Conflictul dintre Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu s-a reaprins. După ce artista i-a deschis două procese, jurnalistul lansează noi acuzații și susține că ar fi fost mințit în legătură cu fiica lor. Potrivit relatării sale, cântăreața l-ar fi asigurat că Victoria a călătorit cu ea la Cluj, pentru ca apoi să-i recunoască că a lăsat-o în grija unei prietene, la București.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu s-au despărțit la numai câteva luni după ce au devenit părinți. Cei doi au încercat să rămână în relații bune de dragul fiicei lor, însă tot ies la iveală fel de fel de probleme. Jurnalistul a mărturisit că fosta iubită îi refuză ajutorul și ia singură deciziile care o privesc pe Venice Victoria. Pentru că nu s-au putut înțelege amiabil, Andreea Antonescu i-a deschis două procese.
Victor Vrînceanu îi aduce noi acuzații Andreei Antonescu
După declarațiile neașteptate de săptămâna trecută, Victor Vrînceanu iese la rampă cu noi acuzații. Jurnalistul a povestit un episod în care ar fi fost mințit de Andreea Antonescu. Potrivit acestuia, artista l-ar fi asigurat că Victoria o însoțește la un concert în Cluj și tot ea i-ar fi recunoscut, câteva ore mai târziu, că a lăsat-o acasă în grija unei prietene.
„A plecat la Cluj și eu, mă rog, am avut un feeling de tată, cred. Am zis: „Ce face Victoria, cum e?’, „E foarte bine!’, „Ce înseamnă că e foarte bine? Dă-mi și mie o poză cu ea’. Nu mi-a mai răspuns cinci, șase ore, moment în care m-am enervat și i-am spus: „Andreea, te rog frumos, ești obligată să îmi spui ce se întâmplă cu copilul meu. Acum, în momentul acesta, spune-mi unde este Victoria și ce se întâmplă cu ea!’. Și mi-a răspuns pe la 11 noaptea: „Copilul nostru este foarte bine, este la București, doarme, este supervizat de buna mea prietenă’. Nu a luat copilul la Cluj, deși a spus că asta face. Nu a vrut să îmi dea mie copilul, că merge ea cu el. Să mă trezesc că o persoană străină stă cu copilul meu!’, a declarat Victor Vrînceanu la Antena Stars.
„Am încercat să rezolvăm lucrurile civilizat’
Săptămâna trecută, Victor Vrînceanu mărturisea că a încercat să se înțeleagă cu fosta lui iubită și să nu ajungă la proces, dar nu a avut sorți de izbândă, pentru că Andreea face ce consideră pentru fiica lor, fără ca el să fie întrebat.
„Am încercat pe cât posibil să rezolvăm lucrurile civilizat, acasă, între noi, nu se poate, în schimb. S-a ajuns la acest proces intentat de ea, procese, că sunt două. A fost o ordonanță pe care a făcut-o pentru că acum este plecată în America cu fiica mea, cu Victoria. Trebuie menționat faptul că a plecat două luni și jumătate. Eu nu am fost de acord, de asta a și depus ordonanță prezidențială, a spus jurnalistul, săptămâna trecută, la Antena Stars.
Sursa foto: Facebook & Instagram