Tudor Gheorghe, mărturisiri neașteptate. S-a lăsat drogat pentru un rol: „Mi-au injectat heroină”

 Lixandru Livia
.

Tudor Gheorghe este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, însă, puțini sunt cei care știu că meseria de bază a acestuia este cea de actor. Mai mult, acesta a făcut o dezvăluire șocantă, în urmp cu ceva timp.

Tudor Gheorghe alături de soțieTudor Gheorghe alături de soție

Tudor Gheorghe a recunoscut că a fost nevoit să consume droguri, fiind curios care sunt efectele pe care substanțele interzise le provoacă. Mai mult, medicii au fost cei care l-au injectat pe marele artist.

 „Eu sunt actor la bază şi m-am gândit dacă o să joc vreodată rolul unui drogat. Am rugat doi medici în Long Island, lângă New York, şi mi-au injectat heroină. I-am rugat să mă filmeze în timp ce mă manifestam. Am fost civilizat. Am pupat mâna gazdei, Luiza, şi m-am dus la culcare”, susține artistul 

Tudor Gheorghe este surprins cum tinerii  sunt consumatori al acestor tipuri de substanțe, care te fac să uiți și de propria persoană .

„M-am dezbrăcat şi m-am culcat în cadă. Îngeri de argint zburau în jurul meu, le făceam cu mâna. M-au scos din cadă, m-au îmbrăcat în pijama şi m-au băgat în pat. M-am trezit noaptea cu o sete şi o poftă de dulciuri. A doua zi mă durea aerul din jurul capului. Mi-au spus că trebuie să îmi mai facă o doză mai mică dacă vreau să îmi revin. Am zis că nu. Mi-e groază și când mă gândesc. Le-am spus să nu mai conteze pe mine când e vorba de droguri. Mă uit la cei care consumă azi și nu îmi dau seama cum se poate”, a povestit actorul pentru Mediafax.

„Mă simt din ce în ce mai singur'

Numele lui Tudor Gheorghe rezonează cu un puternic sentiment patriotic. Artistul cântă România, dorul și amarul cum nimeni altul nu a făcut-o vreodată. Cu zeci de mii admiratori în țară, dar și în afara ei, artistul spune că se simte din ce în ce mai singur. 

Bradul de Craiova a fost invitat în emisiunea ‘CulTOUR’, unde a spus că sentimentul de singurătate pe care îl trăiește este cauzat de dispariția a celor mai buni prieteni.

„Mă simt din ce în ce mai singur. Toți marii mei prieteni au plecat. Marea mea șansă a fost că m-au îndrăgit, de mic, de la începuturile mele, oamenii de cultură. Poeții, în special. Poeții au intuit în mine omul care poate pune în valoare poezia lor.

Ei au știut: Mă, ăsta aude muzica interioară a poeziei noastre». Și m-au îndrăgit. Iată așa mi s-a întâmplat să intru în această lume fascinantă a marilor poeți și a marilor spirite românești din acea perioadă. Ce pot să-ți spun? Să stai o noapte întreagă, la taclale cu Nichita, cu Vulpescu, cu Ioan Alexandru, cu Grigore Vieru, cu Marin Sorescu. Toți mi-au fost prieteni! Numai stând lângă ei și auzindu-le de multe ori disputele literare am avut ce să învăț’, a declarat Tudor Gheorghe.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton