Traian Băsescu a fost unul dintre apropiații lui Silviu Prigoană și cel care i-a adus, în numele său și al familiei sale, un ultim omagiu. Au fost surprinse imagini emoționante la capelă, unde au fost depuse mai multe coroane de flori din partea familiei Băsescu.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Traian Băsescu a fost printre primele persoane publice care au transmis condoleanțe după moartea lui Silviu Prigoană. Fostul președinte al României a fost unul dintre apropiații omului de afaceri care s-a stins pe 12 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct.
Traian Băsescu, omagiu pentru Silviu Prigoană, în ziua înmormântării
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, în discreție totală.
La capelă au fost depuse mai multe coroane din flori albe din partea familiei Băsescu. Potrivit Spynews.ro, pe ele sunt scrise numele celor din familia lui Traian Băsescu și un mesaj scurt de condoleanțe. Acestea au fost depuse în fața capelei, iar ulterior coroanele au fost duse în interiorul capelei.
Traian Băsescu a fost un apropiat al lui Silviu Prigoană și a fost printre primele persoane publice care au reacționat la vestea morții sale, pe 12 noiembrie.
Silviu Prigoană a fost un om legendar. Era proprietarul companiei Rosal și proprietarul Realitatea, care nu se întâmpla… A fost un om de afaceri exemplar. Zonele de salubrizare în care începuse să lucreze se vedeau… era curat în oraș, salubrizarea devenea normală.
Nu am decât cuvinte de laudă, când îl chemam… Vreau să subliniez că a fost un om extraordinar, iar când n-am avut loc să pot vorbi, domnul Prigoană, după ce a văzut realitatea, mi-a dat acces la…', a declarat Traian Băsescu la un post TV, în primele minute de la aflarea veștii tragice.
Întrebat dacă a mai păstrat legătura cu el în ultimii ani, Traian Băsescu a răspuns:
Toată lumea s-a ferit să mai aibă legături cu mine după ce mi-am terminat mandatul. Doar cu familia. Doamnă, nu aș intra în detalii din viața intimă a lui Prigoană. A fost un om de afaceri exemplar. Și cei care au fost în jurul lui au învățat ce înseamnă să fii corect. Dumnezeu să-l ierte. A fost un om pe care l-am însoțit în evoluția lui'.
Traian Băsescu nu a dorit să discute pe seama motivului pentru care Silviu Prigoană a renunțat la politică: „N-are rost să discutăm. E un om de afaceri pentru care am avut tot respectul. Administrația putea face un parteneriat fără grijă cu el. În această lume a mafioților din afaceri, eu nu spun decât atât: Dumnezeu să-l ierte„.
Silviu Prigoană a fost înmormântat astăzi, în mare secret
Pe 12 noiembrie, Silviu Prigoană se afla la un restaurant din Bran cu mai mulți prieteni. Inițial s-a spus că s-ar fi înecat cu mâncare și s-ar fi sufocat. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, doar au confirmat decesul. Autopsia a relevat cauza reală a morții: infarctul.
Băieții omului de afaceri au transmis abia după funeralii că ceremonia a fost una discretă, așa cum și-ar fi dorit Silviu Prigoană.
'Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru.
Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie – pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu. Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm.
Honorius Prigoană
Silvius Prigoană
Maximus Prigoană
Eduard Prigoană', este mesajul transmis de familia lui Silviu Prigoană.