Survivor România All Stars 2024 se anunță a fi un sezon cu multe surprize, iar lista concurenților care se întorc în Republica Dominicană este bătută în cuie. La start se vor alinia atât Faimoși, cât și Războinici consacrați, concurenți Survivor care au mai participat în sezoanele trecute și acum au acceptat provocarea de a reveni în Dominicană.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Pro TV pregătește Survivor România All Stars 2024 și unii concurenți de la Faimoși, cât și de la Războinici vor reintra în joc și vor încerca, din nou, să pună mâna pe marele premiu. Iată cine sunt concurenții Survivor care se întorc în jungla din Dominicană, urmând ca plecarea concurentilor spre Dominicană se va face chiar la începutul anului 2024.
Update 24 mai: În ediția difuzată pe 23 mai, TJ Miles a fost eliminat de la Survivor All Stars, după ce a pierdut duelul cu Zanni.
'În viață trebuie să evoluez. Acum că am ajuns aici, mulțumesc lui Dumnezeu, celor care m-au adus aici, Franciskăi, că am cunoscut o femeie ca ea și că am putut să o cer de nevastă la Survivor, o amintire care o să fie cu mine până mor. Am avut tot felul de clipe frumoase, ștafete, puncte, finalizări, un roller coaster incredibil de frumos. Aș putea să scriu o carte', a spus TJ Miles, înainte ca Daniel Pavel să-i stingă flacăra în competiție.
Update 17 mai: În ediția difuzată pe 16 mai, Ștefania Ștefan a fost eliminată de la Survivor All Stars.Tânăra a pierdut duelul cu Zanni.
„Pleacă o adversară pe care am îndrăgit-o. Mi-ar fi plăcut maxim să fi făcut echipă, mi-ar fi plăcut să îi arăt Ștefaniei ce înseamnă să ai un frate de 55kg, mă aruncam în dinți pentru ea. A fost cea mai bună fată, am încercat să o mai dezechilibrez pentru echilibrul alor mele. E dureros că 1 și 2 se luptau, iar 6 și 7 se uitau. Puterea exemplului de acum trebuie să ne facă mai atenți de acum. Nu trebuie să mai existe Războinici și Faimoși, am rămas numai bărbați. Dacă greșesc, să mă trimiteți și săptămâna viitoare la duel', a spus Zanni.
„Vreau să le mulțumesc tuturor că au fost reali, au fost loiali, au fost prieteni. Am demonstrat ceea ce am vrut eu să demonstrez! Am vrut să demonstrez că și o femeie e șmecheră și poate! Ca femeie, am reușit să fiu tare, să fiu agilă, îndemânatică. Consider că am coroana, domnul Dan!', a spus Ștefania Ștefan.
Update 10 mai. În ediția difuzată pe 9 mai, Ștefania Stănilă a fost eliminată de la Survivor All Stars. Tânăra a pierdut duelul cu Zanni și, totodată, cea de-a doua șansă de a rămâne în competiție. Astfel, prezentatorul Daniel Pavel a fost nevoit să-i stingă flacăra, iar concurenta a plecat acasă.
„Acum un an Survivor All Stars pentru mine era doar o dorință pe care mi-am pus-o în ultimul consiliu. Din fericire, atunci când îți dorești ceva cu tot sufletul se materializează mai repede decât te aștepți.
Anul acesta a fost diferit, cu siguranță corpul meu nu se aștepta să primească în mai puțin de 12 luni un alt șoc, însă sufletul a dansat de fericire în momentul în care am primit invitația de a participa la Survivor.
A fost un sezon mult mai dur decât precedentul, am luptat alături de oameni minunați, alături de care am suferit atât de mult la începutul competiției. Plec împăcată știind că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a mă bucura de experiența unică pe care doar cei norocoși au avut ocazia să o trăiască', este mesajul transmis de Ștefania Stănilă.
Update 3 mai. În ediția de pe 2 mai, la Survivor All Stars a avut loc o răsturnare de situație. Deși urma să fie eliminat, Zanni a pirmit o a doua șansă, dar a fost trimis în exil, unde e nevoit să trăiască în condiții extreme.
Fără ca ceilalți concurenți să știe, Zanni a ajuns într-un loc izolat, unde nu are condiții. Aflat lângă foc, tânărul a făcut câteva declarații în care a vorbit și despre plecarea Anei Porgras din concurs, ce pare că l-a afectat.
„Aici e pustiu, e urât, e întuneric… Acum, că a plecat Ana, la cine să mă mai gândesc?', a spus Zanni la Survivor All Stars.
Update 2 mai. La Survivor All Stars s-a desfășurat un nou joc pentru colanul de imunitate. Acesta a fost câștigat de Sorin Pușcașu, după o cursă strânsă cu Robert Moscalu.
Înainte de a se afla câștigătorul colanului, Zanni, Ștefania Stănilă și TJ Miles s-au retras în pădure, pentru a vorbi despre cele mai recente evenimente de la consiliul de imunitate. Astfel, Zanni a dezvăluit public ce a discutat cu Ana Porgras în ceea ce privește lipsa încrederii de la ei din echipă.
„M-a deranjat puțin, pentru că nu este mulțumit de loialitatea mea și a Ștefaniei', a mărturisit TJ despre Zanni la Survivor All Stars.
