Ultima rugăminte a Natașei Raab pentru actorul Bebe Cotimanis, înainte să moară: "Îmi pare rău că nu am mai reușit, o zicea cu patos, draga de ea..."

 Radulescu Ruxandra
.

Ultima rugăminte a Natașei Raab pentru actorul Bebe Cotimanis. Actrița Natașa Raab s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani, după o lungă suferință cauzată de o afecțiune rară, Parkinson atipic. Bebe Cotimanis este profund îndurerat de moartea Natașei Raab și dezvăluie care era marea dorință a bunei sale prietene și colege de breaslă, înainte de a muri.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Natașa Raab a murit la vârsta de 70 de ani, iar colegii de breaslă sunt profund îndurerați de dispariția ei. Actorul Bebe Cotimanis mărturisește că îl lega o veche prietenie de Natașa Raab, cei doi cunoscându-se încă din vremea studenției, la Facultatea de Teatru. Cotimanis mărturisește ce anume l-a rugat Natașa Raab și care era marea ei dorință, înainte să moară.

bebe-cotimanis-are-interzis-intr-un-loc-1bebe-cotimanis-are-interzis-intr-un-loc-1

Ultima rugăminte a Natașei Raab pentru actorul Bebe Cotimanis

Bebe Cotimanis a primit ca un șoc trecerea în neființă a Natașei Raab, la vârsta de 70 de ani. Cotimanis mărturisește că regretata actriță își dorea mult să joace într-un spectacol de teatru împreună, însă din cauza bolii de care suferea Natașa, acest proiect nu avea să se materializeze niciodată.

Citește și: Natașa Raab, actrița cu o poveste de viață ruptă din filme. A învins cancerul, nu a putut avea copii, a rămas văduvă și a fost îngrijită de o prietenă în ultimii ani ai vieții

Citește și: Ce spunea în urmă cu un an femeia care a îngrijit-o pe Natașa Raab: „Vrea ca lumea să o rețină frumosă, așa cum era…’/ Regretata actriță s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani

Citește și: Florin Zamfirescu dezvăluie ultima discuție avută cu Natașa Raab: „A împleticit așa niște cuvinte și mi-a zis…'. Actrița a murit la 70 de ani

Citește și: De ce Iulia Vântur nu vrea cetățenie indiană, deși locuiește de 10 ani în India: „Eu sunt româncă. Nu-mi doresc să am…'

„Am fost colegi în Institut (n. red.: Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București). Ea era la o altă clasă, nu mai știu la ce profesor. A fost colegă cu Angel Rababoc în aceeași clasă și îmi pare rău că nu am reușit să ducem un proiect la final. Mi-a propus o piesă să o jucăm împreună. Eram de acord cu chestia asta, dar ea s-a îmbolnăvit acum un timp în urmă.

N-am mai apucat să facem piesa asta și am mai vorbit la telefon și a regretat. Mi-a zis: „Bebe, nu mă mai văd în stare să fac piesa asta'. Lăsase ea, așa, o vorbă: „Să nu faci piesa cu altcineva că te afurisesc, știi? O zicea cum era ea plină de energie, de patos, draga de ea… Este o veste tare tristă, mai ales că a plecat și Teo Corban din generația noastră, acuma s-a dus și Natașa… Dumnezeu s-o odihnească!', a declarat Bebe Cotimanis în exclusivitate pentru FANATIK.

Carmen Tănase, despre moartea Natașei Raab: „În ultimii ani a suferit cumplit”

Actrița Carmen Tănase, alături de care Natașa Raab a jucat în celebra telenovelă românească „Inimă de țigan', și-a exprimat tristețea cu privire la moartea acestetia. Vedeta din „Clanul' mărturisește că Natașa Raab a fost foarte afectată de moartea soțului ei, medicul Val Guțiu, fapt care a contribuit la evoluția bolii.

„Natașa a fost o inimă mare. O inimă umblătoare. Nu conta că nu te vedeai cu ea luni în șir, dacă aveai nevoie de ajutor, mobiliza și Armata să te ajute. A trecut prin multe, le-a dus cu fruntea sus, dar moartea lui Val a pus-o la pământ. A fost o actriță extraordinară, un om rar, un prieten devotat.

Da, avea gura mare, dar asta pentru că pe ea o costa tot. În ultimii ani a suferit cumplit de nedrept, cumplit. Acum a scăpat și sper că e liniștită și împăcată. Drum bun, Natașa! Dumnezeu să te odihnească în pace', a spus Carmen Tănase, în exclusivitate pentru FANATIK.

FOTO: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton