Vlăduța Lupău, scandal cu un designer care i-a oferit o camasă cadou în urmă cu 5 ani. Cei doi au colaborat în trecut, când artista a primit o creație semnată de acesta și a promovat-o pe rețelele sociale. Acum, designerul îi aduce acuzații grave, deoarece Vlăduța a purtat din nou aceeași ținută într-o emisiune.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Având o notorietate considerabilă, Vlăduța Lupău a reușit să colaboreze cu numeroase branduri, făcând campanii de promovare în mediul online. Artista a promovat o gamă variată de produse, de la articole de îmbrăcăminte și accesorii, la fel ca alți creatori de conținut. O situație neplăcută a întâmpinat din cauza unei colaborări mai vechi cu un designer.
Vlăduța Lupău, scandal cu un designer care i-a oferit o camasă cadou în urmă cu 5 ani
Totul ar fi început după ce Vlăduța Lupău a apărut într-o emisiune cu o cămașă primită de la un designer, în urmă cu mai mulți ani. Artista a povestit că, în momentul colaborării, a promovat creația respectivă pe rețelele de socializare, așa cum s-a înțeles cu partea cealaltă.
„Dragilor, vreau să lămuresc o situație care nu-mi place deloc. De-a lungul anilor, odată cu creșterea Instagramului meu, mulți s-au folosit de imaginea mea, introducându-mă în tot felul de „scandaluri' doar ca să-și crească vizibilitatea. De fiecare dată am ales să tac, să nu dau curs provocărilor. Dar m-am săturat! M-am săturat ca lumea să inventeze MINCIUNI despre mine doar pentru a atrage atenția. Acum, haideți să vă spun exact ce s-a întâmplat.
Zilele trecute, am fost la o emisiune și am purtat o ținută. Prin postările mele din story, v-am lăsat o bluză „ASEMĂNĂTOARE' și NU am spus niciodată că acea cămașă era de la Trendyol! Am pus doar linkuri spre cămăși asemănătoare și blugii pe care i-am purtat. În realitate, cămașa a fost un cadou pe care l-am primit în 2020 de la un designer. Atunci, în 2020, am postat-o, am etichetat-o și i-am oferit vizibilitate, exact cum fac de fiecare dată cu astfel de cadouri. Mi-am făcut datoria față de ea la acel moment, așa cum am procedat mereu în colaborările mele. Și totuși, după 5 ani, această persoană a decis acum să facă un video în care spune despre mine doar lucruri urâte (într-adevăr, fără să îmi folosească chipul), însă preluând postarea mea din story și postând un mesaj cu mine din privat. Dar a tăiat faptul că acel mesaj a fost în 2020, lăsând loc de interpretări, cum că eu nu am postat despre acel produs și cumva lumea să înțeleagă că eu „m-am folosit' de munca ei', și-a început artista mesajul.
![](https://thumbor.unica.ro/unsafe/760x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-80.jpg)
„Invidia și răutatea sunt folosite pentru a câștiga faimă'
Vlăduța Lupău a explicat că designerul ar fi redistribuit o postare mai veche și un mesaj privat între ei, lăsând deoparte detalii importante, ceea ce a creat confuzie și a permis apariția unor interpretări greșite.
„Am mai primit, pe lângă acel produs, și altele și, desigur, le-am postat și am avut zeci de mii de accesări pe tagul unde am menționat acel designer, oferindu-i enorm de multă vizibilitate. Mereu mi-am făcut „datoria' față de cine mi-a oferit ceva „cadou' (pe care eu nu l-am cerut), eu am acceptat și am ajutat din drag, pentru că desigur îmi permit să îmi cumpăr și nu sunt nevoită să primesc nimic de la nimeni.
Nu înțeleg de ce ar trebui să etichetez ce port eu după atâta timp, mai ales când colaborarea noastră s-a încheiat de mult. Îmi pare sincer rău de direcția în care merg lucrurile – unde invidia și răutatea sunt folosite pentru a câștiga faimă pe spatele altora. Întotdeauna am respectat munca fiecărui creator și am fost transparentă în colaborările mele. Mai mult, îmi plătesc multe dintre ținute și mă ofer să le plătesc. De acum înainte, voi fi mult mai atentă la colaborările mele. Vreau să mențin un mediu pozitiv, fără astfel de situații. Aici îmi doresc să fim o comunitate bazată pe apreciere sinceră, pentru ceea ce sunt eu ca artist și ca om. Vă pup și vă doresc o zi minunată!', și-a încheiat aceasta mesajul.
Sursa foto: Instagram