Theo Rose, reacție neașteptată la adresa Mădălinei Ghenea. Theo Rose a postat pe rețelele de socializare un moment amuzant, petrecut la filmările pentru Clanul, serialul de la Pro TV în care joacă. Artista „a dat' peste Mădălina Ghenea într-o dimineață și situația a făcut deliciul fanilor de pe TikTok. Sigur că a fost vorba despre o machetă din carton, care o înfățișează pe Mădălina Ghenea în mărime naturală, spre „supărarea' lui Theo Rose.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Theo Rose, reacție neașteptată la adresa Mădălinei Ghenea. Theo Rose are un simț al umorului special, cu care fanii ei de pe rețelele de socializare sunt obișnuiți deja. Mulți dintre ei chiar i-au sugerat artistei să se apuce de stand-up comedy pentru că are mereu glumele la ea și un stil aparte de a comenta viața de zi cu zi. Iar „întâlnirea' cu Mădălina Ghenea, de la filmările pentru Clanul, a stârnit hohote de râs în online.
Theo Rose, reacție neașteptată la adresa Mădălinei Ghenea
Gata de o nouă zi de filmări, Theo Rose a fost șocată la vederea unei figurine din carton ce o reprezenta pe frumoasa Mădălina Ghenea. Artista a postat videoclipul pe TikTok, alături de mesajul: 'Deprimant să dai cu ochii de Mădălina Ghenea în fiecare dimineață'.
'Uite mă ce tristă sunt, când intri la filmări, la locul tău de muncă și dai de asta aici. E frumoasă? Păi și îmi face mie bine când vin și mă uit la ea. Ați adus-o și-n mărime naturală', a glumit Theo Rose pe TikTok.
Comentariile nu au întârziat să apară, iar fanii au apreciat simțul umorului lui Theo Rose.
Anghel Damian ar fi vrut-o ursitoare pe Mădălina Ghenea pentru copilul lui și al lui Theo Rose
După ce l-a născut pe micuțul Sasha, în luna iunie a acestui an, a venit momentul ca Anghel Damian și Theo Rose să găsească ursitoare pentru fiul lor, iar discuția pe care au avut-o pe acest subiect a stârnit amuzamentul fanilor.
La un moment dat, Theo Rose a povestit urmăritorilor săi de pe Instagram, într-o notă de umor, cum mama sa i-a dat mesaj și a îndemnat-o să pună pe o tavă puțină sare, puțin piper, semințe și zahăr pentru ursitoarele care, așa cum zice tradiția, vin la copil în prima săptămână de viață.
„Am înțeles repede. Am trăit la țară, în misticism, cu totul. Și m-am conformat. Am sunat să ne aducă niște zahăr. Zâmbea și doamna asistentă când a venit, părea că știe despre ce e vorba, dar mama a zis că vin ursitoarele', a povestit Theo Rose, pe contul său oficial de Instagram.
Cântăreața a explicat că Anghel Damian a ajutat-o să așeze pe o tavă toate produsele solicitate la spital, după care s-a întins în pat și a întrebat-o cine sunt ursitoarele lui Sasha Ioan Dumitru.
„Cine ai fi vrut? Zi sincer. Andreea Marin, Mihaela Rădulescu… Cine mai e? Anna Lesko. Mai zi una!', s-a exprimat Theo Rose, la care regizorul: „Orice zic se întoarce împotriva mea!'.
„Hai măi, zi… Mădălina Ghenea! Hai măi, că nu zic nimic…', i-a replicat Theo Rose partenerului său.
Theo Rose și-a botezat bebelușul în weekend
Theo Rose a devenit mămică în urmă cu mai bine de o lună, iar vedeta radiază de fericire de când și-a adusul bebelușul pe lume, pe Sasha Ioan.
În weekend, vedeta și Anghel Damian l-au creștinat pe micuțul lor, însă nu au dezvăluit acest detaliu nimănui, cel care a făcut declarații pe baza acestui subiect fiind chiar tatăl cântăreței, Ioan Diaconu.
„A avut loc botezul sâmbătă. Este un prilej de bucurie, ne-am bucurat tare mult, este primul nepoțel. Ne-am bucurat cu toții de acest sentiment, a fost minunat. Nu pot să spun că am avut emoții, pentru că sunt oameni cu experiență și știm că acesta este ritualul și ne-am bucurat, emoții au fost când s-a născut. Acum să dea Dumnezeu să fim sănătoși cu toții să putem să îl facem mare.', a mărturisit Ioan Diaconu, tatăl lui Theo Rose, pentru playtech.ro.