Vladimir Drăghia a fost operat și este internat în spital. Cum se simte acum și prin ce intervenție a trecut: „A necesitat anestezie generală. Am avut emoții...”

 Ifrim Georgiana
.

Pe rețelele de socializare, Vladimir Drăghia a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală și este internat în spital. Mari emoții l-au încercat pe fostul înotător, dat fiind că procedura a necesitat anestezie generală. Încă aflat sub supravegherea medicilor, aceasta le-a comunicat urmăritorilor cum decurge recuperea și care este starea sa de sănătate.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Vladimir Drăghia, 37 de ani, a început anul în sala de operație. În urmă cu o zi, pe contul său de Instagram, actorul a publicat o fotografie de pe patul de spital, aflându-se în repaus medical după o intervenție pentru deviația septului nazal. Deși susține că procedura este aparent simplă, Vladimir Drăghia a fost anesteziat general, așa că l-au trecut emoții puternice în tot acest timp. Cu această ocazie, fostul înotător a lansat și un apel umanitar pentru extinderea secției de cardio-chirurgie din cadrul Spitalului Marie Curie.

dra10dra10

Citește și: Ce frumoase sunt fiicele lui Vladimir Drăghia. Cum arată Alaia Zora și Alegra Nova: „Iubirea dintre ele crește pe zi ce trece”

Citește și: Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia și-au botezat fetița cea mică: „Să ne trăiască 1000 de ani”. Imagini de la petrecere

Citește și: Mihai Albu, adevărul despre relația cu fiica iubitei lui: „Am ieșit toți trei afară la zăpadă și…”

Citește și: Magda Catone a dezvăluit când va avea loc nunta fiului său, Carol: „E anunțată deja…”. Ce spune actrița despre relația cu viitoarea ei noră

Vladimir Drăghia a fost operat și este internat în spital

Vladimir Drăghia se află la spital în aceste momente, dat fiind că se recuperează după operația de deviație de sept. Procedura are ca scop îmbunătățirea respirației pacientului și corectarea aspectului estetic al nasului. Se pare că intervenția a decurs fără complicații, iar actorul va fi externat când se vindecă complet.

„Ieri am fost operat pentru deviația de sept. A fost o operație simplă, dar a necesitat anestezie generală. N-am mai fost anesteziat general, așa că am cam avut emoții, recunosc', a scris Vladimir Drăghia, pe contul lui oficial de Instagram.

În același mesaj, Valdimir Drăghia a lansat și un apel umanitar pentru copiii care suferă de afecțiuni cardiace: „Altceva voiam să vă spun; extinderea secției de cardio chirurgie de la Spitalul Marie Curie are mare nevoie de susținerea noastră pentru a putea trata copiii cu afecțiuni cardiace. Există o campanie foarte emoționantă pe tema asta, despre promisiunile pe care le facem copiilor, promisiuni care rămân pe hol cât cei mici sunt în operație, dar eu n-am avut inimă să intru mai mult în acest subiect'.

Ce probleme de sănătate a avut fiica cea mică a lui Vladimir Drăghia

Cu ceva timp în urmă, Alegra, fiica cea mică a lui Vladimir Drăghia, s-a confruntat cu probleme de sănătate. Micuța a luat varicelă de la sora ei mai mare, Zora, iar simptomele i-au îngrijorat pe cei doi părinți.

„Speram să nu facă și Alegra varicelă, dar uite că nu a scăpat. Deja e mult mai rea situația bubițelor în zona capului decât e în poza asta, dar sper măcar să nu facă în gât. Azi-noapte a plâns mult și a adormit câte puțin, în timp ce eu am făcut kilometri prin living. Bine că m-am luat iar cu serialul și a trecut mai ușor noaptea albă. La două săptămâni după ce a intrat în contact cu Zora, a făcut și ea', spunea Alice Cavaleru, pe contul ei oficial de Instagram, în urmă cu ceva timp.

Sursa foto: Facebook & Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton