Val de reacții după ce David Popovici și-a cumpărat un Porsche de 120.000 de euro. Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur: „Acest vis poate să-l aibă orice beizadea” / Cine a sărit în apărarea lui

.

Cea mai recentă achiziție a lui David Popovici, un Porsche Spyder în valoare de 120.000 de euro, a generat un val de reacții în ultimele zile. În timp ce unii au criticat decizia acestuia, considerând-o o alegere nepotrivită, alții au susținut că sportivul are dreptul să facă ce vrea cu banii câștigați prin muncă și perseverență. Cristian Tudor Popescu s-a alăturat celor care l-au taxat dur, astfel că a atras, la rândul său, critici din partea unora.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

După o perioadă lungă de tatonare, David Popovici și-a cumpărat Porsche Spyder, pe care l-ar fi achiziționat la mâna a doua cu 120.000 de euro. În podcastul lui Micutzu, sportivul explica că și-a îndeplinit un vis mai vechi, fiind pasionat de mașini. Achiziția acestuia a stârnit, zilele acestea, ample controverse.

david popovicidavid popovici

Citește și: David Popovici, al treilea român care apare pe coperta L’Equipe Magazine, după Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi. Cum l-au descris francezii: „Nu ratează nicio ocazie de a-și face vocea auzită…”

Citește și: David Popovici, victima unui fake-news pe TikTok. Prima reacție a sportivului după apariția unei declarații false pro Călin Georgescu

Citește și: Cine este Ana Pandeli, soția lui Codin Maticiuc. Are un băiat dintr-o fostă relație și două fete cu actorul

Citește și: Monica Odagiu continuă să aibă coșmaruri, după ce a accidentat mortal un tânăr, în urmă cu aproape 2 ani: „Nu e simplu să trăiești cu așa ceva. Am simțit cum se prăbușește totul'

Val de reacții după ce David Popovici și-a cumpărat un bolid de 120.000 de euro

Cristian Tudor Popescu a fost printre primii care și-au exprimat public dezacordul în legătură cu bolidul lui David Popovici. Deși îl cataloghează ca fiind unul dintre cei mai deștepți sportivi ai României, gazetarul nu poate să înțeleagă alegerea acestuia de a investi într-o mașină de lux.

„Îl consider pe David Popovici, cum am spus-o nu o dată, cel mai inteligent și cultivat dintre toți marii sportivi ai României. Cu atât mai dură a fost surpriza să aflu că și-a cumpărat un Porsche Spider cu 120.000 de euro. Și că a făcut-o pentru că ăsta era visul lui. Sunt uluit nu de mărimea sumei, ci de micimea marelui vis al lui David.

A făcut David Popovici o roată, o piuliță, un buton din frumusețea de mașină, designul l-a conceput el, soluțiile tehnice pentru cel mai rapid demaraj din lume îi aparțin campionului David Popovici, cel care, altfel, a arătat că știe atât de bine să facă medalii de aur? Eu credeam că visul unui om inteligent și educat ar fi să facă ceva, să construiască, să inventeze, să conceapă, să aducă lumii o performanță extraordinară. Nu să-și cumpere una de-a gata. Și, mai ales, o mașină superscumpă – acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată, cu banii lu tac-su.

Să își conducă sănătos și fericit bolidul, chiar dacă a reușit să-mi întunece oleacă raza de speranță ce mi-a dăruit-o', este textul publicat de CTP.

CTP, pus la zid după comentariul la adresa lui David Popovici

Susținătorii lui David Popovici s-au arătat nemulțumiți de comentariile făcute de CTP la adresa sportivului, considerându-le nedrepte și nejustificate.

„Nu credeam că am să comentez vreodată la dumneavoastră, la nicio postare. Sunteți un caz incurabil de cinism și aveți inteligența emoțională a unui parameci. Visul lui David Popovici a fost să devină campion. Însă e redundant să declare asta. Toată viața s-a dedicat acestui vis al lui. Toată viața a muncit, chiar în condiții extreme, pentru visul lui. David Popovici a dăruit deja lumii nu doar o performanță extraordinară, ba chiar mai multe.

Ne-am entuziasmat toți pentru el în lumea asta nebună și ticăloasă, măcinată de pandemii, războaie și probleme personale. David Popovici a dăruit deja lumii o invenție, o construcție, un concept, poate cel mai neprețuit: speranța. A reinventat speranța. Dumneata, domnule Popescu, ești demn de milă. Faptul că un tânăr care și-a sacrificat copilăria își dorește o mașină, oricât de scumpă, nu e un vis bicisnic. Este visul unui băiat care nu a apucat să se joace cu mașinuțele, că se antrena la 0 grade în bazinele minunate puse la dispoziție de statul român. Iar comparația lui Popovici cu un copil de bani gata este scârboasă. Postarea dumitale nu este despre David Popovici', a scris un internaut.

„Cred că sunteți cam dur cu David. Este totuși un tânăr de 20 de ani, care nu are poate cele mai sofisticate dorințe din lume – probabil de aceea îi spuneți acesteia „un vis bicisnic'. Mie îmi pare un vis congruent cu ceea ce face el: viteză, perfecțiune, design artistic. De ce nu?', este alt comentariu în apărarea sportivului.

