Victor Slav și iubita lui, Selina, au fost nași de botez pentru o fetiță. Victor Slav și Selina au făcut astfel un pas important în relația lor. De mai bine de 3 ani, prezentatorul trăiește o poveste de dragoste cu o frumoasă blondină. Cei doi au ales să păstreze discreția cu privire la viața lor de cuplu. Acum, cei doi au dus relația la nivelul următor și au fost surprinși într-o ipostază inedită.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Victor Slav și iubita lui, Selina, au fost nași de botez pentru o fetiță. După divorțul de Bianca Drăgușanu, Victor Slav și-a refăcut viața alături de Selina. Mai mult, se pare că iubita prezentatorului are o relația foarte bună și cu Sofia, fetița pe care o din căsnicia cu Bianca Drăgușanu. Cei doi sunt îndrăgostiți până peste cap unul de celălalt și au luat o decizie surprinzătoare, după 3 ani împreună. Recent, aceștia au avut parte de un eveniment special și au postat, pe rețelele de socializare, câteva imagini și videoclipuri.
Victor Slav și Selina au făcut un pas important în relația lor. Se pare că relația dintre cei doi este tot mai consolidată, astfel încât au hotărât să devină părinții spirituali ai unei fetițe. Cu ocazia acestui eveniment special, cei doi au postat câteva imagini pe rețelele de socializare.
Citește și: Victor Slav și iubita s-au sărutat în public.Ce declarație de dragoste i-a făcut Selina
Victor Slav și iubita lui, Selina, au fost nași de botez pentru o fetiță
Deși încă nu sunt căsătoriți, Victor Slav și Selina au devenit părinții spirituali ai unei fetițe, Liara. Potrivit imaginilor distribuite pe Instagram, cei doi sunt vizibili emoționați și foarte atenți cu micuța creștinată.
La ceremonia din biserică, Selina a purtat o rochie albă, vaporoasă. În ceea ce privește coafura, aceasta a optat pentru bucle lejere, iar machiajul a fost unul simplu, care i-a pus în evidență trăsăturile. La rândul său, Victor Slav s-a îmbrăcat într-un costum elegant.
La petrecerea de botez, cei doi au purtat alte ținute. În timp ce Victor Slav a optat pentru un costum negru, iubita sa a făcut o alegere mai îndrăzneață, purtând o rochie neagră, mulată.
„Cred în continuare în dragoste'
Într-un interviu recent, Victor Slav a vorbit despre relația pe care o are cu actuala sa parteneră. Acesta crede, în continuare, în dragoste și căsătorie, dar a mărturisit că își dorește ca toate să se întâmple la momentul potrivit.
„Nu-mi fac planuri că vreau să mă recăsătoresc sau să fac un alt copil. Dacă lucrurile se vor așeza în direcția asta, cu siguranță se va întâmpla, da. Nu cred că are nicio legătură. Cred în continuare în dragoste, cred în căsătorie, dacă este cazul, nu am probleme de genul acesta', a declarat Victor Slav potrivit playtech.ro.
Omul de televiziune și iubita lui, Selina, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de trei ani și se iubesc la fel ca la început. De-a lungul timpului, aceștia au preferat să-și țină relația departe de atenția publică.
Sursa foto: Facebook & Instagram