Într-o postare pe contul său de socializare, Tudor Chirilă a vorbit despre Adolescence, serialul momentului de pe Netflix, dar și despre provocările pe care le trăiesc adolescenții într-o societate unde online-ul face regulile. Miniseria britanică s-a viralizat în ultima perioadă, serialul atrăgând atenția asupra influențelor toxice pe care le are mediul online asupra tinerilor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Recent, miniseria britanică Adolescence a captat atenția publicului global, devenind rapid numărul 1 pe platforma Netflix, cu peste 24 de milioane de vizualizări în prima săptămână de la lansare. Serialul urmărește povestea lui Jamie, un adolescent de 13 ani arestat sub acuzația de a fi înjunghiat mortal o colegă. Prin această narațiune, serialul explorează influențele negative și misogine la care tinerii sunt expuși în mediul online, evidențiind pericolele ascunse ale internetului și impactul acestora asupra comportamentului adolescenților. Iată ce spune Tudor Chirilă despre serialul Adolescence, dar și despre provocările adolescenților și ale părinților din ziua de azi!
Cuprins
Tudor Chirilă, despre Adolescence, serialul momentului de pe Netflix
Într-o postare pe contul său de socializare, Tudor Chirilă mărturisește că a fost marcat de miniseria Adolescence și povestește o experiență pe care a trăit-o într-o tabără de teatru. Actorul vorbește despre provocările la care sunt supuși tinerii în ziua de azi, subliniind faptul că cei care nu se aliniază standardelor impuse de grupul din care fac parte sunt excluși.
„De unde să știu eu ce e bine și ce e rău, dacă ai mei mi-au pus în mână telefonul de la cinci ani? – Asta a fost replica unui adolescent de 16 ani, la o tabără de teatru organizată de festivalul Ideo Ideis, acum câțiva ani. Era o tabără în care tinerii lucrau cu traineri (actori, regizori) și la finalul sesiunii prezentau un spectacol.
Eu și alți câțiva colegi actori eram un soi de mentori cu care ei vorbeau despre teatru și devenire profesională la sfârșitul zilelor de repetiții. La un moment dat, am avut o discuție cu o fată care a făcut un gag foarte drăguț și care se termina cu ea căzând într-o mică piscină gonflabilă, din cele pentru copii. I-am zis că ar trebui să-l posteze pe Instagram. A făcut ochii mari și mi-a zis: ‘Cum să fac așa ceva?. – Păi mi se pare amuzant și bine realizat, e o scenetă comică. De ce nu, am zis? – Păi, nu vreau să mă judece lumea pentru asta, cum să apar așa? O să râdă de mine. – Păi, nu asta e și ideea?
A refuzat ideea și discutând am înțeles că ea avea convingerea că publicul ei își formase despre ea o anumită imagine pe care trebuia dacă nu s-o întrețină, măcar să nu o schimbe. Exista posibilitatea ca cei care o urmăreau să râdă de ea, s-o considere superficială, uncool sau mai știu eu ce. Mi-a spus că are 2.000 de urmăritori. Am întrebat-o de ce ar conta atât de mult niște oameni pe care nu îi cunoaște personal? De ce părerea lor ar fi atât de importantă pentru ea? Chiar dacă nu am primit o explicație logică sau coerentă, am înțeles că raportarea la social media este cosmic diferită față de generația noastră, care s-a născut cu telefonul cu fir și două ore de program la televizor.
„Dacă vrei să supraviețuiești în liceu, trebuie să fii ca ei, cu ei'
Tot în acea tabără am înțeles că sunt adolescenți care detestă social media, pentru că sunt obligați să se ridice la un standard impus de grup, de anturaj. Dacă nu te aliniezi acestor standarde, ești exclus. Dacă ești diferit cumva de ce se postează, de tipul de umor, dacă nu participi la conversațiile și trendurile grupului, ești exclus. Ea ne-a povestit despre bullyingul la care a fost supusă pe grupul de WhatsApp din motive de vestimentație și neparticipare. ‘Și te afectează, ne-a zis. ‘Dacă vrei să supraviețuiești în liceu, trebuie să fii ca ei, cu ei. Dacă ești diferit în vreun fel, trebuie s-o ții pentru tine.
Nu cred că putem aprecia în mod obiectiv prăpastia creată între generațiile delimitate de apariția rețelelor sociale. Am impresia că părinții de azi orbecăie cu niște lanterne într-un tunel. Am scris textul ăsta pentru că pe mine (și nu cred că doar pe mine) m-a cam dărâmat serialul ăsta de care vorbește toată lumea, «Adolescence». Pentru că te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri și pentru că în jungla asta care se numește parenting nu are cum să existe doar un mod de a ieși la liman, nu există soluții colective, însă există o luptă care trebuie dusă cu orice preț (și care acum are niște dușmani uriași și invizibili): aceea de a nu pierde legătura cu copilul tău.
Responsabilitatea formării unui adult nu se poate atribui doar familiei și bunului ei mers. Sistemul de educație este în egală măsură responsabil. Serialul ăsta ar trebui să fie parte din modulul pedagogic de pregătire al profesorilor, pentru că felul în care școala și elevii sunt afectați de tehnologie și consecințele ei în materie de repere e fără precedent și ‘Adolescence este și despre asta’, a încheiat Tudor Chirilă.