Ultima dorință a lui Emil Gabor îți frânge inima: "Am crescut 3 copii, aș fi vrut și eu să..."/ Fostul socru al lui Columbeanu a murit în sărăcie lucie

.

Cu două dintre fete plecate departe de țară – Monica în America, Ramona în Dubai, Emil Gabor a rămas în grija fiicei din Bacău, Alina, care a fost alături de el până în ultima clipă. Până în momentul în care a închis ochii, bătrânul le-a dus dorul fiicelor sale, iar una dintre ultimele sale dorințe, de pe patul de moarte, a fost aceea de a le avea aproape.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI

„Mi-e dor! Uite că… am crescut 3 copiii și… e greu, sunt peste mari și țări. Aș fi vrut și eu să fie lângă mine. Că, uite, ajungi la bătrânețe și rămâi singur. Dar nici nu poți să ții nici lângă tine, că n-ai cum. Alina mea are doi copii aici, locuiește aici, nu în străinătate. Sunt în relații bune cu fetele, cu sănătatea e greu…’, spunea Emil Gabor, în ianuarie 2020, după două săptâmâni petrecute în spital.


Fostul socru al lui Irinel Columbeanu mai povestea, pentru Ciao, că are atât de multe boli ca le-a uitat șirul. Sărbătorile de iarnă le-a petrecut în spital, internat fiind două săptămâni și iată că, organismul său n-a mai putut lupta cu boala, iar acum două zile s-a stins.

„Doctorii mi-au dat vreo 9 diagnostice. Dar n-am hârtia de externare, nu e la mine, e la fată, la Alina. Am zis că dacă tot nu mă simt bine să mă internez la secție de plămâni. Când a venit Monica, acum 2 ani, m-am internat la plămâni (secție de Pneumologie – n.r.). Atunci, eram tot așa, nu aveam putere, și m-a internat acolo și mi-au făcut un tratament acolo și n-am mai avut probleme 2 ani. Și acum… iar au revenit’, spunea tatăl Monicăi ex Columbeanu în ianuarie.


Cel mai mare regret al său era acela că fetele sunt departe de el și nu le mai poate vedea. Din păcate s-a stins cu acest regret, iar Ramona și Monica n-au putut veni nici măcar la înmormântare.

„Monica nu poate veni. Mi-a zis că nu poate să ajungă că nu sunt gata nu știu ce acte, sunt niște legi acolo la americani. Am vorbit cu ea chiar a doua zi cum a auzit că sunt internat în spital. Mi-a dat telefon și înainte de Revelion. La noi Revelionul este noaptea la 12.00, la ei, a doua zi, la 14.00′, Cât despre Ramona, bărbatul spune cu părere de rău: „Ramona… cu ea n-am putut să vorbesc. Când e la chinezi, când e la indieni, are contracte multe și umblă mult, prin toată lumea asta’, spunea Emil Gabor acum cinci luni.


Astăzi, el a fost înmormântat doar în prezența surorii lui și a fiicei Alina, potrivit Spynews.ro.