și se nasc cu o nevoie mare de a fi iubiți, valorizați pentru ce sunt, văzuți și acceptați așa cum sunt, dar mai ales se nasc cu un munte de iubire și grijă și empatie de oferit (adică cu Nevoie de Conectare).

Iar când aceste Nevoi Psihologice de Bază nu le sunt hrănite corespunzător zilnic, apar refuzurile, tantrumurile, timiditatea, nervii, jignirile, minciunile… Adică toate acele comportamente catalogate a fi ‚‚obrăznicie', ‚‚lene', ‚‚răutate', ‚‚smiorcăială' sau se închid în ei și ne închid și nouă ușa în nas, pentru că nu se simt înțeleși sau le este frică de reacțiile noastre.

Deci nu, nu există, din punctul meu de vedere, nici copii răi, ci doar copii care nu au hrănite cele 3 Nevoi Psihologice de Bază și sunt crescuți cu pedepse, mită, comparații cu alți copii sau etichete dureroase, menite să-i ‚‚cumințească'.

Din copilărie, ce ați dat mai departe copiilor dvs..? O valoare, o tradiție, o amintire…

Copilăria mea are miros de învățare, de timp în familie și disciplină. Da, am și copilărit ca mai toți cei din generația ‚‚cu cheia la gât' hoinărind cartierele din București, în aventuri care mai de care, cu cățărat în copaci și joacă până se făcea noapte. Însă firul roșu care o leagă pe Urania-Copil, de Urania-Adult e iubirea față de educație, față de a ști, de a explora lumea mai întâi prin intermediul cărților și mai apoi la pas.
Ce duc mai departe în educația fiului meu, Amos, dar și a fiului meu ‚‚bonus' (cum îmi place să-i spun), adică Aris, copilul soțului meu, este această credință că învățarea este viață și libertate, că experiențele trăite cu tot sufletul – fie că e o plimbare printre clădirile vechi din București, fie că e o excursie la piramide sau o rețetă gătită în familie – te pot învăța extraordinar de multe lucruri dacă ești Prezent. Cu P mare.

A! Și că o minte sănătoasă are nevoie de un corp sănătos și de disciplină.

„În primii ani de viață se scriu tiparele întregii vie'

Ce înseamnă cei 7 ani de acasă? Cât de importanți sunt în dezvoltarea copilului?

În primii ani de viață se scriu tiparele întregii vieți. În primii ani creierul copiilor crește cu o viteză fantastică și e ca un burete care asimilează aproape totul din jur.

Sunt anii în care copiii învață din interacțiunea cu părinții și cu cei din jur cum să relaționeze, cum să creadă în ei atunci când dau de greu și chiar cum să muncească. Sunt anii în care se pun bazele adultului de mai încolo, în care se poate scrie ‚‚harta' drumului către o viață de succes.

Și succes înseamnă, din punctul meu de vedere, să-ți fie bine cu viața ta, așa cum e ea: să te trezești cu bucurie dimineața știind că ai o meserie la care te simți competent, la care te simți bun și ești apreciat, să te culci seara știind că ești într-o relație în care ești liber să crești și să înveți, să te dezvolți, să știi că ai în tine forță să treci peste o concediere, o despărțire, un eșec și să mergi mai departe cu capul sus.

Cum se ajunge acolo?

1. Prin hrănirea celor 3 Nevoi Psihologice despre care am vorbit mai înainte. Adică să le reamintim zilnic copiilor noștri că sunt iubiți necondiționat, că sunt creativi și capabili și că sunt liberi să facă alegeri (cât de mici) pentru ei.

2. Prin propriul exemplu. Se spune că un copil învață mai mult din ce vede la ceilalți, decât din ce îi spun ceilalți să facă. Astfel, dacă noi le arătăm copiilor că învățăm constant, că lucrăm la a ne controla emoțiile și că nu ne lăsăm până nu ne îndeplinim visurile, copiii ne vor urma exemplul (în cea mai mare parte).

3. Prin a le oferi un mediu sigur, fără țipete, fără reproșuri sau cuvinte de soiul ‚‚Când o să fii la casa ta, o să faci ce vrei. Acum ești la casa mea, faci ce spun eu.', un mediu unde au voie să greșească și să încerce din nou, fără să fie criticați sau pedepsiți pentru asta.

Fie că ne place, fie că nu, copiii nu uită ce se întâmplă în primii 3 sau 7 ani. Așa că e important ca noi să le punem în ‚‚bagajul' pentru viitor iubire necondiționată și încrederea că se pot descurca singuri, că pot trece peste orice.

