Mădălina Ghenea își caută dreptatea în justiție după ce a fost amenințată. Vedeta, dar și alte persoane din familia ei au primit mesaje de amenințare pe Internet de la o persoană necunoscută. Mădălina Ghenea, actrița originară din Slatina care trăiește la Milano, a decis să ia măsuri după ce a această formă de hărțuire a împrietenit-o cu anxietatea și teama.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI
Mădălina Ghenea a mai avut de curând o experiență neplăcută. Recent, vedeta susținea că a fost tratată cu dispreț de angajat al unei companii aeriene și făcea mai multe acuzații. Actrița a mărturisit atunci că bărbatul a traumatizat-o și i-a speriat fiica. Mădălina Ghenea se afla în aeroport cu Charlotte și nepotul ei când a fost asaltată de acest bărbat. În cele din urmă s-a adresat Poliției și lucrurile s-au calmat. Acum trece printr-un alt episod asemănător.
Mădălina Ghenea primește amenințări pe Internet
Succesul Mădălinei Ghenea peste hotare continuă să atragă ura multora. Actrița nu lasă, însă, lucrurile așa și așteaptă ajutorul justiției,
„Am câștigat zece premii importante anul acesta și aș vrea să le dedic pe toate oamenilor care luptă pentru dreptate. Anul acesta, câștig și această luptă pe care o duc de prea mult timp. Procurorul adjunct din Milano a solicitat judecătorului de cercetare preliminară a tribunalului din Milano începerea urmării penale pentru persoana care publică mesaje de amenințare pe pagina mea de Instagram în repetate rânduri. Trimite inclusiv mesaje membrilor familiei, prietenilor și colaboratorilor, provocându-mi o stare gravă de anxietate și teamă', a scris Mădălina Ghenea, pe Instagram.
Ce măsuri a luat Mădălina Ghenea: s-a adresat justiției
Actrița crede că toți oamenii care trec printr-o experiență asemănătoare ar trebui să apeleze la autorități.
„Am dat un mandat apărătorului meu Michele Morenghi pentru a proceda judiciar pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite. Cred că toți oamenii care se simt victime ale unor astfel de fapte ar trebui să caute dreptate. Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul extraordinar'.
Mădălina Ghenea, succes răsunător peste hotare
Mădălina Ghenea a ajuns în Italia când era doar o adolescentă, dar a reușit să se afirme. Astăzi are la activ roluri în producții însemnate și succesul e de partea ei.
„Acum pot, acum reușesc să împart foarte bine și cariera și timpul care, de fiecare dată este o prioritate pentru mine, timpul petrecut cu fiica mea și cu părinții mei, cu familia. Eu sunt și mamă și tată, și mi-am dorit-o foarte mult. Este marea mea realizare, este cel mai important proiect al meu pentru că este un proiect, cu siguranță', declara Mădălina Ghenea pentru Antena Stars.