Vedetele de la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle

.

Sâmbătă, 19 mai, a avut loc nunta anului, una dintre cele mai așteptate, dar și mai mediatizate ceremonii din lume. Zeci de televiziuni și peste 5.000 de jurnaliști au fost acolo pentru a imortaliza momentul, pe care alte milioane de telespectatori l-au privit din fața televizoarelor. Nimeni nu a fost dezamăgit, atât protagoniștii, cât și invitații ridicându-se la înălțimea așteptărilor. Vedetele de la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle au făcut deliciul tuturor.

 


Prințul Harry și Meghan Markle au spus Da, la finele săptămânii trecute, în fața a 600 de invitați, familie și prieteni apropiați, la Castelul Windsor. În timp ce Harry a purtat costumul Cavaleriei Regale, Meghan a surprins pe toată lumea, alegând să se îmbrace în alb, deși rigorile de la Casa Regală cereau să nu poarte această culoare, dat fiind că a mai fost măritată, însă simplitatea și eleganța rochiei Givenchy i-au făcut până și pe cei mai conservatori să treacă peste acest amănunt. Nici invitații la eveniment nu au fost mai prejos. Staruri ca Oprah Winfrey, Priyanka Chopra și Serena Williams s-au îmbrăcat la patru ace pentru mult așteptatul eveniment, fiind permanent în atenția presei. De departea cel mai admirat a fost cuplul George – Amal Clooney, avocata pentru drepturile omului fiind declarată în unanimitate cea mai elegantă prezență de la nunta regală.


 

De asemenea, lui Meghan i-au fost alături în cea mai fericită zi a ei și colegii din serialui Suits – Sarah Rafferty, Gina Torres, Patrick J. Adams și Gabriel Macht, dar din familie a avut-o aproape doar pe mama ei, doria Ragland, care, de altfel, a fost extrem de emoționată pe tot parcursul ceremoniei. Întregul eveniment a stat sub semnul eleganței, printre preferați fiind chiar bunica mirelui, Regina Elisabeta a II-a, care a ales un costum superb, de culoarea fisticului, la care a asortat o pălărie de aceeași culoare, la care a asortat niște flori mov. Pentru mai multe detalii, vă invităm să urmăriți o galerie foto cu vedetele de la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, un adevărat regal de fashion și eleganță.

Foto: Hepta