Asta nu înseamnă că nu putem lucra la relația cu copiii la orice vârstă. Nu e niciodată prea târziu să vindeci sau să repari relația cu ființa cea mai dragă ție, chiar dacă odată cu vârsta munca e puțin mai provocatoare. Suntem părinții lor pentru toată viața.

Urania Cremene, despre implementarea tehnologiei în viața copiilor

Sunt multe dezbateri privind accesul copiilor la tehnologie. Când (și de ce) e bine să aducem tehnologia în viața celor mici?

Da, e un subiect destul de dezbătut, iar părerile sunt împărțite: pe de o parte, oamenii consideră că cei mici trebuie să se adapteze cât mai devreme la realitate, deci să aibă acces la tehnologie și să învețe să o stăpânească, pe de altă parte sunt oameni care cred că tehnologia este nocivă și că cei mici nu ar trebui să aibă acces la ea.

Părerea mea e că tehnologia, gadgeturile, ne pot fi aliați, ne pot fi prieteni, DAR de la vârsta potrivită, în cantitatea potrivită și cu un conținut potrivit, care nu este periculos copiilor.

Mai exact, oamenii de știință atrag atenția că până la cel puțin doi ani, copiii ar trebui feriți cu totul de gadgeturi, pentru că le poate afecta capacitatea de învățare, memoria și chiar felul în care percep realitatea.

După doi ani, câte zece minute pentru fiecare an de viață, pentru ca undeva pe la șase sau șapte ani să îi putem lăsa o oră sau două în weekend sau o dată pe săptămână.

Realitatea, însă, ne spune altceva: copiii petrec în medie trei ore în fața ecranelor, de cele mai multe ori fără ca mama sau un alt adult să verifice la ce se uită copilul, ce învață de acolo sau dacă e un conținut nociv, cum sunt jocurile agresive, imaginile violente sau… chiar pornografie, de la o vârstă (din ce în ce mai mică).

Cu toate astea, tehnologia nu e balaurul cu șapte capete pe care trebuie să-l stârpim, atâta vreme cât o folosim cu limită și cu un scop educativ. În loc să piardă orele pe Tik Tok, de exemplu, copiii pot urmări (chiar împreună cu părinții) documentare de tot felul, eventual legate de pasiunile lor. În loc să joace jocuri în care trebuie să ucidă sau să nimicească, pot alege jocuri în care să construiască imperii sau quiz-uri de cultură generală.

Cred că cea mai mare parte din felul în care arată relația copiilor cu tehnologia e în mâinile părinților. ‚‚Telecomanda' e la noi.

Urania Cremene, despre programul de parenting

Blaga spunea că Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat. Se aplică asta și în parenting?

„Absolut. Odată cu vârsta copilului, provocările se schimbă. Dacă la un an sau doi ai copilului ai nevoie să știi ce să faci cu refuzul de a gusta alimente, cu tantrumurile sau cu acele comportamente care ne dau de furcă, precum lovitul, mușcatul, vorbitul urât sau jignitul, ce faci când copilul ajunge la școală?

Cum îl ajuți când nu vrea să deschidă o carte, când nu vrea să învețe lucruri noi sau când vrea să renunțe la fotbal sau balet? La modul real, foarte puțini părinți știu cum să mențină vie motivația copiilor, așa că apelează la comparații cu alți copii, la etichete dureroase, la pedepse de tot felul.
Adică le spun copiilor lucruri precum: ,,Dar Maria de ce poate să aibă note bune și tu nu?' sau ,,Dacă ești leneș, o să ajungi să mături străzile.' sau ,,Dacă nu înveți, nu mai vezi telefonul o lună.', deci le transmit, fără să vrea, mesajul: ‚‚Eu nu am încredere în tine.'

Sunt lucruri care doar scad stima de sine, care dau naștere la complexe și răni emoționale și care nu îi ajută pe copii să fie mai responsabili, mai disciplinați sau mai atenți la sarcinile pe care le au de făcut… ci chiar opusul.

Despre adolescență… nu mai spun. E punctul în care cele mai multe relații se rup, pentru că mulți copii nu mai au încredere în părinții lor, nu se mai simt înțeleși.

Copiii noștri cresc și se schimbă odată cu vremurile. Ce e valabil azi, mâine sau în 5 ani poate nu mai e valabil.

