Tragedia din viața lui Dinu Gheorghe. Una dintre cele mai mari dureri din viața lui Dinu Gheorghe a fost pierderea soției sale, Rely, în 2011, după ce fusese diagnosticată cu cancer la sân. Cu 10 ani în urmă, acesteia îi fusese extirpată o tumoră, însă boala a recidivat.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Dinu Gheorghe, cunoscut în lumea fotbalului românesc sub numele de „Vamă”, a trăit o viață marcată de realizări profesionale, dar și de pierderi personale semnificative. În 2011, soția sa, Rely Gheorghe, a pierdut lupta cu cancerul la sân, lăsând în urmă doi copii, Dinu Jr. și Lucy și un soț îndurerat.
Tragedia din viața lui Dinu Gheorghe
Fostul oficial de la Rapid s-a stins din viață fulgerător, la 68 de ani, în urma unui infarct. Aceasta, din păcate, nu este singura tragedie din viața familiei Gheorghe, soția fostului oficial de la Rapid stingându-se din viață în urmă cu 14 ani, în urma unei lupte acerbe cu boala.
În 2010, Rely Gheorghe a fost diagnosticată cu cancer la sân și, deși a urmat tratamente și intervenții chirurgicale, boala a învins. Acesteia îi fusese extirpată în urmă cu 10 ani o tumoră, însă boala a recidivat, după cum nota, la vremea respectivă, Gazete Sporturilor. Astfel, Dinu Gheorghe a mers săptămânal cu soția sa la o clinică din Viena, unde a urmat un tratament de specialitate, în încercarea de a stopa evoluția maladiei. După ce medicii din Viena au concluzionat că nu mai pot face nimic pentru a o salva, ea s-a stins din viață pe 11 mai 2011, într-o clinică din București.
Dinu Gheorghe a fost profund afectat de pierderea soției sale. La scurt timp după semnarea unui contract cu Astra Ploiești, el a fost văzut vizitând mormântul lui Rely, aducând flori și petrecând momente de reculegere.
Împreună, Dinu și Rely Gheorghe au avut doi copii: Dinu Jr. și Lucy. Ambii au studiat în străinătate, iar după pierderea mamei lor, au rămas alături de tatăl lor, oferindu-i sprijin în momentele dificile.
Dinu Gheorghe a murit la 68 de ani
Lumea fotbalului, dar și cei care l-au cunoscut pe Dinu Gheorghe au fost șocați de trecerea acestuia în neființă, cu atât mai mult cu cât nimic nu părea să anunțe asta. Fostul președinte de la Rapid se recupera în urma unei operații la șold, după ce a suferit o fractură în această iarnă căzând de pe scară în timp ce împodobea bradul de Crăciun.
După spusele fiului său, acesta se simțea bine și era nerăbdător să renunțe la cadru și să înceapă să meargă în cârje. Din păcate, Dinu Gheorghe a fost găsit mort în casă de către menajera sa, fiind victima unui infarct suferit în somn.
Comunitatea sportivă a fost șocată de decesul neașteptat al fostului oficial de la Rapid, vestea fiind confirmată fiind bunul său prieten George Copos.
„Da, este adevărat (n.r.: că a murit Gheorghe Dinu). Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat! Dumnezeu să-l odihnească’, a declarat George Copos pentru golazo.ro.
Am vorbit acum cu fiul lui, m-ai doborât când mi-ai zis. Așa este, din păcate. Îmi pare extrem de rău, ieri la 23:05 l-am sunat, că mă rugase ceva. Îl luasem lângă mine la Voluntari. Dumnezeu să-l odihnească! Îmi pare extrem de rău. Păcat!', a spus și Gigi Nețoiu, patronul clubuui FC Voluntari, conform gsp.ro.