Povestea de dragoste dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu a început în urmă cu aproximativ un an. La începutul relației, cei doi au apelat la terapie de cuplu, pentru a se vindeca de traumele din relațiile anterioare. Pe rețelele de socializare, actorul i-a făcut o adevărată declarație de dragoste iubitei lui, mărturisindu-i cât de mult o iubește. Iată cum a reacționat Oana Moșneagu când a citit mesajul romantic!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
După despărțirea de Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman și-a oficializat relația cu Oana Moșneagu. Cei doi formează un cuplu de aproximativ un an și au fost extrem de deschiși cu privire la sentimentele pe care le au. La începutul poveștii de dragoste, actorii au apelat la ajutorul unui terapeut de cuplu, susținând că ambii aveau un „backgorund destul de tumultos’ și „răni din trecut’. Recent, pe contul personal de Instagram, Vlad Gherman a publicat o fotografie cu iubita lui, în dreptul căreia a scris câteva rânduri pline de romantism.
Ce declarație de dragoste i-a făcut Vlad Gherman iubitei lui, Oana Moșneagu, pe internet
Deschis din fire, Vlad Gherman a ținut să-i facă o declarație de dragoste iubitei lui, Oana Moșneagu, pe rețelele de socializare. Cei doi formează un cuplu de mai bine de un an și spun că și-ar dori să-și întemeieze o familie. În declarația pe care i-a făcut-o partenerei sale, actorul a lăsat să se înțeleagă că relația lor nu este numai lapte și miere, însă odată cu trecerea timpului, sunt tot mai apropiați și depășesc împreună obstacolele care le ies în cale.
„Ea și cu mine suntem doi adulți la școală. Învățăm împreună în fiecare zi să iubim. E greu să treci clasa fără restanțe, e greu să iei 10 la toate materiile care fac parte din programa școlară a iubirii. Împreună suntem mai disciplinați, împreună învățăm mai bine și am început amândoi să venim acasă cu carnetul plin de note bune! Sperăm să fim premianți de la un an la altul mai ales că această școală nu se termină niciodată. @oana_mosneagu iubesc să învăț să te iubesc!’, a scris Vlad Gherman în mediul online.
În secțiunea de comentarii, Oana Moșneagu a reacționat la declarația publică de dragoste: „Măi, iubituleeeee’.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu își doresc să devină părinți
În urmă cu ceva timp, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au susținut că își doresc să devină părinți. Deocadată, însă, cei doi actori se concentrează pe carieră și pe obiectivele personale.
„Avem o perioadă destul de plină. Am vorbit și noi despre lucrurile acestea. El este cu filmările, eu am spectacolul și urmează niște proiecte. Suntem ocupați anul acesta și suntem focusați pe partea de carieră. Avem un an plin. Își dorește (n.r. Vlad) foarte tare un copil. În discuția noastră, viza un copil, nu neapărat căsătoria., a declarat Oana Moșneagu în emisiunea lui Capatos.