Zanni nu s-a sfiit și a făcut acuzații la adresa colegilor săi: „În ziua cu consiliul, m-au vorbit prost pe la spate, s-au dus să le spună Războinicilor că „Da, a fost o strategie proastă din partea lui Zannidache'. Știam că Ștefi poate fi ușor influențată de către TJ. Eu când mă alăturam discuțiilor, se opreau discuțiile'.
Update 26 aprilie. În ediția de aseară a avut loc un duel eliminatoriu la care au participat cinci concurenți – Robert Moscalu, Zanni, Alex Delea, Andrei Ciobanu și Sorin Pușcașu. În urma acestuia, Alex Delea, fostușl câștgător Survivor, a fost eliminat din ediția supremă. Toți Războinicii s-au arătat afectați. Mai mult, bunul său prieten Robert Moscanu a plâns în hohote când a auzit vestea.
Update 25 aprilie. Aseară, la Survivor All Stars s-a dat lupta pentru colanul de imunitate. Acesta a fost câștigat de Ștefania Ștefan, după un duel greu cu Zanni. Concurenta nu și-a mai putut stăpâni lacrimile, dezvăluind sentimentele care o încearcă acum, iar la finalul discursului a ținut să puncteze că „nu va pleca nimeni din fosta echipă a Războinicilor'.
„A fost o zi foarte obositoare și stresantă. Le spuneam colegilor mei: trebuie, trebuie…Am emoții foarte mari, mă bucur din suflet.Îmi sunt dragi faimoșii, dar eu lupt până la capăt pentru fosta echipă a războinicilor. Știu că am luptat și că m-am lovit extrem de tare pe traseu, ca să reușesc să aduc colanul acesta, să știu că sută la sută nu pleacă nimeni de la noi. Nu va pleca nimeni din fosta echipă a Războinicilor!', a spus Ștefania Ștefan la Survivor All Stars.
Update 24 aprilie. După plecarea Alexandrei Duli, la Survivor All Stars au mai rămas doar 10 concurenți. Robert Moscalu a recunoscut că îi duce lipsa fostei concurente și că îi pare rău că a fost eliminată.
„M-am culcat trist pentru că nu mai e Duli, sora mea. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat', a spus Robert Moscalu la Pro TV.
Alex Delea, însă, e foarte realist și e conștient de faptul că sezonul se apropie de final, astfel că de acum concurenții vor părăsi concursul unul câte unul.
'Am rămas 10. Vine momentul când o să dispărem unul câte unul', a zis Alex Delea.
Pentru că acum alcătuiesc un singur trib, Los Bandidos (bandiții), au fost aleși doi căpitani. E vorba despre Robert Moscalu și Sorin Pușcașu.
'Jocul căpitanului, un joc static care necesită atenție. Ultimul și penultimul sunt căpitani', le-a spus Daniel Pavel concurenților, înainte de a se stabili cei doi căpitani.
Update 19 aprilie. Alexandra Duli a fost eliminată, după ce a pierdut duelul cu Ana Porgras, la Survivor All Stars. Învingătoarea și-a stăpânit cu greu lacrimile la aflarea veștii. Cele două fete, alături de Zanni, au fost prinși cu toții într-un „triunghi amoros' în emisiune.
„Mi-e foarte greu să exprim în cuvinte ceea ce simt… Simțeam că nu trebuie să plec, dar în același timp eu vreau acasă. Ștefania țipa de pe margine: „Ești o campioană! Nu poți să renunți!' În mintea mea era: „Bă; de ce ești aici, până în punctul ăsta?' Nu știu exact ce simt. Nu știu. Sper din suflet să trec peste momentul ăsta', a declarat Ana Porgras.
Înainte să părăsească jungla, Alexandra Duli și-a luat „la revedere' de la toți colegii de la Survivor All Stars, inclusiv de la Zanni, pe care l-a îmbrățișat.
„Pa! O să vorbesc cu Ana Pal pentru tine, îmi place hanoracul ei', i-a spus Alexandra Duli lui Zanni, moment în care toată lumea a râs.
„S-o saluți din partea mea, spune-i că-i mulțumesc', a fost răspunsul lui Zanni.
Update 18 aprilie. După eliminarea Anei Pal de la Survivor All Stars, cei 11 concurenți rămași în competiție au avut de luat o decizie importantă. În urma Unificării, prezentatorul Daniel Pavel i-a anunțat pe aceștia că de acum se pot considera un singur trib și i-a îndemnat să se gândească la un nume pentru acesta.
'Acum vă puteți considera un singur trib. Până data viitoare, vă gândiți la un nume. Sunteți în continuare în Survivor All Stars', le-a spus Daniel Pavel.
Între timp, Iancu Sterp a reușit să dea un nume noului trib, și anume Los Banditos (bandiții). Acest nume fusese oferit de Alex Delea încă din zorii zilei, iar Zanni a fost încâtat de idee.