„Cu respect pentru opinie, simt nevoia să-ți spun că ai intrat prea mult cu bocancii în viața personală a lui David Popovici. Performanțele lui sunt excepționale, iar ceea ce decide să facă cu banii câștigați prin muncă și sacrificii nu ar trebui să fie subiect de judecată.

David este un tânăr de 19 ani, iar dacă și-a permis să-și îndeplinească un vis – fie el mare sau mic în ochii altora – este alegerea lui și nu scade cu nimic valoarea sa ca sportiv, ca om inteligent sau ca model pentru generațiile tinere. 

Hai să comentăm și să apreciem ce contează cu adevărat: performanțele care au pus România pe hartă, valorile pe care le promovează și felul în care își folosește influența în mod pozitiv. Criticând alegeri personale care nu ne afectează în mod direct, riscăm să pierdem din vedere esențialul. E suficient să ne oprim aici și să respectăm ceea ce David reprezintă', a scris altcineva.

Ce vedete au sărit în apărarea lui David Popovici

Tabăra de susținători ai lui David Popovici a fost destul de numeroasă și vocală. Argumentul principal a fost acela că, atât timp cât sportivul muncește singur și din greu pentru banii săi, are tot dreptul să-i cheltuie după bunul plac.

„David Popovici și-a luat Porsche și a făcut valuri… dar de data asta pe uscat! Poate visul lui nu e pe placul tuturor, dar hai să fim sinceri: fiecare campion merită un premiu, chiar dacă nu e exact ce ne imaginam noi. Dar știți ceva? Nu mașina îl face campion, ci munca lui din bazin – iar acolo nu-l întrece nimeni', a susținut Lavinia Șandru.

„M-au întrebat colegii de la matinalul Digi FM ce cred despre mașina lui David Popovici. Nu cred nimic. Pe mine, ca ziarist, mă interesează un singur lucru: dacă banii cu care și-a luat mașina sunt de furat sau de muncit. Banii lui David Popovici sunt bani de muncit și aici se oprește „analiza' mea. Cum banii lui sunt câștigați de el, poate să-și cumpere cu ei și teren pe Marte.

În rest, contemplu fără speranțe reacția populară la acest «scandal» care ne-a transformat din nou într-un neam de unchi bombănitori și mătușici mămoase care intervin salvator: „Lăsați copilul în pace'! Ne interesează ce face un sportiv cu banii lui, dar nu ne interesează ce face statul cu banii noștri. Vedeți că în timp ce îi numărați banii lui David Popovici, Marcel Ciolacu e cu mâna până la cot în banii voștri! Iar acesta, nu se știe de ce, nu este un scandal', a fost mesajul lui Florin Negruțiu.

„E bine că le-am rezolvat pe toate pe care le avem pe cap și acum putem să ne revoltăm că și-a luat David Popovici mașină scumpă. David Popovici care e bugetar, plătit din bugetul de stat, nicidecum un sportiv uriaș care a făcut atât de mult bine imaginii României și care, pe bună dreptate, are niște contracte de imagine pe foarte multe lovele. Ce vise-s astea, băi, Davide? Dacă îți mai iei și-o vilă, mai bine nu te mai culci.

Am citit comentariile și m-am crucit! Sunt unii care au înțeles că pe mine mă roade că și-a luat David Porsche. O să mă apuc de explicat glumele, de-acum: Atenție, „Ce vise-s astea, băi, Davide? Dacă îți mai iei și-o vilă, mai bine nu te mai culci' – ironie', l-a apărat Radu Țibulcă.

„Am auzit cândva un proverb arab (cred), care mi se pare că se potrivește de minune unui sportiv care a „îndrăznit', din banii munciți de el cu trudă, să-și cumpere o mașină scumpă: „Lătratul câinelui nu oprește norii'. Știu, e nasol când ești victima bârfelor. Știu că atunci când eşti bârfit simţi cum bârfitorul te despoaie și ai senzația că toată lumea se uită doar la tine. Numai că David Popovici arăta bine. Chiar foarte bine! Și fizic, și moral, și mai ales prin prisma caracterului pe care-l are. Continuă să zbori, David! Vorba lui Adrian Copilu Minune: „Dușmanii-ți poartă pică că n-au valoare ta', a scris în mediul online Gelu Duminică.

„Sunt în Dubai și citesc îngrozit veștile din țară. Se pare că o legendă vie a sportului românesc și-a luat o mașină scumpă! Ce mai urmează, Doamne, ce?!?  Să-și ia una și Sebastian Stan și să-mi strice părerea despre el și discursul ăla frumos?!? Mă gândesc sincer să rămân în Dubai unde nimeni nu exagerează pe show off…

P. S. Am înțeles că problema e că omul a avut un vis prea mic cu mașina asta și așa a dezamăgit. Mie mi se par ok și visele mici și îi mai recomand câteva: revelion la Rio, o beție la Caves du Roy în Saint Tropez, un weekend la Ciragan Kempinski Istanbul și o noapte la The Box în Londra', a fost comentariul lui Codin Maticiuc în legătură cu această situație.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton