Vedete care urmează să devină mame

.

În următoarea perioadă, numeroase vedete urmează să devină mame pentru prima sau a doua oară.


 

Zoe Saldana, Carrie Underwood, Mila Kunis sau Rachel Bilson vor trăi miracolul naşterii pentru prima dată, în timp ce Shakira, Kate Middleton, Milla Jovovich sau Liv Tyler se află la al doilea copil.

 

Se pare că Mila Kunis este cea care va deveni mamă destul de repede, iubita lui Ashton Kutcher afişând o burtică destul de mare. Alicia Keys s-a alăturat unor vedete ca Demi Moore sau Monica Bellucci care au pozat nud când au fost însărcinate. Astfel, artista în vârstă de 33 de ani a postat o fotografie nud pe Instagram pentru a susţine campania We are here’.


 

Ducesa de Cambridge este cea care acuză o stare ceva mai proastă în această perioadă. Primul trimestru de sarcină i-a ridicat probleme, Kate confruntându-se cu greţuri, la fel ca atunci când era însărcinată cu Prinţul George. Din cauza acestor probleme, ea şi-a anulat vizita în Malta, preferând să se odihnească.

 

La 38 de ani, Milla Jovovich aşteaptă venire ape lume a celui de-al doilea copil. Şi-a anunţat sarcina pe Facebook şi şi-a amânat proiectele cinematografice: Iniţial, voiam să va spun cât de entuziasmată sunt că voi zbura la Cape Town, în Africa, pentru a începe filmările la «Resident Evil: The Final Chapter». Dar…e u şi cu soţul meu tocmai am descoperit că vom mai avea un copil.’, a scris vedeta.

Dupa discutii intense, am ajuns la concluzia ca ar fi cel mai bine pentru toata lumea sa asteptam pana la venirea pe lume a bebelusului pentru a filma . Nu credem ca burtica in crestere si cascadoriile merg mana in mana cu ucisul de zombie’.

 

Liv Tyler, vedeta din serialul Leftovers’ va deveni mamă pentru a doua oară. Se crede că tatăl copilului este Dave Gardner, iubitul actriţei, cei doi începând o relaţie în această primăvară. Liv nu a confirmat sarcina, însă aceasta este destul de vizibilă.

 

Foto: Hepta, Northfoto