Vero Căliman, actrița care a dat viață personajului Fetița Zurli până nu demult, ascunde o poveste de viață dureroasă. Ea și-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă și a crescut lângă o mamă care a privat-o de afecțiune. Sora ei mai mare i-a fost un adevărat sprijin și a îndeplinit, într-un fel, rolul matern.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Vero Căliman a devenit cunoscută publicului larg datorită personajului pe care l-a interpretat în trupa Zurli. La începutul lunii martie, actrița a demisionat din proiectul la care lucra alături de Mirela Retegan de peste 15 ani. Invitată în podcastul lui Adrian Artene, Vero Căliman și-a expus viața dincolo de scenă, cu traumele și suferințele care au marcat-o.
Vero Căliman a fost lipsită de afecțiunea mamei în copilărie
Vero Căliman a avut o copilărie grea și care i-a lăsat răni adânci. La 7 ani avea să-și piardă tatăl și nu a simțit afecțiunea mamei nici măcar printr-o îmbrățișare. Sora ei mai mare i-a fost un real sprijin și a ajutat-o să depășească momentele de suferință.
„Mama nu a știut să îmbrățișeze. Îmbrățișarea mamei, genul ăla de îmbrățișare mămească, nu știu cum să-i zic, pe care poate o trăiesc majoritatea… mama a fost o persoană care, din păcate, nu a știut cum să îmbrățișeze. A trebuit să învețe o dată cu mine. Am avut în schimb îmbrățișarea surorii mele, care era cu 11 ani mai mare decât mine și care era mult mai deschisă în felul ăsta de a-și arăta afecțiunea fizic’, a povestit actrița în podcast-ul „ALTCEVA cu Adrian Artene’.
Vero Căliman a renunțat la gimnastică după ce și-a pierdut tatăl
Vero Căliman a renunțat la marea ei pasiune din copilărie după ce și-a pierdut tatăl. Momentul a marcat-o profund și a căutat să se vindece prin credință și la terapie.
„A fost extrem de dureros. Evident că de aia a trebuit să renunț la gimnastică. Este una dintre cele mai dureroase amintiri din copilăria mea. Îmi amintesc că a sunat mama și a zis gata, de săptămâna viitoare te întorci acasă, vin să te iau. Și am făcut o criză de plâns, încât doamnele îngrijitoare nu m-au mai trimis în cameră, ci m-au lăsat în seara aia să dorm cu ele, în spațiul lor de serviciu. Foarte dureros.
Și după ce m-am întors la Roman, am refuzat să mai fac gimnastică, de tot. Adică efectiv nu am mai vrut să fac nimic. Nu am mai vrut pentru că știam că n-aș mai fi putut să mă duc în continuare.
Am încercat să caut răspunsuri în cărți, în terapie, în biserică. A durat foarte mult timp până am înțeles că nu este despre mine, că nu există de ce mie, nu mi s-a întâmplat mie. I s-a întâmplat lui. Eu am fost doar… am rămas aici și ceea ce am înțeles cel mai clar este că el se află acum într-un loc de unde poate să mă protejeze, dincolo de barierele fizice, încerc să o înțeleg așa.
Și toată această situație de viață m-a adus pe mine astăzi, aici, în punctul ăsta. Dar nu există răspuns de ce mie, nu există explicații de genul acesta. Din nou, nu a fost despre mine, a fost viața lui, a fost drumul lui, care atât a fost’, a mai spus ea în același podcast.
Sursa foto: Facebook