Update 17 aprilie. Ana Pal a fost eliminată de la Survivor All Stars în ediția difuzată aseară, 16 aprilie, la PRO TV. Vestea a luat-o complet prin surprindere pe fosta concurentă, plecarea ei fiind anunțată chiar în ediția specială de unificare, după ce concurenții au trebuit să aleagă pe cine trimit acasă. Luptătoarea MMA a părăsit jungla cu ochii în lacrimi și a fost foarte rezervată în declarații.
,,Nu mai zic nimic, doar atât: plec acasă. Baftă, colegi!', a spus Ana Pal, cu ochii în lacrimi, înainte de a părăsi Survivor All Stars.
Update 12 aprilie. Lola Crudu a fost eliminată de la Survivor All Stars, după ce a pierdut în fața lui Andrei Ciobanu, la duelul eliminatoriu. Cu ochii în lacrimi, aceasta a făcut câteva declarații emoționante în emisiune, dezvăluind ce a însemnat pentru ea această experiență.
„Țin să mulțumesc tuturor. Acum 4 ani, pentru mine a fost ceva nou Survivor. Cei care-mi cunosc povestea știu că eu, de fapt, nu m-am înscris la Survivor, eu l-am înscris pe fratele meu și ca să vedeți că Dumnezeu, dacă are un plan pentru tine, El te trimite acolo. După 4 ani, ce credeți, All Stars. Am zis: „bă, eu n-am cum să ajung'. E, uite că sunt aici. Domnul Dan, m-am bucurat și mă bucur în continuare. Pentru mine, All Stars a însemnat mult mai mult decât sezonul 1, recunosc. Țin să le mulțumesc colegilor mei, întregii echipe.
Eu nu prea am noroc la jocuri, la câștiguri, eu am noroc la experiențe și la oameni. Sufletul meu și-a ales cei mai minunați părinți, care au făcut omul din mine, cu coloana mea vertebrală. Părinții mei mi-au făcut cadou un frate cu care am o relație extraordinară. Fratele meu, la rândul lui, mi-a făcut cadou doi nepoți, pe care-i iubesc ca pe copiii mei. Viața mi-a făcut cel mai frumos cadou: soțul meu. Și acum Dumnezeu mi-a arătat calea, e timpul meu să mă duc acasă și să-i fac eu un cadou. N-a fost să fie în toți acești ani și știu că Dumnezeu m-a trimis aici să-mi limpezesc creierul, să mă curăț puțin, pentru că înseamnă și detoxifiere aici, la Survivor', a spus Lola Crudu la Survivor All Stars, înainte să părăsească emisiunea.
Înainte să plece, Lola Crudu i-a făcut un dar de suflet Ștefaniei Ștefan, o icoană cu Sfântul Ștefan.
„Eu înainte să ajung, duhovnicul meu mi-a dat o iconiță și era un sfânt cu care eu nu prea aveam legătură. E Sfântul Ștefan și vreau să-i dau iconița Ștefaniei. Dar să nu plângi!', i-a spus Lola Crudu Ștefaniei Ștefan.
Update 11 aprilie. Iancu Sterp a câștigat colanul de Imunitate în ediția Survivor All Stars difuzată miercuri, 10 aprilie, la PRO TV. Daniel Pavel a ținut să-l felicite și a dat mâna cu el.
„Când ți se duce nisipul fin dominican de sub picioarele Tribului Războinicilor, unul dintre ei se agațā cu tenacitatea şi fortă fizică şi a voinței şi securizează un simbol salvator în Săptămâna de SURVIVOR – Colanul de Imunitate. Acesta este Iancu Sterp. Bravo!', a scris Daniel Pavel pe Instagram, în dreptul unei poze cu Iancu Sterp.
Update 10 aprilie. Zanni și TJ Miles au pornit un atac dur către Andrei Ciobanu, după ce a revenit în competiție. La Survivor All Stars a avut loc o premieră, după ce Andrei Ciobanu nu a mai fost eliminat din competiție, deși pierduse la duelul eliminatoriu în fața Anei Pal. Se pare că acest lucru nu a fost privit cu ochi buni de toți concurenții, doi dintre ei adresându-i cuvinte acide acestuia.
Întorși în camp-ul lor, Zanni și TJ Miles s-au declarat uimiți când au văzut că Andrei Ciobanu a revenit în competiție. Cei doi Faimoși au declarat că, odată cu plecarea lui, sperau să scape de „trădătorii din concurs'.
„Zanni: „Andrei Ciobanu, șerpălăul…m-a luat capul, de multe ori, când am vorbit cu Andrei Ciobanu. Ce scuză să găsesc, ca să trec peste ce s-a întâmplat cu tine? Pleacă! Mi-am luat pastila de cap cu plecarea lui'
TJ Miles: „Când i-am văzut apariția la joc, am rămas mască. Cum e posibil așa ceva? Chiar ne doream să mai scăpăm de șerpi. Dacă a rămas în competiție, are niște chestii de la noi, din camp', au spus cei doi la adresa lui Andrei Ciobanu, la Survivor All Stars.
Iar Zanni nu s-a oprit aici, continuând cu o serie de replici tăioase. Faimoșii le-au dat Războinicilor un sac plin cu nuci de cocos, pentru că ei nu au pe insula lor, iar Zanni și-a dorit ca sacul să ajungă la Andrei Ciobanu, ca un avertisment în ceea ce privește modul în care ar trebui să se poarte.
