Deși este cetățean român și ar fi trebuit să poată vota oriunde în țară, TJ Miles a fost evacuat cu poliția din secția de votare din Tunari, după ce președintele secției de votare i-a spus că nu-și poate exercita acest drept. Iată cum a rezolvat artistul, în cele din urmă, situația!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
TJ Miles, pe numele său din buletin Tiberiu Iordache, a fost împiedicat ieri să-și exercite dreptul constituțional, la alegerile prezidențiale, deși este cetățean român, fapt certificat de pașaport, chiar dacă nu are buletin. Artistul a fost scos cu forța de polițiști din secția de votare.
TJ Miles, evacuat cu poliția din secția de votare
Conform legii, dreptul de vot este exclusiv pentru cetățenii români, iar persoanele fără cetățenie română sau cetățenii altor state nu pot vota. Cetățenii români pot vota fie în localitatea unde au domiciliul/reședința, fie în secții de votare speciale sau organizate în afara țării (pentru românii din diaspora). TJ Miles, chiar dacă nu are buletin, conform pașaportului este cetățean român (născut la Constanța) și are toate drepturile de care beneficiază conaționalii săi. Iată însă că ieri, la alegerile prezidențiale, acesta a fost împiedicat să voteze și, mai mult, a fost scos cu forța din secția de votare.
Citește și: Boala de care suferă Vlad Gherman:„Merg la mai mulți medici pentru mai multe păreri
Ulterior, TJ Miles le-a povestit totul fanilor săi de pe Instagram, unde are peste 100.000 de urmăritori.
„Fii atent! Să vă spun ce s-a întâmplat. Am venit aici și nu mi-a dat voie să votez la început. Mi-a spus că nu am voie să votez că nu am buletin. Le-am spus că eu sunt născut în România, eu am pașaport românesc și am voie să votez.
Punct. Mi-a spus că nu am voie să votez și să plec. Zicea că așa e legea, vorbea președintele secției. A chemat și poliția, m-au scos afară cu forța. OK, am înțeles! Am sunat la Autoritatea Electorală Permanentă.
Am sunat polițiștii și eu au zis să sun la Autoritatea Electorală și că o să mă ajute ei, o să-mi spună dacă pot vota. Am sunat la Autoritatea Electorală și doamna de acolo mi-a spus că o las câteva minute, apoi m-a sunat’, a povestit TJ Miles într-un InstaStory.
TJ Miles: „Multe persoane în România nu se educă și merg după cum bate vântul'
Dat fiind că, la alegerile trecute, a votat tot cu pașaportul, TJ Miles nu s-a lăsat intimidat și, în cele din urmă, a reușit să voteze în secția de unde, inițial, fusese dat afară de președintele secției.
„A fost foarte profi și mi-a zis că să merg înapoi în secție cu telefonul și să i-l dau pe președintele secției. Același om care m-a dat afară și în care se umflase orezul acum s-a desumflat.
Doamna de la Autoritatea Electorală i-a spus că este specificat în cartă și că eu am voie să votez. S-a uitat el panicat, dacă nu știi, află. Eu mă întorc și știu ce am de făcut. Multe persoane în România nu se educă și merg după cum bate vântul’, a conchis TJ Miles.
Cine este TJ Miles
Dacă ești o persoană activă în mediul online, e foarte puțin probabil să nu fi auzit măcar o dată de TJ Miles. Născut în Constanța, în anul 1988, acesta s-a mutat de mic alături de familia lui în Toronto, Canada. S-au întors în România în 2018. Tânărul în vârstă de 36 de ani a luat cu asalt Internetul în ultimii ani, după ce a inventat una dintre cele mai virale expresii „Big Blană. Este foarte activ în social media, loc în care postează o mulțime de lucruri din viața lui personală. TJ Miles a devenit faimos prin vlogg-urile lui, însă în viitor are un alt scop. Acesta își dorește să ajungă să se implice și în discursurile motivaționale. În plus, odată cu revenirea lui în România, TJ Miles a devenit cunoscut pe TikTok. El a scos mai multe melodii care au ajuns celebre pe Internet. Nu în ultimul rând, a câștigat un capital imens de popularitate după ce a participat de două ori la Survivor.
La 36 de ani, TJ Miles a trecut deja printr-o mulțime de… peripeții.
„E o nebunie pentru c-am bătut șansele și e imposibil să bați șansele când ești jos. Vreau ca oamenii să mă cunoască cu adevărat. Povestea e poveste, iar istoria e istorie. Scopul meu este în viitor și pe asta mă axez. Îmi voi spune povestea la timpul potrivit.
Poate am ales partea greșită a legii, dar totul a început la o vârstă fragedă. Prima oară a trebuit să urmez, iar apoi am devenit lider. Eram un lider și înainte, dar mi-am dorit să învăț jocul.
Așa că l-am învățat, am ales oamenii, mi-am făcut propria echipă, poți s-o numești gang sau cum vrei, dar eu am setat trendul încă de la început. Am schimbat jocul acolo pentru totdeauna, sunt o legendă. E absolut spectaculos că am evoluat în ceva ce trebuia să fiu din start, dar a trebuit să trec prin Iad să ajung aici, înțelegi ce spun?, a mărturisit TJ Miles pentru vice.ro.
TJ Miles formează un cuplu cu Francisca
În aprilie 2023, TJ Miles și cântăreața Francisca au recunoscut că formează un cuplu. TJ Miles, și Francisca au venit atunci la emisiunea lui Măruță, unde au dat cărțile pe față despre relația lor. Artista și influencerul au dezvăluit că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și formează oficial un cuplu. Francisca a ținut să sublinieze că TJ Miles nu a avut nicio legătură cu divorțul de fostul soț, luptătorul MMA Bogdan Lățescu, ci că relația lor s-a construit într-o manieră firească. Însă, cei doi au recunoscut faptul că, atunci când s-au cunoscut, cântăreața era măritată.
„O chimie între noi a existat întotdeauna. E un personaj din showbiz cu care am avut o chimie foarte bună.
Ea a fost întrebată: „Motivul divorțului tău a fost faptul că te-ai îndrăgostit de TJ?.
Artista a negat și a menționat că povestea de iubire dintre ea și TJ s-a întâmplat în mod firesc.
„În niciun caz. Dacă undeva e foarte bine, nu este loc de altcineva. Lucrurile s-au întâmplat natural‘, a spus Francisca.