Tocmai de aceea, la webinariile pe care le organizăm zilnic gratuit atât eu, cât și colegii mei, participă părinți cu copii de la 0 la 18 ani, părinți care au înțeles că provocările se schimbă și nu e suficient să ne oprim din învățat după ce am înțeles ce să facem cu refuzul de a ține șosetele în picioare când e frig, de exemplu.

Pentru că tot am vorbit despre tehnologie, de exemplu, am creat un webinar din care părinții pot învăța ce înseamnă ‚‚prea mult' când vine vorba de timp la ecran, ce pot face atunci când copilul refuză să pună telefonul jos sau să închidă televizorul și chiar cum îi pot feri pe copii de pericolele internetului.

Adevărul e că ‚‚meseria' noastră, menirea noastră ca părinți, nu se termină când cei mici devin… mari și fac 18 ani. Suntem părinții lor pentru toată viața, iar asta înseamnă că e important să ținem pasul cu schimbările care apar în viața lor.

Tocmai de aceea am gândit și am creat programul All About Parenting ca pe o călătorie, ca să îi ajut pe părinți să aibă la îndemână soluția la cele mai arzătoare probleme, fie că al lor copil are 1 an, 5 ani sau 14.

E un program în care găsești soluții la peste 98% dintre provocările din viața de părinte.

Până acum, aproape 60.000 de părinți sunt în programul All About Parenting și peste 700.000 de părinți au participat la webinariile gratuite pe care eu și colegii mei traineri le susținem zi de zi.

Am gândit acest program ca pe un puzzle, adică pui piesă cu piesă, câte un episod scurt pe zi, pentru ca la final să ai tabloul unui copil ascultător și fericit, cu care ai o relație bazată pe încredere și respect.

Pe parcursul programului, părinții învață:

cum să scape de cele mai frecvente refuzuri cu care se confruntă în relația cu copiii lor și cum să audă din ce în ce mai des ,,Da, mami' și tot mai rar sau chiar deloc ,,Nu' sau ,,Nu vreau'.
cum să scape de toate acele situații în care copilul nu are încredere în el, este timid, temător, spune ,,Dar eu nu știu, dar eu nu pot, fă tu, eu nu mă pricep' sau ,,Maria e mai bună decât mine la mate, eu sunt praf!'.
Cum să aibă un copil care nu își mai lasă șosetele murdare pe jos, jucăriile împrăștiate pe covor, farfuria murdară pe masă sau hârtii aruncate pe stradă.
Ce să facă pentru a crește un copil care se înfurie tot mai rar, care își recunoaște emoțiile negative și știe ce să facă cu ele, atunci când apar, fără să se transforme într-un vulcan de nervi care erupe când ți-e lumea mai dragă.

Cum spuneam mai devreme, nu există părinți răi sau buni, ci părinți care aleg să învețe cum să fie cei mai buni părinți care pot fi pentru copiii lor… indiferent dacă îi poartă în pântece, în brațe, de mână sau în suflet, după ce au plecat de acasă să-și facă un viitor'.

Te-ai alăturat echipei MediCOOL de la Antena 1. Ce înseamnă ‚‚Parenting pe înțelesul tuturor' și care este abordarea față de părinții care urmăresc această emisiune?

„Fiecare episod vine cu același entuziasm pentru mine, pentru că în timp ce ofer informații părinților, primesc și eu multe lucruri, învăț extraordinar de mult.

Am ales să fac parte din acest proiect tocmai pentru că atât eu, cât și doctorul Mihail Pautov, dar și ceilalți co-prezentatori împărtășim aceleași valori care se axează în jurul cercetării și științei.

În plus, m-a fascinat ideea de ‚‚edutainment'- educație prin divertisment, pentru că le vorbim telespectatorilor despre lucruri ‚‚serioase', despre sănătate, însă prin joc, astfel că părinții înțeleg mult mai simplu lucruri complexe, fără să fie împiedicați de termeni medicali sau concepte greoaie din psihologia copilului.

De exemplu, într-unul dintre episoade, am vorbit despre hrană și importanța de a ne hrăni sănătos, iar rolul meu a fost, printre altele, să le arăt părinților cum să pregătească un pachețel pe care copilul chiar să-l mănânce sau cum să adauge fructe în gustări, fără să-l mituiască pe copil să accepte.

Această emisiune îmi oferă oportunitatea să ajung la un număr cât mai mare de oameni, la un public variat, și să vorbesc despre educație și parenting echilibrat'.

Sursa foto: Facebook

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News