„Ciobane, ia sacul ăsta! Hrănește-i pe cei pe care îi denigrai cu noi și denigrează-i, acum, cu ei, din nou, pe cei care te-au hrănit! Bravo, vărul nostru!
Cu atâta nonșalanță să minți, să promiți și să nu te ții de niciuna, cum mai poți exista? Cum poți respira? Ar trebui să facă un covor pentru trădători, ăla negru. Să stai pe ăla, zâmbind.
E genul de câine care latră la toate ușile, genul de câine, care mănâncă din orice palmă. Îl iei, îl hrănești o dată și e gata să îți muște dușmanii și să îți promită că va lătra doar la poarta ta. Fuge la vecinul cu care nu te înțelegi bine și latră câinele la tine și te și mușcă', a mai spus Zanni despre Andrei Ciobanu.
Update 5 aprilie. În ediția de pe 4 aprilie, la Survivor All Stars a avut loc o premieră. Pentru prima dată în istoria emisiunii, un concurent a primit șansa de a se întoarce în concurs, după eliminare. E vorba despre Andrei Ciobanu. Acesta a pierdut la duelul eliminatoriu în fața Anei Pal și se pregătea să plece acasă, dar prezentatorul Daniel Pavel îi pregătise o surpriză.
'Mă bucur și mă simt onorat. A fost cea mai tare experiență ever din viața mea. Știu că m-am dedicat, mi-am pus sufletul, mi-am pus inima. Nu m-am menajat, am fost tot eu. Au trecut și anii peste mine. Poate nu am fost perfect, am fost impulsiv, dar am fost eu', a spus Andrei Ciobanu într-o discuție cu Daniel Pavel, după ce a pierdut duelul cu Ana Pal, fără să știe ce avea să-l aștepte.
Daniel Pavel i-a reaprins apoi flacăra și i-a spus: „vreau să-ți luminez drumul către această barcă. Drumul la această barcă îți este deschis, iar barca nu te va duce la aeroport, te va duce în camp-ul tribului advers, adică în tribul tău de origine. Te întorci în Survivor, Andrei Ciobanu. Este șansa supremă, o meriți și te vei întoarce în Survivor All Stars'.
Așadar, aventura lui Andrei Ciobanu continuă în emisiune, doar că în tribul albastru, conform protv.ro.
Update 4 aprilie. Faimoșii au avut motive de supărare în ediția difuzată aseară, 3 aprilie, la PRO TV. Aceștia au pierdut, din nou, Imunitatea în fața Războinicilor, cu un scor de 10 la 3.
„E un scor umilitor, nu mă așteptam să se întâmple asta fix la jocul pentru Imunitate', a declarat Ștefania Stănilă, după ce echipa ei a pierdut.
În ciuda faptului că echipa ei a pierdut la joc, Ștefania Stănilă a avut parte de o victorie, pentru că a câștigat, pentru a doua săptămână la rând, Imunitatea personală, fapt care-i dă șansa să aibă un Consiliu liniștit, dar și un vot în plus.
Acum, pe lângă un joc de recompensă important, pe Faimoși îi așteaptă Consiliul, unde vor fi aduse la suprafață multe dintre problemele resimțite în echipă.
'Am spus că o să mă duc cu oricine la duel. Scăparea e doar să plecăm acasă și acolo își vede fiecare de treaba lui', spune Ana Pal la Survivor All Stars, conform protv.ro.
Update 3 aprilie. În ediția difuzată marți, 2 aprilie, Sorin Pușcașu a spus o serie de cuvinte dure la adresa lui Zanni. Săptămâna aceasta a debutat cu un joc pentru o recompensă extrem de dorită de ambele triburi de la Survivor All Stars: șansa de a ieși din camp, de a merge într-un parc de aventură și de a se delecta cu o masă copioasă.
Discuțiile de după joc au devenit tot mai tensionate, iar Sorin Pușcașu nu s-a mai putut abține și a lansat un atac dur la adresa lui Zanni, chiar în fața camerelor de filmat.
„Sunteți cam des caracatițe. (…) Norocul e pentru oamenii slabi ca voi! Oricum, nu am ce să vorbesc cu tine, ai fost nesimțit. Tu ai vrut să le arăți lor orgoliul! Nu am ce să vorbesc cu tine! (…) Eu am o limită, Zanni! Dacă treci peste limita aia, nu e ok!', i-a spus Sorin Pușcașu lui Zanni, la Survivor All Stars.
Update 27 martie. Se pare că victoria Alexandrei Duli i-a adus zâmbetul pe buze lui Zanni. Acesta s-a bucurat că tânăra a rămas în competiție. Faimosul i-a oferit o floare, după ce a pupat-o pe obraz, iar aceasta a păstrat cadoul, revenind cu el, în tabără, după ce a câștigat la duelul eliminatoriu, în fața Mariei Chițu.
Gestul lui Zanni nu a fost trecut cu vederea de Ștefania Stănilă, care consideră că între el și Alexandra Duli „se înfiripă ceva'.
Duli: „A fost drăguț din partea lui. Chiar nu mă așteptam'
Ștefania: „Ceva se înfiripă acolo. Prea e zâmbăreț Zanni'
Duli: „Eu nu cred', au spus cele două la Survivor All Stars.
