Teo Trandafir a ajuns la tribunal, ca parte într-un proces de amploare, vedeta numărându-se printre celebritățile ale căror nume au fost folosite de un grup infracțional care a comis un lung șir de escrocherii, sub umbrela unor așa-zise campanii umanitare. Printre celebritățile de ale căror nume s-au folosit infractorii se află Andreea Marin, Iulia Vântur, Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu și nu numai.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Teo Trandafir este citată la tribunal, într-un dosar demarat în 2016, în care imaginea unor celebrități din România a fost folosită pentru a comite înșelăciuni în mediul virtual. Gruparea infracțională, formată din nemțenii Iulian Vlad, Alexandru Ovidiu şi Valentin Lăcătuş (frați toți trei) și clujeanul Constantin Cătălin Neagru, a creat pagini de profil false pe rețelele de socializare, folosindu-se de numele și imaginea unor vedete ca Andreea Marin, Sofia Vicoveanca sau Teo Trandafir, pentru a demara false campanii umanitare și a strânge bani în mod ilicit.
Teo Trandafir, citată la tribunal din cauza campaniilor umanitare false
Nu o dată vedetele din showbizul autohton au tras semnale de alarmă în social media cu privire la acești escroci, însă, iată, tot au fost o mulțime de persoane de bună credință înșelate. Gruparea infracțională care a declanșat campanii umanitare în numele vedetelor a reușit să adune de la fanii acestora zeci de mii de dolari folosindu-se de paginile clonate, în perioada de aproape doi ani în care a funcționat.
Citește și: Cum a ajuns Teo Trandafir să o adopte pe Maia: „Eu nu voiam copii'
Citește și: Cum arăta Teo Trandafir în adolescență și ce amintiri are de atunci:'Eram stresată, nimeni nu mă înțelegea'
Citește și: Imagini din vila lui Teo Trandafir.Ce a interzis să se întâmple în casa ei
Deși lista vedetelor implicate în acest dosar era mare, numai câteva s-au constituit părți civile, iar cea mai cunoscută este Teo Trandafir, notează spynews.ro.
„În urma introducerii datelor informatice pe reţeaua de socializare, respectiv crearea de conturi fictive pe numele persoanelor publice, membrii grupului au demarat campanii umanitare nereale, cerând sprijin financiar. Astfel, numeroase persoane au accesat respectivul cont şi au purtat diverse discuţii, unele dintre victime fiind convinse de veridicitatea lucrurilor expuse, transferând pe numele autorilor sume de bani prin servicii bancare de transfer rapid de bani.
În perioada 1 ianuarie 2015 – 2 august 2016, pe numele celor patru suspecţi au fost efectuate, prin intermediul serviciilor de transfer rapid de bani, 360 de tranzacţii de la 273 de persoane vătămate, suma totală transferată fiind în valoare de 33.853 dolari şi 1.000 lei. Cu ocazia percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 6 telefoane mobile, 6 cartele SIM, un card de memorie, trei carduri bancare, o unitate de calculator, 15 chitanţe ridicare bani', anunța DIICOT, în 2016.
„Nu vă lăsați păcăliți!”
Numele și imaginea lui Teo Trandafir au fost folosite, de altfel, și de alt gen de escroci – cei care comercializează în mediul online pastile de slăbit. Chiar dacă vedeta și-a făcut operație de micșorare a stomacului și a vorbit nu o dată despre asta, escrocii i-au asociat numele cu pastile-minune care promit scădere rapidă în greutate. Drept urmare, Teo a luat atitudine în social media.
„NU VĂ LĂSAȚI PĂCĂLIȚI! Cred că am răspuns unor sute de mesaje, adresate mie în scris: E adevărat că ai slăbit cu un produs din cutie?’ De fiecare dată era alt produs, am ajuns să cred că apar zilnic asemenea furturi de imagine.
Acum răspund și printr-un filmuleț care sper să mai lămurească din mister. Nu vă lăsați pacăliți! Dacă voi crede într-un produs de orice fel, îi voi rosti eu numele. Cu vocea mea.
Pentru toate fetele frumoase și deștepte care mă întreabă cum am slăbit, răspunsul meu este unul singur. Cu siguranță nu cu ajutorul unor pastile despre care se vorbește pe net. Este doar o minciună, un furt de imagine, care ar merita pedepsit.
Facem cu toții, și colegii mei, și eu, tot ce putem pentru a ne feri de asemenea oameni, dar e greu uneori. Încercăm în continuare, însă. Nu vă păcăliți, nu o să ne lăsăm influențați‘, a fost mesajul pe care Teo Trandafir l-a transmis pe Facebook.