Filmul Clopoțica și Zâna Pirat' proiectat în avanpremieră în weekend a atras la Cinema AFI Cotroceni numeroase vedete, care au urmărit cu sufletul la gură alături de copiii lor cea mai nouă producţie Disney.
La cea mai veselă aventură din lumea magică a zânelor Disney, „Clopoţica şi Zâna Pirat’ au participat Cătălina Grama (JoJo), Nicoleta Luciu, Medeea Marinescu, Ela Crăciun (Antena 3), Octav Strunilă (Kanal D), Paula Chirilă ((Kanal D), Sorin Brotnei, Anca Serea (Prima TV), Aylin Cadir, Cătălin Josan, Pavel Stratan sau Cove (Kanal D).
Aventura şi umorul se completează cu efectele magice ale proiecţiei 3D, iar vocile tinerilor actori principali – Dana Marineci (Zarina), Aylin Cadîr (Clopoţica) şi Ionuţ Grama (James) – îi oferă filmului dublat în limba română o nouă dimensiune.
Filmul Clopoţica şi Zâna Pirat’ este distribuit de Forum Film şi va avea premiera în cinematografe pe 28 martie 2014.