La numai 14 ani, Ana Maria Georgescu dădea lovitura cu o melodie ce avea să devină hit în scurtă vreme. Iată ce face acum și mai ales cum arată interpreta astăzi, la 32 de ani!
Versurile și linia melodică a piesei Ochii tăi, ușor de reținut și de fredonat, au făcut din această piesă un hit, iar din interpreta ei, Ana Maria Georgescu, o vedetă peste noapte. Puștoaica de doar 14 ani a obținut trofeul Mamaia 2001 cu balada compusă de Sandi Deac de la trupa Desperado, piesa fiind cea care a dat titlul albumului lansat de Ana Maria în același an. Au urmat apoi Vine seara de Crăciun (2001), Primul dans (2002) şi Cântece pentru tine (2005), apoi Ana Maria a dispărut la fel de repede pe cât a apărut… singurele știri despre artistă având legătură cu relația controversată pe care a avut-o cu Florin Chilian, cu 18 ani mai mare decât ea.
Ana Maria Georgescu a mers însă înainte – a lucrat ca reporter la o televiziune din Oradea, iar anul trecut s-a căsătorit cu alesul inimii sale, în Franța, departe de ochii curioșilor. Acum, talentata artistă s-a dedicat actoriei, fiind una dintre dintre actrițele care dau viață personajului Eliza Doolittle din musicalul „My Fair Lady', dar relația pe care o are cu acest rol durează încă din copilărie. Artista recunoaște că acest rol impune ca fiecare interpretare să fie însoțită de o introspecție delicată și că îi este ușor să se regăsească în el.
„La o anumită scară, am fost și eu, la rândul meu, Eliza Doolittle'
„M-am născut într-un orășel mic, Șimleu Silvaniei și, deși am fost crescută într-o familie de condiție bună, momentul venirii mele la București și, în mod inerent, al transformării mele, a fost marcat de faptul că veneam din provincie și nu doar atât, ci că veneam dintr-un oraș de care nimeni nu auzise. Eram o provincială, o țărăncuță, așa mă vedeau. Nu am avut norocul unui mentor cum e Higgins, cred că viața și părinții m-au transformat în femeia de azi, însă sunt sigură că, la o anumită scară, am fost și eu la rândul meu Eliza Doolittle', recunoaște sincer Ana Maria Georgescu.
Față de sensibilitatea Elizei Doolittle, Ana Maria are o admirație pe care nu se ferește să și-o declare. „Îmi place puterea pe care și-o descoperă iubind. Are o puritate pe care și-o păstrează și după ce devine doamnă și înțelege cum funcționează lucrurile în lumea celor mari. Singurul lucru care o face vulnerabilă este faptul că se îndrăgostește de Higgins și e destul de deșteaptă încât să transforme asta în putere. Cum să nu o admiri? Cum să nu îți dorești să fii ea?', se întreabă Ana Maria.
Ana-Maria îi dă replica lui Horia Brenciu
Ana Maria Georgescu consideră că acest spectacol trebuie să fie văzut de cât mai mulți oameni mai ales că abordează o temă extrem de actuală, felul în care se vorbește. „Într-o lume în care e nevoie de un dicționar special ca să mai înțelegi ce scriu și ce vorbesc oamenii, cred că My Fair Lady te pune puțin pe gânduri. Mai mult, spectacolul are mult umor și este extrem de dinamic, râzi cu gura până la urechi și poți să plângi ușor în scena următoare, e plin de candoare și de eleganță, iar peste toate astea s-a presărat și puțină dragoste', declară una dintre interpretele personajului Eliza Doolittle din musicalul My Fair Lady.
Extrem de încântată este și de faptul că îi va da replica lui Horia Brenciu, pe care îl știe încă de când avea 14 ani și era în campania de promovare pentru melodia Ochii tăi. „El prezenta un matinal, am fost invitata lui atunci și știu că m-am simțit în largul meu. E ardelean ca și mine și cred că pe noi, oamenii din Ardeal, ne leagă lucruri pe care numai noi le înțelegem. După prima repetiție pentru My Fair Lady, Horia m-a invitat să cânt pe scenă alături de el, lucru care mi-a prilejuit emoții greu de stăpânit. Pe mai departe ne concentrăm pe Higgins și Eliza și povestea lor complicată, grea și incredibil de frumoasă', continuă ea.