Zina Dumitrescu a murit la vârsta de 82 de ani. Vestea a venit ca un trăsnet pentru toți cei care au cunoscut-o. Mama Zina locuia într-un azil de bătrâni de mai mulți ani, loc în care și-a trăit liniștită bătrânețea.
În ultima perioadă, Zina Dumitrescu avea mai multe probleme de sănătate. Creatoarea de modă refuza să mai lupte pentru viața ei, așa cum au declarat medicii recent. Zina Dumitrescu a murit la vârsta de 82 de ani, la 15:10, pe 28 martie 2019.
Creatoarea de modă slăbise foarte mult în ultima perioadă. Zina Dumitrescu nu se simțea deloc bine în ultima perioadă, pentru că recent a ajuns la spital, unde a fost pusă pe perfuzii. Mama Zina avea grețuri, stari de vomă, apatie și nu mai avea poftă de mâncare.
Zina Dumitrescu a murit în camera de azil din Ghermănești în care locuia de ani buni.
Citește și: Cătălin Botezatu, prima declarație după ce a aflat că a murit Zina Dumitrescu: „Nu cred aşa ceva!'
Pe Zina Dumitrescu a distrus-o singurătatea…
Deși fiul ei, Cătălin, în ultimii ani, după câte se spune, nu prea s-a învrednicit să-și viziteze mama, anul trecut, în decembrie a fost la ea de trei ori, iar Mama Zina a avut parte de niște sărbători cu totul speciale. Cum orice minune ține trei zile, la fel s-a întâmplat și în cazul creatoarei, care a rămas din nou singură, de ea interesându-se doar personalul de la centru.
Citește și: Confesiunile Zinei Dumitrescu. La 82 de ani, creatoarea de modă și-a dezvăluit secretele!
Ultimul interviu cu Zina Dumitrescu
Recent Mama Zina a acordat un interviu pentru emisiunea „Refresh by Oana Turcu', de la Antena Stars, în care și-a deschis sufletul în fața telespectatorilor.
Printre altele, creatoarea de modă, care a fost căsătorită de trei ori, a povestit cum cucerea bărbații în tinerețe: „Eram foarte naturală, atâta tot. Depinde de domn. Dacă îmi plăcea, mă duceam, vorbeam cu el. Soțul meu a fost extraordinar, marele academician Dumitrescu. Își făcea timp pentru familie. Dar eu mă ocupam de casă. Aveam și femeie, dar făceam și eu…'.
Zina Dumitrescu a povestit, de asemenea, cu onestitatea celor 82 de ani, și ce nu i-a plăcut la ea în tinerețe, dar și care era ritualul ei de înfrumusețare: „…Nu mi-a plăcut la mine că nu aveam sânii mari. Puneam sutien din acela cu burete… Am fost în toată lumea în afară de China și Japonia…'
„…Mă dădeam în tinerețe cu creme din plante, să hidrateze. Și acum mă dau cu cremă, și dimineața, și seara. Dar înainte mă spăl pe față, însă fără săpun, că usucă pielea…', a explicat Mama Zina.
FOTO: Facebook