Divorțul dintre Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer a venit ca un șoc pentru fanii celor doi actori. Au preferat să păstreze discreția și n-au făcut publică despărțirea, decât în momentul în care a devenit imposibil să mai țină secretul.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Actrița din serialul „Vlad' și actorul din serial „Sacrificiul' au divorțat după șapte ani, de vină fiind tensiunile acumulate în timpul căsniciei. Conrad a afirmat public, la un moment dat, că este un om liber și că singura legătură cu actrița este doar fiul lor, Carol. Astfel, Victoria a fost și ea nevoită să recunoască public că s-au despărțit.
„Este adevărat că eu și Conrad ne-am despărțit încă de anul trecut. Nu am făcut publică despărțirea noastră și nu am vorbit despre acest subiect până acum pentru că viață mea privată ar trebui să rămână privată.
În orice cuplu există și momente mai grele, pe care unele cupluri reușesc să le depășește, altele nu. În cazul nostru, nu am reușit să trecem peste un moment foare greu din viața noatră. S-au acumulat anumite tensiuni, iar la un moment dat un realizat că nu mai putem merge mai departe împreună. În continuare rămâne un subiect pe care nu aș dori să îl discut, dar vreau să precizez că motivul despărțirii nu are nicio legătură cu alte persoane, ci cu relația noastră de cuplu. În acest moment prioritatea mea este copilul nostru, Carol, și îmi concentrez toată atenția și iubirea asupra lui', a declarat Victoria Răileanu pentru Libertatea.
A amânat cât a putut de mult dezvăluirea că au divorțat
În luna martie, deși nu mai forma un cuplu cu Conrad, Victoria nu infirma, dar nici nu nega zvonurile cum că ar fi o femeie singură. Actrița din serialul Vlad susținea într-un interviu acordat pentru „Libertatea de Weekend' că ea și partenerul de viață nu dau curs zvonurilor și că își văd în continuare de treabă, indiferent de ceea vorbește lumea.
„Am tot auzit că în momentul în care alegi să fii actor, muzician, pesoană publică, alegi și să îți pui toată viața privată pe tavă. Și nu cred că este adevărată această afirmație. Eu m-am făcut actriță pentru că îmi place actoria, nu pentru că vreau să îmi știe toată lumea viața. Viața privată este viața privată, indiferent ce meserie ai și cred că trebuie să existe acest respect. Înțeleg că există milioane de ochi pe noi, că oamenii sunt curioși în privința vieții personale.
Însă nevoia de discreție trebuie respectată. Aceste articole și speculații apar și vor apărea în continuare. Orice fotografie poate fi interpretată într-un mod greșit. Cred că noi ar trebui să devenim mai nepăsători, de piatră în fața speculațiilor și să ne vedem de treabă în continuare', spunea Vicky acum trei luni, înainte ca fostul soț să afirme că de fapt despărțirea s-a produs de mult mai mult timp.