Cântăreţul Tommy DeVito, membru fondator al grupului Four Seasons, a cărui poveste a fost imortalizată în musicalul şi filmul „Jersey Boys', a murit pe 21 septembrie, la vârsta de 92 de ani, într-un spital din Las Vegas, în urma complicaţiilor cauzate de Covid-19.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
„Cu tristeţe anunţăm că Tommy DeVito, membru fondator al Four Seasons, a murit. Transmitem dragostea noastră familiei în această perioadă dificilă. Îi va fi simţită lipsa de toţi cei care l-au iubit', au scris doi dintre membrii originali ai grupului, Frankie Valli şi Bob Gaudio, pe reţelele sociale, conform News.ro.
DeVito, care a părăsit grupul în 1971, a fost membru Rock and Roll Hall of Fame, după ce grupul a fost inclus în for în 1990.
Tommy DeVito a început să cânte cu Frankie Valli în 1954, înainte să pună bazele Four Seasons, în 1960. Grupul a avut trei piese clasate pe primul loc în topuri, în perioada 1962 – 1963: „Sherry', „Big Girls Dont Cry' şi „Walk Like a Man'. Four Seasons a revenit în top cu „Rag Doll' (1964).
DeVito s-a născut pe 19 iunie 1928, în Belleville (New Jersey), fiind cel mai tânăr dintre nouă fraţi, copii ai unor imigranţi italieni. La vârsta de opt ani deja ştia să cânte la chitară şi şi-a început cariera alături de fratele Nick şi de Hank Majewski.
În copilărie, a fost prieten cu actorul Joe Pesci, care, deloc întâmplător, a interpretat personajul Tommy Devito în „GoodFellas'. Cântăreţul a apărut ulterior într-un alt film al lui Martin Scorsese, „Casino'.
Cel mai recent, DeVito a lansat în 2006 un album cu piese din folclorul italian, „A Man for All Seasons – First Season Summer', iar el a cântat la toate instrumentele folosite pentru înregistrarea cântecelor despre care a spus că le interpreta înainte ca Four Seasons să devină celebru.