The Weeknd a șters orice urmă a trecerii Selenei Gomez prin viața lui!

.

După doar 10 luni de relație, Selena Gomez și The Weeknd și-au spus adio, rămânând, aparent, în termeni buni. Că nu e chiar așa a dovedit-o rapper-ul recent, când a șters orice urmă a trecerii artistei prin viața lui!

 


Selena Gomez și The Weeknd au surprins pe toată lumea, acum 10 luni, când au anunțat că sunt într-o relație. La vremea respectivă, cei mai mulți i-au considerat extrem de potriviți, însă au fost și cârcotașii, cei pentru care combinația perfectă era tot Selena-Justin Bieber și The Weeknd-Bella Hadid.

 

Iată însă că cei din urmă au avut dreptate, deoarece, după nici un an de amor, Selena și The Weeknd nu mai formează un cuplu. Mai mult, se pare că între artistă și fostul ei iubit, Justin Bieber, par să se reînfiripe sentimentele de iubire, în timp ce surse din anturajul rapperului spun că acesta își dorește să se împace cu fosta sa iubită, Bella Hadid.


 

Nu știm dacă The Weeknd s-a simțit jignit de faptul că Selena începuse deja să se întâlnească tot mai des cu Justin încă dinainte ca ei doi să-și fi anunțat în mod oficial despărțirea, cert este că rapperul a surprins pe toată lumea ștergând orice dovadă a prezenței Selenei în viața lui. Poate e doar o coincidență faptul că asta s-a întâmplat după ce fosta lui iubită a fost surprinsă sărutându-se cu Justin Bieber în timpul unui meci de hochei la care a participat artistul, cert este că Selena a dispărut dintr-un singur clic de pe Instagramul lui The Weekend.

 

Deși cu siguranță a fost surprinsă, artista nu a reacționat la fel, pe contul său de Instagram, unde are 130 de milioane de urmăritori, fiind încă cea mai recentă fotografie cu ea și cu The Weeknd, din data de 5 septembrie, când artista era în recuperare după un transplant de rinichi. Se pare totuși că despărțirea a fost mai dureroasă pentru The Weeknd decât pentru Selena sau poate e încă o confirmare a faptului că bărbații nu reacționează prea bine când au orgoliul rănit…


Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram