Tudor Ionescu de la Fly Project, adevărul despre milionul de euro câștigat în muzică: "Plângeam singur, în oglindă, că nu aveam ce mânca"

.

Tudor Ionescu de la Fly Project a dezvăluit, într-un interviu recent, care este relația lui cu banii și dacă a câștigat un milion de euro din muzică, așa cum s-a speculat. Artistul recunoaște că a traversat o perioadă grea, în care nu avea ce mânca și a fost nevoit să pună cremă de gălbenele pe pâine, atât era de înfometat. În prezent, însă, situația este alta pentru Tudor Ionescu și soția lui, Anamaria.

CITEȘTE TOATĂ VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Tudor și Anamaria Ionescu se vor muta la casă într-o zonă exclusivistă din București, alături de fiica lor, Ilinca, dar nu pot uita perioada în care nu aveau ce mânca. Tudor încerca să-și facă un drum în muzică și în cele din urmă a reușit să atingă succesul cu Fly Project, dar recunoaște că i-a fost extrem de greu.

Tudor Ionescu de la Fly Project a mâncat cremă de gălbenele pe pâine, de foame


Tudor Ionescu a atins succesul internațional cu Fly Project și se vorbește chiar că a depășit milionul de euro câștigat din pasiunea lui, dar la debutul său în muzică murea de foame, la propriu.

Nu o să vorbesc niciodată despre bani cu nimeni, pentru că eu nu vorbesc despre bani nici cu maică-mea, nici cu cei mai buni prieteni ai noștri. N-am numărat și nici nu voi număra niciodată banii din cont, nu pentru aia trăiesc. Sunt foarte importanți banii, pentru toată lumea, dar să stai să numeri bani, mi se pare că pierzi timpul.

Hai să îți explic eu cum văd bogăția. Îmi doresc să fim fericiți în orice facem. Vrem să mergem acum într-o vacanță, putem s-o facem. Vrem să mergem să mâncăm sushi, să putem să facem chestia asta. Să nu trebuiască să ne gândim niciodată cât vine curentul, asta e bogăția în capul meu.

Eu vorbesc din perspectiva omului care nu că a fost sărăcie, ci a omului care nu a avut cu lunile ce mânca. Stăteam la Brașov, seara, lucram la radio, nu stăteam să nu fac nimic. Munceam de dimineața, de la 4:30, până seara la 22. Cu toate astea, luni întregi, ani de zile, stăteam seara și plângeam singur în oglindă că nu aveam ce mânca. Am găsit în frigider, la un moment dat, un colț de pâine tare.


Nu aveam ce pune pe el, în frigider era un borcan de la maică-mea. Era un borcan cu cremă de gălbenele, făcută de maică-mea. Vezi că nu era rea, am pus cu sare, frumos…', a recunoscut Tudor Ionescu de la Fly Project pentru cancan.ro.

Citește și: De ce ar refuza Meghan Markle s-o viziteze pe Kate Middleton, după diagnosticul de cancer: „Nu vede nicio modalitate de a repara relația otrăvitoare

Citește și: „Vom ține sub discreție diagnosticul, însă veștile nu sunt bune’. Trupa Pheonix, anunț îngrijorător despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci, la aproape trei săptămâni de la operația pe creier


Citește și: Ce spune Șerban Huidu despre participarea lui Mihai Găinușă la Asia Express: „A învățat mult din emisiunea Cârcotașii în Europa. Atunci a fost greu. Sper că…’. Cei doi nu-și mai vorbesc de 10 ani

Cum au trecut Tudor și Anamaria Ionescu peste problemele din căsnicie, când artistul de la Fly Project a fost infidel

În urmă cu câțiva ani, Tudor a recunoscut public că și-a înșelat soția. Anamaria, soția lui, a dezvăluit motivul pentru care a decis să îi ofere a doua șansă.


„Consider că oamenii merită a doua șansă. Deja de la a doua e un caz pierdut, pentru că nu știi niciodată ce poate ieși.

Multă lume ne-a întrebat dacă e ok să vorbești despre asta la televizor, că e o chestie intimă din viața noastră. Eu consider că e ok. În primul rând, noi suntem super mega transparenți. Nu consider că dacă apari la televizor, trebuie să afișezi o viață perfectă, ideală, totul e roz.

Înainte de această infidelitate, dacă m-ai fi întrebat dacă pot trece peste așa ceva, aș fi spus că nu, sub nicio formă. Iată că viața m-a pus în fața faptului împlinit și mi-am dat seama că dacă iubești cu adevărat o persoană și simți că poți să construiești ceva cu ea, că poți să treci peste acel moment, în sensul în care să nu reproșezi. Dacă simți că vrei să încerci să faci un efort pentru a uita, fă-o.', a declarat soția lui Tudor la WOWnews.


Anamaria și Tudor nu au avut un drum ușor în relația lor. După episodul de infidelitate, cei doi au fost despărțiți o perioadă, dar și-au dat seama că nu pot renunța unul la celălalt. Anamaria a povestit toul fără perdea.


„Împăcarea nu a fost ușoară. Am stat mai mult de 6 luni separați. Eu mă așteptam să fie lapte și miere. Mă gândeam că o să îmi ceară în fiecare zi scuze, dar nu. Am luat-o de la 0, după ce ne-am împăcat prima oară, am simțit că ceva nu e în ordine, scârțâie, ne-am mai despărțit o lună, nu ne-am vorbit deloc și acela a fost momentul în care ne-am dat seama că nu putem unul fără altul.', a mărturisit soția lui Tudor de la Fly Project, la Bărbați vs Femei.