Update 22 martie. Maria Chițu a fost eliminată de la Survivor All Stars. Concurenta a părăsit show-ul filmat în Dominicană, de la PRO TV, după ce a pierdut la duelul eliminatoriu, în fața Alexandrei Duli.
„Sezonul ăsta a fost foarte diferit pentru mine, la fel de greu, dar l-a asociat mai mult cu un spital, mă întreba lumea acasă de ce mă întorc la Survivor, pentru că aici vii bolnav, vii cu inima ca într-o iesle săracă și pleci ca un templu curat. Aici m-am conectat cel mai mult cu Dumnezeu', a spus Maria Chițu, după ce a aflat că e eliminată.
Update 21 martie. Spiritele s-au încins din nou la Survivor All Stars. De această dată, Maria Chițu și Zanni și-au aruncat „săgeți', în ediția difuzată aseară la PRO TV. Deși cei doi nu se atacă direct și preferă să nu clarifice în ce măsură glumesc sau vorbesc serios, aceștia au avut o interacțiune controversată în episodul de seara trecută, ce a pornit de la niște glume făcute de concurent legat de caracatița servită Faimoșilor.
„Zanni pe care îl știu eu din sezonul doi era un măscărici, era măscărici, acum este jumătate de măscărici, nu mai este așa de rău. Nu mă atinge niciun cuvânt al lui, îl cunosc', a spus Maria Chițu despre Zanni, la Survivor All Stars.
Zanni nu a rămas imposibil și i-a răspuns Mariei Chițu, mai în glumă, mai în serios: „M-a jignit…O iau personal, o să mai găsesc un cuvânt cu „ț”!'.
Update 20 martie. Oana Ciocan a fost eliminată de la Survivor All Stars. În ediția de ieri, 19 martie, la PRO TV au fost difuzate reacțiile Războinicilor după ce iubita lui Jador a părăsit concursul, pierzând la duelul eliminatoriu în fața Lolei Crudu. Se pare că unii dintre ei regretă plecarea tinerei, printre care se numără și Iancu Sterp.
„Aș fi vrut să mai rămână Oana. Am văzut o fată puternică, hotărâtă. Am văzut-o peste câteva Războinice, să zic așa', a spus Iancu Sterp la Survivor All Stars.
„Când i-am stins flacăra Oanei aveam lacrimi în ochi. Pentru fiecare concurent și eliminare am lacrimi în ochi', a spus și Robert Moscalu.
„Un ochi râdea, un ochi plângea. Parcă îmi doream să rămân, îmi doream să și plec', a spus Lola Crudu, după ce a câștigat în fața Oanei Ciocan, la duel.
Update 14 martie. În ediția de pe 13 martie, difuzată la PRO TV, Războinicii au pierdut Jocul pentru Imunitate. În urma acestui rezultat nefavorabil pentru echipa albastră, în trib au crescut tensiunile între concurenți. Oana Ciocan și Andrei Ciobanu au avut un schimb de replici. Războinica a ținut să-i adreseze câteva cuvinte lui Andrei Ciobanu, după ce Alexandra Ciomag a adus cel de-al 10-lea punct în Jocul pentru Imunitate, iar Daniel Pavel a cerut explicații.
„Eu lui Andrei i-am spus mai în glumă, mai în serios…el știe. Eu respect fiecare membru care face parte din All Stars și mă bucur mult că sunt aici.
Îmi doresc să rămân și să am o evoluție. De asta am venit. S-au întâmplat lucruri, e normal. Survivor trebuie să te întărească', a spus Oana Ciocan la Survivor All Stars.
Update 13 martie. Sorin Pușcașu și Robert Moscalu s-au certat în ediția de pe 12 martie a emisiunii Survivor All Stars. Cei doi și-au făcut reproșuri unul la adresa celuilalt. Totul a început după ce Sorin Pușcașu s-a arătat deranjat de comentariile făcute de colegul său la adresa lui în concurs.
„Sorin Pușcașu: Cuvântul pe care pot să îl pronunț și să îl folosesc în toată situația asta este dezamăgire.
Robert Moscalu: Spun niște chestii și tu trebuie să înțelegi, pentru că Iancu nu a zis nimic, deși era slab, Delea nu a zis nimic, deși era slab. Doar tu vii cu chestii din astea și cu scuze. Când ți-am zis că, pe traseul ăsta, ești slab și te bate ăla de 1.000 de ori, pentru că e mai rapid decât tine, te-ai ofensat degeaba.
Sorin Pușcașu: Dezamăgirea vine atunci când ții la o persoană, când pui sentimente pentru o persoană și acea persoană de dezamăgește. Eu cred că este mult mai mult decât o supărare în momentul de față', așa a arătat dialogul dintre cei doi concurenți de la Survivor All Stars.
Update 8 martie. În ediția difuzată aseară, 7 martie, Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat, iar Jorge a fost nevoit să plece din cauza unei accidentări. Decizia de grup l-a trimis la luptă pe Cătălin Zmărăndescu, în timp ce purtătorul de colan a considerat că Zanni este cel mai potrivit să îi fie adversar. Finalul serii a dus la momentul în care tribul roșu a mai rămas fără un membru.
