Actriţa Margot Robbie este răsplătită regește pentru rolul său cheie din filmul Barbie, al doilea cu cele mai mari încasări din istoria Warner Bros. după „Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 2'. Margot Robbie urmează să câştige aproximativ 50 de milioane de dolari din salariu şi bonusuri de box office, scrie Variety.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Barbie este filmul cu cele mai mari încasări realizate vreodată de o femeie regizor, depăşind deţinătorul precedent al recordului, „Frozen II’, care a fost regizat în colaborare cu Jennifer Lee.
Filmul Barbie are încasări fabuloase, de peste 600 de milioane de dolari
Regizoarea şi co-scenarista filmului „Barbie’, Greta Gerwig, va primi, de asemenea, probabil bonusuri datorită succesului uriaş al filmului. „Barbie’ a obţinut încasări uluitoare de 526,3 milioane de dolari în box office-ul intern de la lansarea sa, în urmă cu o lună, precum şi 657,6 milioane de dolari în box office-ul internaţional.
Asta înseamnă 1,18 miliarde de dolari la nivel global – iar această cifră ar trebui să continue să crească, având în vedere că „Barbie’ este încă în fruntea clasamentelor de box office.
Citește și: Cum arată fiica Andreei Antonescu la 8 luni. Noi imagini cu Venice Victoria
Margot Robbie a devenit una dintre cele mai în vogă actrițe de la Hollywood, după filmul Barbie
Pe lângă faptul că a dat viaţă popularei jucării pentru copii, Margot Robbie a produs filmul prin intermediul companiei sale de producţie, LuckyChap Entertainment, pe care a fondat-o în 2014 împreună cu actualul ei soţ, Tom Ackerley, şi cu prietenii Josey McNamara şi Sophia Kerr, potrivit news.ro.
Scopul companiei a fost acela de a spune poveştile femeilor pe ecran şi de a sprijini femeile creatoare. Lista sa de proiecte include filmul nominalizat la Oscar, Promising Young Woman, continuarea filmului cu supereroi Birds of Prey şi serialul Netflix, Maid.
Robbie a fost nominalizată la două premii Oscar pentru interpretările sale din I, Tonya şi Bombshell. Ea a ieşit pentru prima dată în evidenţă în Lupul de pe Wall Street, de Martin Scorsese, şi a înregistrat succese comerciale cu Suicide Squad şi Once Upon a Time in Hollywood.
Dar niciunul dintre aceste filme nu s-a apropiat de încasările Barbie, care se anunţă a fi unul dintre cele mai mari succese de box office din istoria cinematografiei.