Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret de băieții lui și abia după funeralii au dezvăluit unde a fost condus pe ultimul drum. Imediat ce oamenii care l-au admirat pe Silviu Prigoană au aflat locul de veci, au mers cu flori și lumânări la cavoul unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al afaceristului. Chiar și din Statele Unite ale Americii au fost trimise coroane de flori!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Multă lume se aștepta la o înmormântare fastuoasă, însă Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum doar de băieții lui. Aceștia spune că au respectat dorința tatălui lor, care nu și-ar fi dorit o ceremonie „spectacol”, ci mai degrabă una restrânsă, departe de ochii curioșilor și ai jurnaliștilor.
Mormântul lui Silviu Prigoană, acoperit cu flori și candele
Silviu Prigoană a fost înmormântat a doua zi după ce a murit, respectiv pe 13 noiembrie, fără a avea parte de priveghi, așa cum se obișnuiește, dorința lui fiind aceea de a fi condus pe ultimul drum în nu mai târziu de 24 de ore de la deces.
După înmormântarea lui Silviu Prigoană, au apărut în spațiul public imagini de la locul de veci, acolo unde se odihnește și trupul neînsuflețit al tatălui său. Familia Prigoană are un cavou mare, pe trei etaje, din marmură neagră, cu o cruce albă și simboluri religioase sculptate în piatră albă.
Imediat ce s-a aflat locul de veci al lui Silviu Prigoană, respectiv cimitirul Evanghelic Lutheran, sute de oameni care l-au admirat, prieteni sau foști colegi au mers să-i aprindă o lumânare și să-i ducă o floare, în semn de omagiu. Totodată, au fost depuse și alte trei coroane din flori albe, pe lângă cele trimise ieri de familia Băsescu, potrivit wowbiz.ro.
Mai mult decât atât, un alt lucru care le-a atras tuturor atenția a fost apariția unui mic steag al Statelor Unite ale Americii, semn că și prieteni de peste Ocean ai lui Silviu Prigoană au trimis omagiile lor.
Silviu Prigoană avea locul de veci cumpărat de 30 de ani
Înainte de moartea fulgerătoare cu care a șocat pe toată lumea, Silviu Prigoană a vorbit despre viața li personală pe larg, inclusiv despre momentul în care avea să moară, fără a ști, de fapt, că sfârșitul este atât de arpoape.
Bursucu: V-ați cumpărat loc de veci?
Silviu Prigoană: Păi da. Până atunci, eu tot vorbesc cu fiul meu. Vreau să mă incinereze, frate. Mi-e frică… Că o să mă usuc acolo în coșciug, o să dea cineva peste 50-100 ani să mă vadă cât sunt de frumos și de uscat. Și o să mă plimbe de moaște, să mă pupe ăștia prin țară.
Bursucu: Adică să plimbe urna.
Silviu Prigoană: Da, așa plimbă urna.
Bursucu: Dacă v-ați luat așa un gând să vă incinerați, v-ați gândit să vă arunce și în mare?
Silviu Prigoană: Nu în mare. Lângă tata, acolo sus. Că mă pune și pe mine în colțul de sus, la supraveghetori, a spus el în podcastul lui Bursucu.
Mai mult decât atât, Silviu Prigoană a vorbit și despre faptul că este „pregătit’ să moară, fără a ști însă că sfârștul său este atât de aproape.
Bursucu: Sunteți pregătit pentru ceea ce urmează?
Silviu Prigoană: Să mor eu?
Bursucu: Da.
Silviu Prigoană: Dar normal că sunt pregătit. Am și locul pregătit. Sub tata. Noi avem un cavou și tata e la etajul trei. Eu la doi. Și după mine următorii, e treaba lor, a mai spus Silviu Prigoană.
Fiul lui cel mare, Honorius Prigoană, a anunțat ieri că tatăl lui a fost deja înmormântat la cimitirul Evanghelic Lutheran.
„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru„, a transmis familia, care a mulțumit pentru mesajele de susținere primite.