'Mi-e dificil să-mi găsesc cuvintele în momentul ăsta. Am crezut pentru o secundă că pot câștiga și că pot rămâne aici. Sunt mândru că ultimul joc l-am avut cu un campion', a spus Cătălin Zmărăndescu, înainte de a-și îmbrățișa pentru ultima dată colegii și a părăsi competiția.
Update 7 martie. În ediția difuzată aseară, 6 martie, la PRO TV, Războinicii au câștigat imunitatea la Survivor All Stars. Așadar, Faimoșii au pierdut, din nou, de această dată chiar la limită. Andrei Ciobanu consideră că Faimoșilor le lipsește norocul, dar e sigur că se vor mobiliza.
'Ne mai lipsește un pic de noroc. O să ne mobilizăm și o să fie din ce în ce mai bine', a spus Andrei Ciobanu aseară, după ce echipa roșie a pierdut.
„Mă bucur că nu pleacă nimeni acasă. E a șaptea ștafetă câștigată', a transmis și Ștefania Ștefan, după victoria Războinicilor la Survivor All Stars.
TJ Miles e cel care a câștigat colanul de imunitate, astfel că acum se poate lăuda cu trei victorii.
Update 29 februarie. Un scandal monstru a avut loc între Jorge și Jador la Survivor All Stars în ediția difuzată aseară, 28 februarie, la PRO TV. Totul a început după ce Jador i-a dat dreptate lui Andrei Ciobanu, ce-i aducea acuzații lui Jorge.
„Eu nu am să încerc niciodată, în această competiție, să mă cobor la nivelul lui Jorge. Este clar că joacă un rol ieftin, un rol slab de actorie, e clar că este un fel de Maria Lungu doi. A plecat dintr-o echipă în care nimeni nu-l agrea, și a ajuns într-o echipă în care joacă un rol.
Ceea ce face Jorge este o strategie de a ieși cumva în evidență la Războinici, interesul lui este să stea cât mai mult și să se fofileze. Din punctul meu de vedere, dacă ești bărbat, ești rănit, te duci acasă să te vindeci, nu o zi joci, o zi nu joci', a spus Andrei Ciobanu.
Jador i-a dat dreptate imediat lui Andrei Ciobanu și l-a acuzat pe Jador că, de fapt, nu participă la jocurile de imunitate pentru că asta ar face parte din strategia lui.
„Strategia asta de a nu juca la jocurile de imunitate s-a făcut și la noi în echipă, noi nu am avut șansa de a-l alege, era punct sigur. Făcea asta și când era la noi. Când l-a durut burta, era joc de imunitate. Unii l-au crezut, unii nu, eu nu l-am crezut, după, pe moment am crezut.
Ideea e că nu ni se pare corect ca el să se fofileze așa și să nu intre la jocuri', a spus Jador.
„Eu nu trebuie să dau niciun drept la replică. La fel cum pe fier în roade rugina, pe om îl roade invidia. Nu decid eu dacă intru pe traseu, ci doctorul', a fost replica lui Jorge, moment în care Jador „a luat foc', afirmând: „Ești o rușine!'.
Jorge nu a rămas impasibil atunci și a susținut că, de fapt, Jador ar fi invidios pe el. „Vreți să mă denigrați în fața echipei! Nu mă interesează ce părere aveți despre mine. Vă roade invidia!'.
Update 28 februarie. Marți, 27 februarie, concurenții Survivor All Stars au primit o veste neașteptată. Faimoșii și Războinicii s-au mutat în alt camp din cauza condițiilor neprielnice.
'Am terminat jocul de recompensă și din cauza că erau prea mari valurile, a trebuit să înnoptăm în alt camp', afirma Robert Moscalu aseară.
„Pentru siguranța noastră, am venit în alt camp, e plin de tarantule, șobolani, scorpioni', spune Zanni.
Această schimbare a fost percepută ca una destul de grea pentru unii concurenți. Ștefania Ștefan a recunoscut că e mai dificil decât își imagina.
„Te simți aruncat, sper să fie doar câteva zile', a declarat Ștefania Ștefan.
Update 15 februarie. În ediția de miercuri, 14 februarie, la Survivor All Stars s-a dat lupta pentru imunitate. Aceasta a fost câștigată de Războinici, cu un scor de 7 la 5. Colanul de imunitate a fost câștigat, din nou, de TJ Miles, astfel că în ediția de diseară îi revine dreptul de a face o nominalizare pentru duelul eliminatoriu.
Update 14 februarie. Un scandal monstru a avut loc între Jador și Iancu Sterp în ediția difuzată aseară, 13 februarie, la Survivor All Stars. Spiritele s-au încins după ce Maria Chițu a susținut că se simte deranjată de comportamentul lui Alex Delea și al lui Iancu Sterp, din cauză că aceștia nu ar respecta-o. În conflict a intervenit și Jador, iar acesta s-a ales cu o replică dură din partea fratelui lui Culiță Sterp.
„Te fac cățelul meu de întors oile', i-a spus Iancu Sterp lui Jador, la Survivor All Stars.
De altfel, potrivit celor mai recente zvonuri apărute în presă, se pare că Jador ar fi fost descalificat de la Survivor All Stars, după ce ar fi încălcat regulamentul emisiunii. Artistul ar fi fugit de la filmări pentru a fi împreună cu Oana Ciocan, informație făcută publică pe pagina de Instagram Vipere Vesele. Eliminarea lui Jador din competiție nu a fost încă difuzată, însă se zvonește că artistul ar fi fost implicat într-un amplu scandal cu producătorii PRO TV, după ce ar fi cerut ca iubita lui să fie adusă în Republica Dominicană.
Update 9 februarie. În ediția din 8 februarie 2024, la Survivor All Stars au avut două eliminări. Roxana Nemeș și Elena Marin au fost eliminate din concurs. Înainte ca Faimoșii să înceapă să facă nominalizări, prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, a anunțat că Roxana Nemeș e nevoită să plece din motive medicale. Ulterior, telespectatorii și-au luat „la revedere' și de la Elena Marin, care a pierdut la duelul eliminatoriu în fața lui Jorge.
Update 8 februarie. În ediția de miercuri, 7 februarie, Jador a câștigat jocul de imunitate personală. Acesta a spus, din start, că îl va vota spre eliminare pe Zanni, după ce a câștigat colanul, fapt ce a dus la un nou scandal între cei doi.
„Jador: Pe Zanni îl votez, nu e clar? Te pup, Zanni! Te duci la duel cu Nemeș.
Zanni: Ai vrea tu să scapi așa ușor
Jador: Vedem! Te dau eu afară
Zanni: Ți-e frică de mine că te-am pus la respect. Jador provoacă, dar nu la consilii și la ceremonii. Acum că l-am pus la respect și se simte presat', așa a arătat dialogul dintre Zanni și Jador, la Survivor All Stars.
Update 7 februarie. Săptămâna a debutat cu un nou scandal la Survivor All Stars. Deși sunt coechipieri, făcând amândoi parte din echipa Faimoșilor, se pare că Zanni și Jador nu pot ajunge la pace. Cel puțin nu prea curând, deoarece conflictele dintre ei par că sunt din ce-n ce mai dese. Aceștia au ajuns să-și adreseze din nou cuvinte dure, după ce Jador a decis să nu mai mănânce, pe motiv că ține post, însă Zanni nu-l crede.
Update 2 februarie. În ediția difuzată joi, 1 februarie, Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor All Stars, după ce a fost învins de Maria Lungu la duelul eliminatoriu. Acesta a fost cel mai în vârstă concurent din emisiune.
Update 1 februarie. Sorin Pușcașu a trecut prin clipe de panică după ce a fost înțepat de un scorpion, în ediția de joi, 31 ianuarie. În ciuda incidentului, Războinicul a reușit să câștige colanul de imunitate.
Update 31 ianuarie. În episodul difuzat, marți, 30 ianuarie, la PRO TV, Andrei Ciobanu a lansat o serie de acuzații la adresa lui Jador și Zanni. Războinicul le-a reproșat celor doi Faimoși că aceștia ar „vâna' punctul sigur și că se bucură prea mult de victoria obținută ușor, în opinia lui.
Update 26 ianuarie. Joi, la Pro TV a fost difuzat episodul în care Elena Ionescu a fost eliminată. Aceasta a pierdut în fața Roxanei Nemeș la duel. În urma verdictului, Elena Ionescu a avut o primă reacție și a declarat că, totuși, se bucură de experiență și de faptul că nu s-a accidentat.
Update 25 ianuarie. După ce au pierdut jocul de imunitate în fața Războinicilor, Faimoșii s-au luptat la jocul pentru imunitatea personală. Acesta din urmă a fost câștigat de Jorge. Astfel, acesta a primit colanul de imunitate și-i revine sarcina de a trimite la duelul eliminatoriu un coleg.
Update 24 ianuarie. După ce s-a aflat, în mod neoficial, că Elena Ionescu a fost eliminată de la Survivor All Stars, fiind surprinsă pe aeroport în Frankurt, împreună cu Andreea Tonciu, noi concurenți intră în competiție. Aceștia sunt: Sorin Pușcașu, Cătălin Zmărăndescu, Alexandra Ciomag și Elena Marin.
Update 19 ianuarie. În ediția de joi, 18 ianuarie, Andreea Tonciu a fost eliminată din competiție. Faimoasa a mărturisit că este dezamăgită că pleacă acasă, pentru că și-ar fi dorit să mai rămână în concurs.
Update 18 ianuarie. Miercuri, la PRO TV a fost difuzată al doilea episod Survivor All Stars. În această ediție, telespectatorii au aflat cine a câștigat primul colan de imunitate din acest sezon. TJ Miles a câștigat imunitatea, astfel că-i revine sarcina să propună pe cineva la eliminare. Deși nu s-a pronunțat încă, restul Faimoșilor cred că alegerea lui va fi Andreea Tonciu. De asemenea, Jador e de părere că restul echipei o va vota pe Roxana Nemeș.
Update 17 ianuarie. Marți, 16 ianuarie, la PRO TV a debutat Survivor All Stars. Încă din prima ediție, la Survivor All Stars a avut loc un prim scandal, între Andreea Tonciu și Elena Ionescu, dar și un prim pupic, între Jador și Lola.
