Nici nu s-a obișnuit lumea cu super eroul blond cu ochii albaștri, că Daniel Craig și-ar putea lua la revedere de la celebrul erou 007. Motivul? Următorul James Bond va fi de culoare, cel puțin așa susțin producătorii filmului!
După câte intenționează producătorii celebrului film cu spioni, se pare că următorul James Bond va fi de culoare. Va reuși oare acest actor să șteargă imaginea deja consacrată a celebrului spion 007, pe care au consolidat-o, de-a lungul anilor, Timothy Dalton, Roger Moore, Sean Connery, Pierce Brosnan și Daniel Craig? Vor putea fanii lui James Bond să treacă peste preconcepții și șabloane și să accepte cu același entuziasm un actor de culoare în rolul spionului sexy care salvează lumea de fiecare dată? E greu de spus până ce filmul nu va începe să ruleze în cinematografe, însă producătorii longevivei francize susțin că a venit timpul să se producă o schimbare.
Primul pe lista potențialilor James Bond de culoare este actorul Idris Elba (cu siguanță i-ați văzut interpretarea magistrală din serialul HBO The Wire). Conform The Daily Star, Barbara Broccoli, producătoarea seriei James Bond, i-ar fi spus regizorului Antoine Fuqua că „e timpul' pentru ca un actor de culoare să primească rolul super spionului britanic creat de Ian Flemming. Se va întâmpla până la urmă', a punctat producătoarea și nu ne îndoim că oamenii sunt pregătiți pentru o astfel de schimbare.
Rolul lui James Bond, interpretat de o femeie?
Pe lista potențialilor James Bond ciocolatii se află și actorii Daniel Kaluuya și John Boyega, însă Idris Elba are de departe prima șansă. În afara talentului evident, și a farmecului său incontestabil, actorul de 1,90 m înălțime deține și toate atuurile fizice necesare. Idris Elba ar putea face asta dacă ar fi în formă. Ai nevoie de un tip cu o prezență fizică puternică. Idris are aceste calități', a declarat regizorul filmului despre actorul în vârstă de 45 de ani.
Foto: Hepta, Instagram