Cel mai faimos brand de lenjerie intimă din lume, Victoria’s Secret, va deschide primul magazin în România în ultimul trimestru al acestui an. Piesele-fantezie care aprind imaginația oricărui bărbat vor deveni cât de curând un must-have pentru doamnele și domnișoarele de la noi.
Victorias Secret, brandul care și-a câștigat notorietatea datorită supermodelelor, a lenjeriei cu mii de diamante și a show-urilor spectaculoase, va fi curând prezent și în România. Deși brandul există din 1977, produsele nu s-au vândut în afara Statelor Unite până în 2010, însă acum nu există loc din lume unde să nu se fi aflat de faimoșii Îngerași și defilările lor memorabile…
Cine nu a auzit de Karlie Kloss, Chanel Iman, Heidi Klum, Tyra Banks, Gisele Bundchen, Laetitia Casta, Miranda Kerr și Adriana Lima? Ei bine, ele sunt doar câteva dintre Îngerașii Victorias Secret și e foarte greu, la defilările lor, să te concentrezi doar asupra lenjeriei… Așadar, nu e de mrirare că majoritatea populației feminine își dorește să le semene. Curând, vor avea ocazia, deoarece, din ultimul trimestru al acestui an, Băneasa Shopping City va găzdui unul dintre magazinele celebrului brand, de unde iubitoarele de frumos și de lenjerie sexy își vor achiziționa de acum înainte item-urile preferate.
Foto: Northfoto