Theo Rose de la „Bravo, ai stil! Celebrities” are un iubit mai puțin celebru, dar care provine dintr-o familie celebră… Este chiar nepotul lui Nea Mărin și este o frumusețe de băiat!
Theo Rose de la „Bravo, ai stil! Celebrities” a vorbit pentru prima oară în emisiune despre iubitul ei, dezvăluindu-le juraților și telespectatorilor cine este misteriosul Alex, care îi este alături de aproape trei ani. Nu mică le-a fost mirarea tuturor să afle că Theo Rose formează un cuplu cu nepotul lui Nea Mărin Barbu, care a devenit faimos datorită „Dansez pentru tine”, de la PRO TV, iar acum face furori cu „Poftiți la Nea Marin”, la Antena1.
Theo Rose nu se grăbește cu măritișul
Theo Rose, pe numele real Theodora Diaconu, a povestit că ea și Alex s-au cunoscut datorită pasiunii comune pentru muzica populară și că asta i-a legat și mai mult, însă deocamdată, dat fiind că are doar 22 de ani, nu are gânduri de măritiș.
Iată ce spunea artista într-o emisiune TV, la începuturile relației sale cu Alex:
N-am așteptat o reacție anume de la părinții mei. E frumos, e deștept, e bine făcut, ce puteau să zică? Mama m-a înțeles. Eu am fost mereu cu bun-simt și am mers cu Alex acasă. Într-o seară le-am făcut cunoștință pur și simplu. Am avut puține emoții cu tata. Dar i l-am prezentat și tata a spus: ‘Eu sunt taică-său’. Tata îmi spune că el mai vrea să facă o fată, că noi ne ducem la casele noastre. Deocamdată nu vreau să mă mărit.
Foto: Instagram, Facebook