Văduva lui Benone Sinulescu a făcut dezvăluiri neștiute despre artistul care s-a stins în urmă cu patru luni. Pe vremea comunismului, circula legenda că Benone Sinulescu și-a ucis soția, o povară pe care a purtat-o toată viața. Văduva solistului a clarificat și aceste acuzații care i s-au adus lui Benone Sinulescu și cum a reacționat acesta în ziua cununiei lor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Despre Benone Sinulescu, artistul care ne-a părăsit în 18 noiembrie 2021, la 84 de ani, au circulat numeroase legende încă din anii de comunism. Una dintre ele se referea la faptul că artistul și-ar fi omorât nevasta cu toporul. Văduva artistului a dezvăluit cât de mult l-au afectat pe nea Beni aceste acuzații grave.
Benone Sinulescu: „Eu nu mi-am omorât nevasta și semnez!'
Elena Sinulescu a vorbit despre un subiect sensibil din viața ei și a lui Benone Sinulescu. Artistul s-a însurat târziu, la vârsta de 44 de ani. Femeia susține că celebrul artist a purtat toată viața o povară nemeritată, după ce s-a spus că și-a omorât nevasta cu toporul.
‘Noi ne-am căsătorit în 1981, iar cununia religioasă am făcut-o mai târziu la Mănăstirea Plumbuita, unde au luat parte George Stanca, pentru că era prietenul lui Beni, și o vecină, cât și primarul Sectorului 6 al Capitalei. La cununia civilă a spus așa, ‘Eu nu mi-am omorât nevasta și semnez!’.
Nu știu cine a stârnit o asemenea inepție despre el. A fost povară nemeritată, pe care a purtat-o toată viața. Probabil careva dintre colegi, deranjat încă de la debutul lui pe succesul pe care îl avea.
Au fost răutăți. Un coleg a intrat în cabină și a zis încă de pe atunci, ‘foc de paie, dar altul a spus, ‘uite, ăsta promite… ‘, a declarat Elena Sinulescu pentru FANATIK.
Cu ce frământări a rămas văduva lui Benone Sinulescu după moartea artistului
Văduva lui Benone Sinulescu, care a murit pe 18 noiembrie 2021, a fost derajată de faptul că au fost voci care au comentat faptul că ea nu ar fi vrut să îl ducă la spital pe Benone Sinulescu.
Regretatul cântăreț de muzică populară suferea de o afecțiune a circulației în zona carotidei, însă medicii, din spusele soției acestuia, nu și-au dat acordul ca acesta să fie operat.
‘Eu nu am ieșit în presă să dau explicații. Între a avea grijă de starea lui și a apărea în presă, am ales să am grijă de el. Eu m-am chinuit cu el, nu m-am plâns că mi-a fost greu. Au lovit în mine ca într-un sac de box, fără să fie în cunoștință de cauză. Dacă Beni ar fi vrut, mie mi-ar fi fost mult mai ușor să îl duc la spital. În fața lui Dumnezeu, am făcut pentru el, tot ce a fost posibil.
Analizele lui Beni le-au văzut șase medici din Austria și unul din Franța. Dar și cei din țară au spus același lucru la unison. De cine să țin cont? Beni nu a murit de afecțiunea de la carotidă, ci de pneumonie, ceea ce e cu totul altceva.
Am vrut să îl internez la finalul lunii iulie, după ce a căzut și s-a lovit, însă Beni era conștient. Era într-o zi de joi și mi s-a spus că ar fi rămas în weekend la spital și nu îi făcea nimeni un RMN, până luni. În final, am chemat salvarea de la un spital privat, plătită de noi.’, susține Elena Sinulescu.
De ce nu voia Benone Sinulescu să meargă la spital
Benone Sinulescu nu ar fi vrut să meargă la spital nici după ce medicii i-au găsit carotita înfundată, nici după ce a făcut pneumonia care l-a răpus.
‘Toate spitalele de plămâni au fost transformate în spitale de COVID, iar lui Beni îi era teamă, nu a vrut să meargă la spital și l-am îngrijit acasă, cum am putut eu mai bine. A murit la o zi după ce am împlinit 40 de ani de la căsătoria noastră.’, completează femeia.