Când începe Survivor All Stars România la Pro TV
Survivor All Stars începe de marți, 16 ianuarie 2024. Începând cu această dată, fanii emisiunii o pot viziona atât la PRO TV, cât și pe VOYO, în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 21:30.
Daniel Pavel prezintă Survivor All Stars România
Noul sezon Survivor All Stars România va fi prezentat de Daniel Pavel. Prezentatorul TV a plecat în Republica Dominicană pentru următoarele șase luni. Acesta este însoțit de iubita lui Ana Maria Pop, pe toată perioada filmăilor. În primul sezon Survivor România, prezentator a fost Dan Cruceru. Cu toate că telespectatorii se așteptau ca el să revină, Daniel Pavel i-a luat locul începând cu sezonul 2.
Care este premiul la Survivor All Stars România 2024
Ca în fiecare an, PRO TV pune la bătaie o miză uriașă pentru concurenții Survivor. Anul acesta, cei 20 de participanți, 10 Faimoși și 10 Războinici, se luptă pentru titlul de Survivor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro.
Concurenții Survivor România All Stars 2024
Pro TV pregătește un sezon cu totul special al emisiunii Survivor România, iar unii dintre foștii concurenți sunt suficient de curajoși încât să se întoarcă la viața din jungla Dominicană.
În ceea ce privește concurenții care au acceptat provocarea Survivor România All Stars, lista participanților a fost făcută publică de către Viperele Vesele. Potrivit informațiilor oferite de către acestea din echipa Faimoșilor vor face parte: Zanni, Jador, TJ Miles, Cătălin Moroșanu, Cătălin Zmărăndescu, Jorge, Andreea Tonciu, Ana Porgras, Elena Marin, Elena Ionescu, Roxana Nemeș și Ștefania Stănilă.
De asemenea, în rândurile Războinicilor se înscriu: Sorin Pușcașu, Iancu Sterp, Dan Ursa, Alex Delea, Robert Moscalu, Andrei Ciobanu, Maria Chițu, Lola, Codruța Began, Maria Lungu, Alexandra Duli și Alexandra Ciomag.
Mai mult, potrivit Viperlor Vesele există și câteva nume pe banca de rezervă, care cel mai probabil vor intra mai târziu în joc. Printre aceștia se numără: Irisha, Remus Boroiu, Oana Ciocan, Andreea Moromete, Ionuț Popa, Relu Penescu și Starlin.
Cum poți deveni concurent la Survivor 2024 de la Pro TV
Survivor România este un reality show de supraviețuire și a debutat pe 18 ianuarie 2020. Emisiunea a ajuns la cel de-al patrulea sezon, iar moderatul acesteia este Daniel Pavel. Dacă vrei să devii concurent la Survivor România 2024, iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi!
Cocnurenții care participă la show-ul de supraviețuire sunt împărțiți în două tabere, cea a „Faimoșilor’ și cea a „Războinicilor’. Dacă vrei să faci parte din echipa „Războinicilor’, mai jos vei regăsi pașii pentru a participa la casting.
Înscrierile pentru Survivor România se fac pe site-ul talent.protv.ro, unde cei interesați sunt preîntâmpinați cu un mesaj menit să le stârnească interesul. Ulterior, cei care își doresc să facă parte din echipa „Războinicilor’ trebuie să completeze un chestionar cu o serie de date personale – nume, sex, înălțime, greutate, data nașterii, ocupație, stare civilă, conturi pe rețelele de socializare, școala absolvită etc.
„Ai o rezistență fizică de neegalat. Mental ești de nezdruncinat. Ai abilități de strateg și spirit de învingător. Ești ca acasă într-un mediu ostil, departe de civilizație.
Lipsurile și obstacolele sunt pentru tine doar ocazii să arăți că limitele pot fi depășite. Dar ai ce trebuie să câștigi Survivor, cel mai dur reality show din lume? E timpul să afli! Înscrie-te acum!’, se arată pe prima pagină a site-ului de la Pro TV.
După completarea datelor personale, cei interesați să participe la Survivor România trebuie să răspundă la un chestionar care cuprinde întrebările de mai jos. În ultima etapă, aceștia trebuie să trimită un videoclip în care să explice ce i-a determinat să se înscrie la reality show și de ce își doresc să ajungă în Republica Dominicană.
Dacă vei câștiga premiul, ce intenționezi să faci cu banii?
Ești fumător? Dacă da, câte țigări fumezi pe zi?
Ce sporturi practici? Specifică gradul de performanță.
Ai probleme de sănătate, iei medicamente în mod regulat, ai alergii?
Știi să înoți? Dacă da, care este nivelul?
De ce vrei să participi la SURVIVOR?
Care sunt atuurile pe care te bazezi pentru a participa la SURVIVOR?
Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut până acum?
Care este cea mai nefericită situație prin care ai trecut?
Care este cel mai fericit moment pe care l-ai trăit?
Care este cel mai interesant lucru pe care îl poți povesti despre tine?
Cunoști pe cineva care s-a înscris la SURVIVOR? Dacă da, care este relația cu această persoană și cum se numește?
Ai mai aplicat / participat la vreun alt program TV? Dacă da, detaliază.