Ca urmare a sancțiunilor economice impuse Rusiei de mai multe alte state, Vladimir Putin a emis, în regim de urgență, începând din 2 martie 2022, un decret pentru valabil în toată Rusia. Astfel, Vladimir Putin interzice populației să iasă din țară cu valută de peste 10.000 de dolari.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Vladimir Putin a pornit o „operațiune militară specială' pentru „demilitarizarea și denazificarea' Ucrainei, cu scopul, spune el, „protejării populației din regiunea Donbass', care, tot potrivit lui, „a cerut ajutorul Rusiei și a fost ținta abuzurilor și genocidului din partea regimului de la Kiev în ultimii opt ani'.
Vladimir Putin, decret pentru Rusia din 2 martie 2022
Pentru a sprijini Ucraina, mai multe state din lume au sancționat Rusia. Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada au declarat că vor expulza unele bănci rusești din SWIFT, un serviciu global de mesagerie financiară, și vor paraliza activele băncii centrale a Rusiei.
Rusia se străduiește în prezent să prevină un colaps financiar. „Intensificarea sancțiunilor occidentale în weekend a lăsat băncile rusești în pragul crizei', a scris Liam Peach, economist pentru piețe emergente la Capital Economics, potrivit Impact.
Citește și: Zelenski, președintele Ucrainei, a jucat rolul unui președinte care apără țara împotriva Rusiei.
Decretul lui Putin, după ce s-a prăbușit rubla rusească
Președintele Vladimir Putin a purtat discuții de criză cu principalii săi consilieri economici, după ce rubla s-a prăbușit la un record minim în raport cu dolarul american.
Banca centrală rusă a mai mult decât dublat ratele dobânzilor la 20%, iar bursa de valori de la Moscova ar fi fost închisă două zile.
Subsidiara europeană a celei mai mari bănci din Rusia a fost în pragul colapsului, în timp ce rușii s-au grăbit să își retragă depozitele. Economiștii au avertizat că economia rusă s-ar putea contracta cu 5%.
Putin interzice rușilor să scoată banii din țară
Rubla a pierdut aproximativ 25% din valoarea sa, ajungând să se tranzacționeze la 104 pentru un dolar, după ce anterior a scăzut cu până la 40%. Începerea tranzacțiilor pe piața bursieră rusă a fost amânată, iar apoi anulată în întregime, potrivit unui comunicat al băncii centrale a țării.
Ultimul baraj de sancțiuni a venit sâmbătă, când Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada au declarat că vor expulza unele bănci rusești din SWIFT, un serviciu global de mesagerie financiară, și vor paraliza activele băncii centrale a Rusiei.
„Intensificarea sancțiunilor occidentale în weekend a lăsat băncile rusești în pragul crizei', a scris luni, într-o notă, Liam Peach, economist pentru piețe emergente la Capital Economics.
În lumina acestor lucruri și a degenerării rapide a stabilității economice, Vladimir Putin a decis să emită un decret prin care interzice rușilor să părăsească țara cu mai mult de 10.000 de dolari în valută străină, pe măsură ce cresc temerile că sistemul financiar rusesc este în pragul colapsului.
Efectele acestui decret intră în vigoare din 2 martie 2022 pe tot teritoriul Rusiei.