Teodora, fiica lui Meme Stoica, a aflat că suferă de cancer când avea doar 24 de ani, iar acum două luni a sărbătorit 4 ani de când s-a vindecat. Teodora Stoica a fost diagnosticată cu cancer în zona gâtului și metastaze la plămân, coloană și os și dezvăluie că nu a făcut chimioterapie, oferind totodată câteva detalii neștiute despre lupta grea pe care a dus-o.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Teodora Stoica și familia ei au fost copleșiți când au aflat diagnosticul, însă ea a luptat și s-a rugat Divinității să o ajute. Până la urmă, minunea s-a întâmplat, iar analizele Teodorei au arătat că boala este în remisie. De la acel moment, au trecut patru ani și fiica lui Meme Stoica a sărbătorit în luna ianuarie victoria în fața cancerului.
Teodora Stoica, despre lupta ei cu cancerul. Cum s-a vindecat fiica lui Meme Stoica
Teodora, fiica lui Meme Stoica a explicat cum a reuşit să învingă cancerul şi care au fost elementele care au contat foarte mult în procesul ei de vindecare.
„Am aflat după operație, adică trebuia să-mi scot tiroida și credeam că nodulul e benign în urma puncției, dar nu era. N-am putut să procesez. Am plecat din spital, nu prea înțelegeam ce se întâmplă. Noroc că erau cei din jur care mi-au explicat pur și simplu ești în stare de șoc și nu mai înțelegi ce ți se spune. Am avut şi metastaze la plămân şi la coloană.
Eu nu am făcut chimio sau alte proceduri. În primul rând m-am simțit foarte vinovată pentru că am văzut cât de afectați erau cei din jur și după ce că treci prin ceva de genul cumva vrei să-i împaci și pe cei din jur și să pari OK pentru ei, să pari puternic, dar a fost greu. Am fost la pământ cam jumătate de an.
Te gândești că totuși n-am trăit chiar atât de nesănătos sau n-am fost atât de stresată. Chiar îți pui întrebarea de ce eu. Până să se întâmple chestia asta, nu credeam în Dumnezeu dar totuși când vorbeam… vorbeam cu cineva.„, a declarat Teodora Stoica la Antena 3.
Teodora Stoica a învins cancerul cu ajutorul lui Dumnezeu
Teodora Stoica este convinsă că Dumnezeu a ajutat-o să se vindece de cancer și a dezvăluit ce relație a avut cu Divinitatea pe parcursul luptei sale cu boala.
„Adică știi că e Cineva Sus acolo, care îți de asemenea provocări? Poate ca să te apropii de el. Clar asta a fost apropierea de Dumnezeu. Vorbeam cu El, nu vorbeam cu cei din jur, încercam să par ok și să nu îi implic. Nu puteam să le spun că mă confrunt cu depresie sau cu alte lucruri. Nu mai aveam putere să mă ridic din pat. Ei m-au forțat să mă ridic. Atunci am descoperit și importanța sportului, nu neapărat sport, să ieși din casă, să te miști, mișcarea.
Cel mai important sprijin clar a fost prietenul meu de atunci și familia lui, și familia mea, dar noi locuiam toți și atunci era mai simplu să vorbesc cu ei. Ei mă scoteau din pat, hai la plimbare, hai fă lucruri.
Mulțumită lui Dumnezeu am avut foarte mare noroc de oamenii din jur. Atât doctorii dl. dr. Ghimigean, care m-a operat, dl. dr. Goldstein care m-a ajutat cu iodul radioactiv, tratamentul de după și dl. dr. Crâstoveanu care mi-a explicat ce înseamnă dieta, ce trebuie să fac, pașii următori, când deja eram ok și puteam să lupt.
Adică știam că trebuie să fac. De la o fată care nu era mulțumită cu locul în care e. Cumva tot timpul aspiram la altceva. Îmi doream să fac altceva, să fiu altundeva. Mi-am dat seama că nu e despre asta, că trebuie să fii mulțumit cu locul în care ești, că totul e așa cum trebuie să fie. Totul se întâmplă cu un scop și să te bucuri de unde ești acum, nu să te gândești la viitor, doar prezent', a mai declarat Teodora Stoica.
Ce spune Teodora Stoica despre rolul dietei în procesul de vindecare
Teodora Stoica și-a schimbat radical stilul de viață, după diagnosticul de cancer, pe care l-a primit la doar 25 de ani.
„Am eliminat tot din dietă, tot ce știam eu. La mine nici nu știu exact dacă a fost genetic pentru că eu eram vegetariană, de exemplu. Dar dacă ești vegetarian nu înseamnă că mănânci bine neapărat că pizza poți să mănânci toate brânzeturile procesate din supermarket le mâncam fără nicio grijă. Și toate astea cred că au contribuit.
Acum mănânc cât mai neprocesat, cât mai verde. Mănânc și carne, dar din surse sigure, mănânc și ouă, dar tot așa, de țară și cât mai puțin la restaurant ca să pot să controlez eu ce ulei se folosește și totul din sursele mele.
Cred că a fost o curățare pe toate planurile. Atât dieta, cât și oamenii din viață. Adică i-am schimbat, i-am eliminat, nu a fost ceva voit, dar pur și simplu, odată ce te pui pe primul loc și încerci să duci un stil de viață echilibrat, automat se elimină oamenii care te trag în jos', a spus Teodora Stoica la Antena 3 CNN.